O oră în orașul Gdansk, Polonia

În drumul spre Gdynia, port al Poloniei, de unde urma să iau feribotul, nu puteam să trec pe lângă Gdansk fără să opresc chiar dacă numai pentru o oră. Localitatea a fost formată sub teutoni prin unirea orașului vechi, în care populația majoritară era poloneză, cu orașul nou, cu populație germană. A fost distrus în cel de Al Doilea Război Mondial apoi refăcut când din clădirile vechi s-au reconstruit doar bisericile, mânăstirile și câteva clădiri importante ale orașului.

Am parcat în zona Centrului European de Solidaritate (Europejskie Centrum Solidarności) amenajat într-o clădire construită între anii 2010- 2014 ale cărei ziduri evocă coca navelor construite în șantierul naval Gdansk.

Centrul conține un muzeu dedicat istoriei Solidarității, a mișcării de rezistență civilă din Polonia și alte țări comuniste din Europa de Est, o bibliotecă cu aproximativ 100.000 de cărți și documente, o expoziție permanentă cu circa 2.000 de exponate, un centru de cercetare, spațiu pentru conferințe, etc.

În lateral, pe străduțele care probabil se îndreptau spre mare, se înălțau o sumedenie de macarale.

În locul unde fusese intrarea în Șantierul Naval „Lenin”, în decembrie 1980 a fost dezvelit Monumentul muncitorilor șantierului naval 1970 (Pomnik Poległych Stoczniowców 1970) care comemorează oamenii uciși în cursul evenimentelor din 1970.

De acolo, spre centrul orașului vechi am trecut pe lângă Liceul General Nicolaus Copernic (Liceum Ogólnokształcące im. Mikołaja Kopernika), o clădire în stil neo-renascentist. Istoria lui începe între anii 1877-1879 când a fost construită Școala Poporului care a primit numele de Liceul de Stat și Liceul pentru băieți Nicolaus Copernic (1938).

În anul 1948 școala a fost divizată în Școală de băieți și Școală de fete când una din părți s-a mutat în Piața Libertății. În anii 60 a fost transformată în Școală pentru muncitori care a funcționat până în 1983 când a devenit sediul Liceului mixt Nicolae Copernic cu profil umanist și realist.

Pe baza unei colecții de 1161 de volume donată Gimnaziului Municipal de  Marchizul de Oria, Jan Bernard Bonifacio, un bibliofil italian (1517-1597), în 1596 a fost înființată Biblioteca Consiliului Local Gdansk.

În decursul timpului a fost îmbogățită cu donații făcute de avocați, teologi și alte personalități din oraș astfel până în 1899 a ajuns să cuprindă 111.000 volume. În timpul celui de Al Doilea Război Mondial mare parte din colecția de cărți și manuscrise vechi au fost luate de germani. După război au fost recuperate mare parte din ele (80.000 de volume).

Din 1955 a devenit Biblioteca Academiei de Științe Gdansk (Polska Akademia Nauk Biblioteka Gdańska) care funcționează într-o clădire veche din anii 1902-1904.

În apropiere se afla Bis romano-catolică „Sfântul Iacov” (Kosciol sw. Jakuba) care aparținea Parohiei capucinilor „Sf. Bridget”. Pe acel loc au existat o capelă și un spital ridicate de marinari pentru cinstirea Sfântului Iacov (1415). Capela fiind neîncăpătoare, în locul ei au construit o biserică (1432-1437), clădire pe care am văzut-o și eu. Un secol mai târziu a fost preluată de protestanți (1556) dar predicile se țineau tot în limba poloneză.

Distrusă de un fulger (1636), reconstrucția ei a durat 3 ani, când i s-a adăugat și turnul. A funcționat ca biserică până în 1807. Sub comenduirea franceză a fost transformată în tabără pentru prizonieri apoi a fost distrusă de o explozie (1815), reconstruită și transformată în Bibliotecă care a funcționat până la mutarea sa într-un sediu nou (1904). În timpul Primului Război Mondial în clădire a funcționat un spital, în cel de Al Doilea Război Mondial Camera de meșteșugari Gdansk. Și-a reluat activitatea bisericească când capucinii au reconstruit-o și sfințit-o (1946-1948). După ce a fost renovată, în cadrul bisericii s-a deschis o filială a Muzeului Arheologic Gdansk (2011).

O altă biserică aparținând de Parohia greco-catolică, existentă în Gdansk din 1957, era Biserica Sf. Bartolomeu și Protecția Sfintei Născătoare de Dumnezeu (Kosciol Sw. Bartlomieja i Opieki Najswietszej Bogurodzicy) care funcționa într-o clădire gotică din secolul XV căreia i s-a adăugat turnul un secol mai târziu. Între anii 1524-1945 biserica a aparținut ritului luteran. Clădirea a fost distrusă în timpul celui de Al Doilea Război Mondial apoi reconstruită de iezuiți care au funcționat până în 1990. Din 1996 biserica a devenit greco-catolică și este considerată centrul culturii ucrainiene din Gdansk.

Am depășit Hotelul Mercur îndreptându-mă spre canalul Radunia.

Paralel cu acesta se afla o alee pe care am urmat-o.

Am ajuns în dreptul Mały Młyn, Moara mică, o clădire gotică construită peste canal în jurul anului 1400. Ea nu a funcționat ca moară ci ca depozit de grâne pentru produsele morii Wieliego situată pe cealaltă parte a canalului. A fost complet distrusă în cel de Al Doilea Război Mondial apoi reconstruită și actual în ea funcționează Asociația Poloneză de Pescuit.

La bifurcarea canalului Radunia, pe o insulă artificială, cavalerii teutoni au construit Wielki Mlyn– Moara mare. A fost prevăzută cu 18 roți de apă din care jumătate au fost postate pe peretele lung al morii. În 1836 a fost modernizată în vederea producerii de făină, în 1939 producția ajungând la 200 de tone pe zi.

În clădirea actuală s-au păstrat 80% din cea originală, ea fiind reconstruită în 1960. Până în anii ’90 a funcționat ca centru comercial, pentru expoziții, spectacole și târguri din industria navală. Din 2016 a intrat în custodia Muzeului Amber din Gdansk.

Lateral de ea se afla Fântâna Hevelius (Fontanna Heweliusza) construită în 2014. Era formată din 3 inele de metal, o arteziană și era un adevărat  loc de relaxare.

Pe cealaltă parte a străzii se afla cea mai mare biserică din orașul vechi, Biserica rectorului părinților carmeliți Sfânta Catherine (Kościół Rektorski Ojców Karmelitów pw. św. Katarzyny) care avea ca patron spiritual pe Sfânta Ecaterina din Alexandria, Egipt. Prima biserică a fost construită între anii 1227- 1239 și un secol mai târziu a fost extinsă (1379). Clădirea păstrată până azi este veche din secolul XV.

Din 1555 a intrat în posesia protestanților până în 1945 când a fost distrusă total. A fost refăcută în mai multe etape, în stil gotic și baroc, pe o lungă perioadă de timp (1945-1982).

În turnul ei  înalt de 76 metri a fost amenajat Muzeul ceasurilor cu exponate din secolele XV-XX. În 2011 pe turn a fost postat singurul ceas pulsar din lume.

Strada pe care se afla biserica era mărginită de casele vechi intercalate de case mai noi, unele cu locuințe, în altele funcționând diverse instituții, magazine, etc.

În față se înălța Turnul Jacek  (Wieza Jacek) construit în jurul anului 1400 ca parte din  fortificațiile medievale ale orașului, în colțul de nord-vest al zidurilor defensive, cu 8 etaje de standuri de tragere și o pivniță folosită pentru depozitarea hranei apărătorilor. În 1945 a fost grav avariat apoi refăcut după original (1955) când a primit numele actual cu referire la Sfântul Jacek Odrowąż care l-a determinat pe Prințul Świętopełk să aducă Ordinul Dominican în Gdansk (1227). Din 1962 în turn a funcționat un studio foto. Ultima renovare a avut loc între anii 2015-2016.

Lângă turn se afla Piața Dominicană (Plac Dominikanski) ocupată în mare parte de  Hala Pieței din Gdansk (Hala Targowa Gdansk).

În interiorul amenajat pe două nivele și subsol se găsea tot ce dorește o persoană, de la produse alimentare, de îmbrăcăminte, până la produse de papetărie, librărie, etc.

Lângă ea se afla una dintre cele mai vechi biserici din Gdansk, fondată în 1185 și predată dominicanilor în 1227, Biserica dominicană „Sfântul Nicolae” din Gdańsk  (Dominikanie Gdańsk – Bazylika pw. Świętego Mikołaja) (1384-1487).

În timpul Reformei biserica a fost prădată și călugării alungați. În secolele VI și XVIII pe lângă elementele în stil gotic, baroc, rococo s-au adăugăm cele renascentiste și manieriste. Sub ocupația rusească (1813) biserica a ars total, dominicanii obligați să părăsească orașul (1834) și rămășițele bisericii demolate. Lângă locul bisericii a fost construită o alta catolică care în 1929 a devenit Basilica Minor. În 1945 dominicanii s-au întors și s-au stabilit în acea biserică. Datorită stării de degradare în 2018 biserica a fost închisă.

Nu puteam să ratez o altă clădire importantă a orașului vechi astfel am pătruns în parcul la capătul căruia se afla aceasta. Am trecut pe lângă statuia Jan Heweliusz care a fost inaugurată în 2006, la aniversarea a 395 de ani de la nașterea fondatorului topografiei lunare, fost consilier și primar al Danzigului, actualul Gdansk, căruia îi purta numele.

La capătul parcului Jan Heweliusz se afla Primăria Orașului Vechi (Ratusz Starego Miasta), o clădire în stil renascentist din secolul XVI, unde a funcționat Consiliul din Gdansk. A fost singura clădire rămasă neatinsă în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și a servit trupelor sovietice. De la începutul anilor ’90 în clădire funcționează Centrul de Cultură al Mării Baltice (Nadbałtyckie Centrum Kultury).

În graba mare am trecut pe lângă un alt monument, Janowi Heweliuszowi Gdanska  Mlodziez, ridicat în 1973 în cinstea astrologului polonez.

Am ieșit din zona istorică și m-am îndreptat spre parcare.

Am părăsit orașul Gdansk în direcția Gdynia, oraș pe care l-am traversat până la  portul pentru feriboturi.

 

Praga, Cehia- croazieră pe Vltava

Am făcut o croazieră pe Vltava în ultima seară a unui sejur în Praga, Cehia. S-a plecat de la un debarcader aflat în apropierea Podului Cehov (Cechuv most), până sub podul Palackeho (Palackeho most), de unde ne-am întors. Pe o parte și pe cealaltă am văzut clădirile istorice, unele muzee, biserici, restaurante care funcționau în vase sau pe pontoane aflate pe malul apei, chiar un hotel de trei stele. Las imaginile să „vorbească”.

Podul Cechuv

Academia Strakova- sediul Guvernului din 1993

Rudolfinum cu Filarmonica Cehă

Podul Manesuv

Marina Ristorante

Muzeul Frantz Kafka

Podul Carol cu Turnul Orașului Vechi

Podul Carol și Biserica Sf. Salvator

Podul Carol și Muzeul Bedricha Smetana

în stânga Teatrul Național și în față insula Strelecky ostrov

Muzeul Kampa

statuia Socha Harmonie

Înainte de Podul Legii am așteptat o perioadă de timp destul de lungă pentru a putea trece pe sub el. Nu am înțeles acea coadă formată. Oricum eram prea preocupate de viziona frumusețile aflate pe malurile râului.

În față era o altă insulă pe lângă care am trecut, Detsky ostrov, unde era postată o statuie (Berounka).

Podul Jiraskuv

Casa care dansează (Tancici dum)

Am trecut pe sub Podul Palackeho și, în depărtare, pe stânga am văzut turlele Mânăstirii Emaus (Emauzske opatstvi)- (1347)

Vasul s-a întors, urma ruta înapoi spre locul de unde am plecat. Începuse înserarea. Pe partea stângă, pe malul apei se afla un vapor enorm, frumos decorat, în care funcționa un hotel de trei stele, Botel Admiral Hotel, cu restaurant, terase și toate dotările accesorii.

Casa care dansează (Tancici dum)

Noaptea a sosit. Malurile Vltavei erau luminate, la fel și clădirile istorice aflate acolo.

Podul Carol

Rudolfinum

Astfel ne-am încheiat turul, cu ultimele imagini ale acelui oraș minunat, Praga, în care cu singuranță aveam să revenim.

 

 

 

 

Cartierul evreiesc Josefov Praga, Cehia

Cartierul evreiesc Josefov din Praga este înconjurat complet de Stare Mesto (Orașul Vechi). Majoritatea clădirilor sunt construite la începutul secolului  XX. În 1096 a avut loc primul progrom, evreii fiind concentrați într-o zonă încercuită, un ghetou. În 1262 au primit un oarecare grad de libertate în administrarea ghetoului dar, în 1389, în timpul unui nou progrom, au fost masacrați 1500 de evrei. În secolul XVI ghetoul a prosperat prin ajutorul financiar al unuia dintre ei, care a ajuns Ministru de Finanțe și era foarte bogat.

În 1781 Împăratul Iosif al II-lea a emis Brevetul de toleranță (Tolerantzpatent) prin care a extins libertatea religioasă asupra credincioșilor creștini necatolici. După numele lui, în 1850 cartierul a fost denumit „Josefstadt”. Evreii bogați au început să se mute în afara cartierului, au rămas doar cei săraci astfel, în timpul remodelării orașului Praga (1893-1913), o parte mare a fost demolată. În 1906 a fost înființat Muzeul evreiesc (Zidovske muzeum) pentru a conserva sinagogile vechi rămase și a explica istoria și obiceiurile evreilor cehi prin obiecte, cărți, opere de artă confiscate în cel de Al Doilea Război Mondial, o mică parte recuperate ulterior și aproximativ 4.500 de fotografii din lagărele de concentrare. Sub regimul comunist muzeul a devenit proprietatea statului și, după Revoluția de Catifea (1994), a intrat în posesia Federației Comunităților Evreiești.

Am ieșit din Piața veche pe lângă Biserica Sfântul Nicolae și am intrat în cartierul evreiesc Josefov urmând să vizităm puținele sinagogi vechi rămase.

Prima la care am ajuns a fost Sinagoga Maisel (Maiselova synagoga), construită în 1592, ca sinagogă privată, de către Mordechai Maisel, căruia îi poartă numele. Acesta a lăsat-o moștenire comunității evreiești dar, în viață fiind, în 1906 toate posesiunile sale au fost confiscate. Avariată  într-un incendiu (1689), a fost reconstruită mult mai mică, modificată arhitectural (1862-1864) apoi, la începutul secolului XX reconstruită în stil neogotic.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial în sinagogă s-au păstrat proprietățile evreiești confiscate, ulterior războiului a intrat în cadrul Muzeului Evreiesc Praga. A fost restaurată în anii 1965, apoi, deteriorată, în 1988 a fost închisă. După Revoluția de Catifea a fost reconstruită și deschisă vizitării în 1996. Ultima renovare a avut loc în 2015.

În apropiere se afla Sinagoga Pinkas (Pinkasova synagoga), construită în 1535, în stil gotic și renascentist, ca sinagogă familială, de către un membru al familiei Horowitz. A fost extinsă (1607-1625) și transformată împotriva inundațiilor, în stil baroc. Între anii 1950-1954 a fost restaurată după modelul original, iar, în decursul a cinci ani, pereții au fost acoperiți cu numele victimelor Holocaustului. A putut fi vizitată între anii 1960-1968, când a fost închisă de comuniștii aflați la putere, redeschisă după 1989  când, timp de trei ani a intrat în reparații capitale. O parte a sinagogii funcționa ca muzeu în rest servea serviciilor religioase.

Am trecut pe lângă Vechiul cimitir evreiesc (Stary zidovsky hrbitov), parte a Muzeului Evreiesc din Praga. Era o înghesuială de pietre funerare explicată prin legea Halacha și anume toate pietrele funerare trebuiau păstrate astfel, din lipsa spațiului, decedații erau îngropați deasupra celorlalte morminte, pietrele devenind foarte numeroase. Cimitirul a fost format prin unirea a două cimitire preexistente și a funcționat până în secolul XVII când a fost închis. S-a folosit cimitirul evreiesc din Zizkov (1680-1890), apoi cimitirele din Olsanske.

Ne-am îndreptat spre Primăria evreiască veche (Zidovska radnice)  construită în stil renascentist în 1586. Clădirea a ars în incendiul din 1765, a fost reconstruită în 1765 cu fațada în stil rococo. Trecând pe lângă clădire, deasupra intrării am văzut steaua lui David.

În turnul clădirii, construit în vremea Împăratului Leopold al II-lea, pe fiecare dintre cele patru fețe se afla câte un ceas notat cu cifre romane. Sub turn, la nivelul acoperișului, se afla un ceas cu cifre ebraice care funcționau în sens invers acelor de ceasornic, similar cu scrierea ebraică.

Era închisă vizitării. În ea funcționau instituții evreiești, o editură, o bibliotecă și se organizau evenimente.

O dată cu Primăria, lipită de ea, s-a construit Sinagoga înaltă (Vysoka synagoga), în care funcționa Beit Dinu, un tribunal religios. În ea se intra de la primul etaj al Primăriei. În secolul XVII a fost avariată de două incendii, după fiecare refăcută. Ultima reconstrucție a avut loc în anul 1883. Din mijlocul secolului XX și până azi la parter funcționează trezoreria Muzeului Evreiesc  și un magazin, iar la etaj, camera de rugăciuni. NU am prea putut să o fotografiez, strada era foarte îngustă.

Vis a vis de Sinagoga înaltă și Primărie se afla Sinagoga veche nouă (Staronova synagoga), una dintre cele mai vechi sinagogi din Europa, încă funcțională. Prima sinagogă, Sinagoga Nouă,  a fost fondată în secolul XIII, în stil cistercian gotic. În 1389, în progrom au fost masacrați aproximativ 3.000 de evrei și sinagoga avariată. În secolul XVI, construindu-se mai multe sinagogi, a fost denumită Sinagoga Veche Nouă. A fost reparată și restaurată de mai multe ori în decursul anilor,  în 1618, 1716, 1922-1924 și reconstruită după modelul original între anii 1966-1967. Ultima renovare a avut loc în perioada 2006-2007. Circula și o legendă în care se povestea că în timpul celui de Al Doilea Război Mondial un agent nazist se ocupa de locul de depozitare a cărților ebraice religioase vechi (genizah) adunate în sinagogă la mansardă. În perioada în care Gestapoul a distrus multe sinagogi, pe aceasta a cruțat-o datorită acelui agent pe care însă l-au ucis.

Lângă sinagogă se întindea o scurtă străduță în care, pe o parte, erau amenajate magazine evreiești după modelul vechi.

Pe cealaltă parte se afla Sinagoga Klausen (Klausova synagoga), de fapt un complex de clădiri, ridicat în 1570 de către Mordechai Maisel, care cuprindea și o școală talmudică privată. Sinagoga a ars într-un mare incendiu care a afectat tot ghetoul (1689) apoi a fost reconstruită în stil baroc timpuriu (1689-1694) și completată cu Chovotul Tora cu trei nivele (1697). În secolul XIX (1883-1884) sinagoga a fost restaurată. Ea a rămas intactă în perioada de urbanizare din secolul XX, când alte sinagogi au fost demolate.

Ca în toate sinagogile, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial în ea s-au stocat proprietățile evreiești confiscate. După război s-a deschis o expoziție a Muzeului Evreiesc Central al Războiului. A fost restaurată repetat în 1960, 1979-1981, 1983 și în 1984 s-a deschis o expoziție temporară cu manuscrise și poze evreiești.

Ne-am plimbat printre frumoasele clădiri cu iz Parizian.

Am ajuns la  Biserica evanghelică Sfântul Salvator (Kostel svateho Salvatora) construită de germanii evanghelici între anii 1611-1614. După Bătălia de la Muntele Alb (1621) a fost confiscată de protestanți, predată Ordinului Sf. Paol (1624), care au ridicat o mânăstire și au ridicat turnurile bisericii în 1686. După câțiva ani un incendiu a deteriorat clădirea și a distrus turnurile. A fost reconstruită dar, în 1754, un alt incendiu a distrus un turn, care nu a mai fost refăcut în timpul reconstrucției (1777).

În 1796, prin reformele date de Împăratul Iosif al II-lea, mânăstirea a fost desființată și clădirea utilizată ca monetărie până în 1857, când aceasta a încetat să funcționeze. În 1863 a fost cumpărată de luterani (Biserica evanghelică din Mărturisirea de la Augsburg) care au renovat-o și a funcționat din nou ca biserică.

Am rămas plăcut impresionate de grija purtată aspectului cartierului. Unele dintre clădiri erau în curs de recondiționare, altele își așteptau rândul.

Și în Josefov „l-am reîntâlnit” pe Franz Kafka, de data aceasta  o statuie, ridicată în 2003, în care era călare pe o figură fără cap, ce se referea la una dintre scrierile sale „Descrierea unei lupte” (Beschreibung eines Kampfes).

În spatele lui un mic parc și am ajuns la ultima sinagogă veche păstrată, parte a Muzeului Evreiesc, Sinagoga spaniolă (Spanelska Synagoga). Pe acel loc a existat cea mai veche sinagogă din Praga, Altschule, care până în secolul XIX a devenit neîncăpătoare. A fost demolată (1867) și ridicată actuala sinagogă, în stil maur, care a fost extinsă în 1935 și a funcționat ca spital până în cel de Al Doilea Război Mondial când a stocat proprietățile evreiești confiscate de naziști. După război a fost restaurată și, în 1960, a fost deschisă o expoziție de textile din sinagogi. După Revoluția de Catifea a fost restaurată complet și redeschisă în 1998 cu o expoziție despre istoria evreilor.

Încetul cu încetul ne-am îndreptat spre Vltava.

În drum am trecut pe lângă Biserica Sfinților Simon și Judy (Kostel zvateho Simona a Judy). Pe acel loc a existat o biserică în stil baroc, componentă a mânăstirii Fraților Milostivi Franciscani, ce făcea parte dintr-un spital (1354) și a unei capele din timpul Regelui Carol IV. Între 1615-1620 a fost extinsă și modificată în stil gotic și renascentist de către husiți. După Bătălia de la Muntele Alb a intrat în posesia Ordinului ospitalier al Fraților Sfântului Ioan al lui Dumnezeu, un ordin romano-catolic, care au modificat fațada în stil baroc. Sub regimul comunist (1950) biserica a fost închisă și a funcționat ca depozit până în anii 1980 când a fost preluată de Orchestra Simfonică Praga și transformată în sală de concerte corale, de cameră și de orgă.

În curând am ajuns la râul cu podurile și debarcadere lui. Am coborât pe mal și ne-am rezervat bilete pentru o croazieră pe Vltava.

În apropierea Podului Cehov se afla Facultatea de Drept din cadrul Universității Carol (Pravnicka fakulta Univerzity Karlovy) fondată ca parte distinctă, juridică, în 1372. În 1882 Universitatea s-a divizat în mai multe facultăți dintre care și cea de drept. Funcționa într-o clădire neoclasicistă restaurată în 1624.

Cum timpul ne era favorabil am trecut Podul Cech (Cechuv most), pod ce unește Stare Mesto (orașul Vechi) cu dealul Letna din districtul Holesovice, unul dintre cele 11 poduri peste Vltava și cel mai scurt, cu o lungime de 169 metri, singurul pod în stil art-nouveau. A fost construit între anii 1905-1908 și denumit după scriitorul ceh Svalopluk Cech, nume schimbat în Podul Mendel (Mendeluv most) între anii 1940-1945 după numele omului de știință austriac Gregor Mendel.

La cele două capete erau câte două coloane înalte de 17 metri pe care se afla câte un felinar. Pe cele din amonte câte o statuie din bronz purtând o torță, pe cele din aval câte o hidră cu șase capete și blazonul orașului Praga.

Balustradele erau din fier forjat decorat și pe toată lungimea podului erau postați, de o parte și de alta, 12 stâlpi de iluminat. Podul a fost recondiționat între anii 1971-9175, statuile reparate între 1984-1987, ultima renovare a avut loc în perioada 200-2001.

Ajungând la celălalt capăt al podului , în stânga am văzut Capela Sfânta Maria Magdalena (Kaple svate Mari Magdaleny). A fost construită în stil baroc în 1635, în cadrul Mânăstirii Cyriac, pentru viticultorii din podgoriile Letna. În 1908 a fost preluată de Biserica catolică veche care a recondiționat-o. În timpul reamenajării malului râului a fost mutată în aval, lângă Podul Cech (1956).

Am traversat podul înapoi. Lipită de Facultatea de Drept, paralel cu apa, era clădirea în care funcționa  Facultatea de Inginerie Nucleară și fizică din cadrul Universității de Vest din Praga (Fakulta jaderna a fylikalne inzenyrska CVUT v Praze), cea mai veche universitate tehnică non-militară din Europa. Institutul Politehnic Praga a apărut în 1806 pe bazele Institutului de Inginerie (liceal) creat în 1707 de Împăratul Iosif I. Din 1920 a primit denumirea de Universitate Tehnică.

Am ajuns în dreptul unei clădiri impozante, în stil neo-renascentist, Rudolfinum în care funcționa Filarmonica Cehă Praga (Ceska Filharmonie). În 1885 a fost deschisă Sala Dvorakov pentru susținerea de concerte clasice. Clădirea a fost denumită după prințul Austriei, Rudolf, care a fost prezent la deschidere. Între 1919-1939 clădirea a fost sediul Parlamentului și din 1945 a Orchestrei Filarmonice din Cehia.

Pe lângă sala de concerte în clădire se află și Galeria Rudolfinum, galerie de artă.

Am ocolit clădirea pentru a vedea Muzeul de Arte Decorative (Umeleckoprumyslove muzeum v Praze) care funcționa într-o clădire, în stil neo-renascentist, construită între anii 1897-1899. În ea se găseau expoziții despre istoria și dezvoltarea artelor decorative, ceramică, sticlă, metal, artă grafică, textile, jucării, etc.

Ne-am îndreptat spre debarcader. Se apropia ora la care aveam planificată croaziera.

Citește și Praga, Cehia-croazieră pe Vltava

Nove Mesto Praga, Cehia

După Orașul Mic (Mala Strana) și Orașul Vechi (Stare Mesto) urma să vizităm Orașul Nou (Nove Mesto) Praga. Din apropiere de Podul Carol, unde am coborât din autobuz, am mers paralel cu râul Vltava. În stânga noastră, într-un mic spațiu verde, era Monumentul Francisc I sau Fântâna Kranner (Krannerova krasna). A fost construit între anii 145-1850, în stil neo-gotic. În jurul bazei octogonale, din care curgea apa, erau situate multe statui ce reprezentau toate regiunile Cehiei și Praga. La mijlocul unui „turn” se afla, sub un baldachin de bronz, statuia Împăratului Francisc I, în jurul lui statui ce prezentau diverse activități umane.  În 2003 a fost recondiționată și a început iar să funcționeze.

Am depășit pe stânga Teatrul Național, de la nivelul căruia, pe Vltava, se forma o insuliță unde se afla Palatul Zofin cu Sala de concerte. La capătul ei am văzut un turn vechi, Turnul de apă din Sitkov (Sitkowska vodarenska vez), construit între anii 1588-1591, pe locul altuia din lemn care a ars, împreună cu morile înconjurătoare (Sitkovsky), într-un incendiu. În 1648, în timpul asediului suedez, a fost grav deteriorat, ulterior (1651), refăcut. Era înalt de 47 m, ușor înclinat datorită solului nisipos pe care a fost construit. A funcționat ca centru local de apă până în 1847.

În fața noastră, în stânga Podului Jiraskuv, era Casa care dansează (Tancici Dum) denumită și „Fred și Ginger”. În bombardamentul american din 1945 zona a fost grav avariată și, până în 1960, ruinele demolate. Ridicarea clădirii a fost sponsorizată de Compania olandeză de Asigurări (ING Bank) și construcția s-a efectuat între anii 1992-1996, în stil neo-baroc. Casa a fost construită cu două părți distincte, cu nouă etaje și două etaje subterane. Etajele erau amplasate asimetric, susținute de 99 de panouri de beton cu forme și dimensiuni diferite. Avea forma unui turn de sticlă îngustat la mijloc care îl reprezenta pe marele dansator Fred Astaire. Deasupra clădirii, pe o porțiune, se afla o terasă acoperită cu o structură din bare de metal răsucite, poreclită Mary.

Pe partea cu râul clădirea prezenta ondulații ce o reprezentau pe partenera sa, Ginger Rogers. La parter și etajul întâi funcționau spații comerciale, deasupra se aflau birouri, iar la etajul nouă funcționa un bar.

Din 2016 două etaje au fost amenajate ca hotel de lux, restaurantul a fost mutat la etajul șapte, barul la etajul opt și, în clădire, s-a deschis o galerie de artă.

Construcția clădirii a fost controversată, ea fiind plasată într-o zonă de case vechi din secolul XVIII.

Ne-am îndepărtat de râu și am trecut pe lângă o biserică situată pe o terasă de piatră deasupra străzii,  Bis. Sf. Venceslas la Zderaz (Kostel zvatehoVaclava na Zderaz). Zderaz a fost un sat antic pe teritoriul căruia, pe locul vechii biserici, între 1180-1190, doi nobili cehi au donat banii pentru construirea unei mânăstiri cu Biserica Sfântul Venceslas, descoperită prin săpături arheologice.În 1324 lângă biserică s-a înființat un spital, apoi o școală și un cimitir. În timpul războaielor husite mânăstirea a fost distrusă și biserica a funcționat sub cult husit. Până în 1586 s-au făcut reparații minore, an în care Împăratul Rudolf al II-lea a recondiționat-o. Între 1626-1646 augustinienii au demolat partea de vest a bisericii, au construit o nouă mânăstire și o bibliotecă. De abia terminată a suferit grave avarii sub atacul suedezilor. În anul 1785 mânăstirea a fost desființată și, din 1809, pe locul ei s-a plasat o închisoare pe care biserica a servit-o până în 1884. Închisoarea s-a mutat și complexul a intrat în posesia orașului care, în 1904, pe acel teren a construit clădiri de locuit. Între anii 1926-1929 biserica a fost reconstruită. Următoarea clădire era Academia de Afaceri Dr. Edvard Benes (Cekoslovanska obchodni akademie Dr. Edvard Benes).

Vis a vis de Academie, tot ridicată deasupra străzii, la 3-4 m înălțime, se afla Catedrala ortodoxă cehă Sf. Chiril și Metodie (Chram svatych Cyrila a Metodeje). Între 1730-1736, în partea liberă a mânăstirii din Zderaz, a fost construită Biserica Sf. Karel Boromejsky, de cult romano-catolic, lângă o casă a preoților pensionari ridicată în 1705. A funcționat până în 1783 când a fost desființată prin reformele Împăratului Iosif al II-lea. Împreună cu clădirea preoților a fost transformată în cazarmă și depozite iar, din 1869, în ea a funcționat Centrul Tehnologic Ceh (UCT). În 192, când s-a format Biserica Ortodoxă Cehă, fosta biserică romano-catolică a fost închiriată acesteia. I s-au adus modificări, a fost renovată, dedicată Sfinților Chiril și Metodie și în 1935 sfințită.

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial (1942) rezistența cehă și slovacă, în Operațiunea Antropoid, l-au asasinat pe Reinhard Heydrich, biserica a fost luată cu asalt de trupele naziste și, în luptele purtate, pentru a nu fi prinși, mulți dintre cei din rezistență s-au sinucis. Bisericile ortodoxe au fost închise și preoții lor duși la muncă forțată în Germania. După război, între 1945-1947, biserica a fost restaurată de credincioșii ortodocși rămași. Pe peretele exterior a fost pusă o placă din bronz ca memorial a celor căzuți și în cripta bisericii s-a deschis un  muzeu dedicat lor.

Sub altar au fost îngropate rămășițele celor doi sfinți. Ultima restaurare a avut loc în 1989.

Tot înainte, prin Orașul Nou, am traversat un parc și am ajuns la Piața Carol unde era Biserica Sfântul Ignațiu de Loyola(Kostel svateho Ignace z Loyoly), monument cultural al Republicii Cehe. A fost construită între anii 1655-1677, în stil baroc timpuriu, în cadrul complexului iezuiților și a fost dedicată patronului și fondatorului ordinului. Avea trei nave, un turn pătrat cu cupolă construit în 1687 și fațada bogat ornamentată pe care, în partea superioară, era postată statuia sfântului.

În 1699 a fost creat porticul cu coloane deasupra căruia au fost postate opt statui ale sfinților iezuiți și Isus la mijloc.

Între anii 1773-1866, când Ordinul Iezuit a fost interzis, a funcționat ca biserică parohială. Aceștia au revenit, au recondiționat clădirea și au funcționat până în în perioada comunistă (1950).

Am avut noroc, era deschisă. Altarul principal era din marmură roșie deasupra căruia era o pictură ce reprezenta cum Sfântul Ignațiu de Loyola intră în slava cerului.

Interiorul abunda de decorații, statui, marmură, aurării.

Am mers de-a lungul parcului până la Primăria Orașului Nou (Novoměstská radnice), o clădire în stil gotic. A fost construită în mai multe etape începând cu 1377 până în 1418. Între anii 1452-1456 a fost adăugat turnul înalt de 70 metri, parterul căruia a servit ca închisoare. La etajul întâi s-a deschis Capela Adormirii Maicii Domnului și a Sfântului Venceslas.

Până în 1784 clădirea a fost folosită în scop administrativ cu birouri, instanță penală și temniță. Între anii 1806-1811 a fost reconstruită în stil empire. În anii care au urmat au avut loc reparații și renovări. În timpul unei furtuni turnul a fost fulgerat și clădirea a ars. A fost reconstruită între anii 1905-1906. În perioada comunistă parterul a fost folosit ca sală de nunți. În 1962 a fost declarată monument cultural național. Ultima reconstrucție a avut loc între anii 1978-1996.

Judecătoria

Am continuat drumul pe străzile flancate de clădiri vechi și ne-am îndreptat spre Statuia lui Kafka (Hlava Franze Kafky), o statuie cinetică realizată în 2014. Era situată într-o zonă dintre blocuri de apartamente și magazine. Reprezenta capul scriitorului, de 11 metri înălțime, format din 42 de panouri rotative independente. Acestea se roteau pe rând și formau figura lui Kafka.

Am ieșit din acea zonă și am trecut pe lângă Palatul Adria(Adria Palac), o clădire imensă, în stil rondo-cubist, construită între anii 1923-1924 pentru Compania de Asigurări Adriatica. Era situată pe colțul dintre două străzi pe care le lega printr-un pasaj intern. În ea se găseau apartamente de locuit, birouri, spații comerciale, restaurantul Kavarna Adria, etc. A fost recondiționată între anii 1996-1997.

Era o zonă comercială cu multe magazine și restaurante situate în clădirile de epocă sau în clădiri noi construite din sticlă.

Desigual – magazin de îmbrăcăminte

New Yorker- magazin universal

De acolo ne-am îndreptat spre Piața Venceslas (Vaclavske namesti), una dintre principalele piețe ale orașului, care a fost numită după patronul spiritual al Boemiei, Sfântul Venceslas. În ea s-au desfășurat multe evenimente, demonstrații, sărbători. În partea de nord-vest delimitează Orașul Nou de Orașul Vechi. Se afla pe locul unei vechi piețe, Piața de cai (Konsky trh), formată în 1348 o dată cu construirea Orașului Nou. În secolul XIX a primit denumirea actuală. A fost locul unor mari demonstrații de masă atât în perioada nazistă cât și în cea comunistă, apoi în 1989, în timpul Revoluției de Catifea.

În clădirile aflate de o parte și de alta se aflau mai multe casinouri, hoteluri, teatre, bănci, muzee, magazine. Am înțeles din nemulțumirile localnicilor că viața de noapte pulsează în multe cluburi de stirp situate acolo.

Hotel Ambasador

Assicurazioni Generali

Pe o porțiune, mijlocul străzii era pietonal, amenajat cu spațiu verde, bănci pentru relaxare, chiar și un tramvai vechi sub formă de bar.

Expobank

Grand Hotel Europa și Hotel Meran 

La capătul pieței se afla statuia Sfântului Venceslas (Pomnik svateho Vaclava), construită în secolul XIX. La bază era înconjurată de statuile sfinților cehi Sf. Ludmila, Sf. Agnes de Boemia, Sf. Procop, Sf. Adalbert din Praga. În fața ei o formație de muzică se pregătea de spectacol. Piața se închidea cu o clădire maiestuoasă, din păcate în renovare. Muzeul Național din Praga a fost fondat în 1818, în Palatul Sternberg, cu exponate din științele naturii. Colecția mărindu-se, s-a mutat în Palatul Nostitz dar și acesta a devenit neîncăpător. Între anii 188501891 s-a construit clădirea actuală, în stil neo-renascentist și de atunci în ea funcționează muzeul cu 7 milioane de exponate din domenii diferite, istorice, naturale, de artă și muzică.Avariat de o bombă în 1945, după reparații a fost redeschis în 1947. În 1949 a fost preluat de stat și din 1964 a fost împărțit în cinci departamente distincte. În timpul pactului de la Varșovia (1968) fațada a fost afectată de armele sovieticilor. A fost renovată între 1970-1972 dar, până în 1978 a suferit daune în timpul construcției metroului. Era închis pentru renovare încă din 2011 și se preconiza deschiderea lui în 2018.

În apropiere se afla Noua clădire a Muzeului Național (Nova Budova Narodniho Musea).  Inițial, în  clădirea fostei Bănci de Schimb construită între anii 1936-1937, a funcționat sediul Adunării Naționale a Parlamentului, care în 1945 s-a mutat în altă locație. Clădirea a fost transformată (1968-1973) și a devenit sediul Adunării Federale Cehoslovace. După separarea celor două țări, Cehia și Slovacia, în ea a funcționat Radio Europa Liberă (1995-2009), ulterior a devenit clădirea a fost legată printr-un tunel subteran de Muzeul Național, din care a devenit parte.

Între două clădiri mai noi, a Muzeului Național și una în care funcționa o parcare subterană , se afla Opera de Stat (Statni opera). În construcția rococo a fost deschis Teatrul Nou German (1888)  în care, premergător Primului Război Mondial, se refugiau artiștii de alte naționalități fugiți din Germania. În 1938 a fost închis și în clădire a funcționat Deutches Opernhaus, cu reprezentații și adunări politice naziste. Din 1945, după căderea naziștilor de la putere, a devenit Opera Cehă, ce a funcționat doar trei ani ulterior aparținând de Teatrul Național cu denumirea de Teatrul Smetana.  Din 1990, după revoluția de Catifea, a fost înființată Opera de Stat Praga care, în 2003, a fuzionat cu baletul.

Din dreptul Operei am intrat într-un parc cu copaci seculari. L-am traversat și ne-am îndreptat spre Sinagoga din Ierusalim, (Jeruzalemska synagoga), denumită și Sinagoga Jubiliară pentru sărbătorirea a 50 de ani pe tronul Austriei a Împăratului Franz Joseph. În 1896 s-a înființat Asociația Israelită din Praga care a cumpărat locația de pe strada Ierusalim, pentru a construit o nouă sinagogă, în locul celor distruse în timpul reamenajării ghetoului evreiesc. Clădirea în stil maur și art nouveau a fost construită între anii 1905-1906.

În 1941 a fost închisă și, sub ocupația nazistă, a funcționat ca depozit al obiectelor evreiești confiscate. După terminarea celui de Al Doilea Război Mondial sinagoga și-a reluat activitatea. A fost reconstruită, restaurată după forma originală și ornamentele vopsite colorat. Pe fațadă am văzut fereastra cu Steaua lui David, arcul islamic și o inscripție în ebraică care spunea ”Aceasta este poarta Domnului, prin care intră cei neprihăniți”. Inscripții se aflau și pe arcadele porticului de intrare.

Înaintând pe strada Ierusalim, pe partea stângă, într-un părculeț, se înălțau turnurile unei biserici. Trebuia neapărat să o vizităm. Am ocolit zona verde și am ajuns la intrarea în Biserica Sfântul Henry și Sfânta Kunhuta (Kostel svateho Jindricha a svate Kunhuta), biserică de rit catolic. A fost construită în stil gotic (1348-1351) de către Cavalerii Crucii cu Steaua Roșie, un ordin religios catolic ceh. Între anii 1472-1476 i s-a alăturat o nouă clopotniță și s-a deschis o școală parohială. În secolul XVII au fost adăugate mai multe capele-Capela Sfânta Barbara, Capela Sfintei Fecioare, Capela Sfântul Luca.

În 1879 biserica și turnul clopotniță au fost reconstruite în stil neo-gotic. Actual ea servește romano-catolicilor din parohiile cehă, slovacă și maghiară.

Lângă biserică era fosta clopotniță, pe care, în 1577, s-a ridicat Turnul Henry (Jidřišská vez), înalt de 45 metri, prevăzut cu un ceas și clopote.  În timpul asediului suedez (1648) a funcționat ca turn de pază iar în asediul prusac (1757) a fost avariat. A fost reconstruit neogotic între anii 1876-1879 când a fost ridicat la înălțimea de 65 metri, apoi în 1970 și ultimele modificări au avut loc în 2001, când a fost dotat cu un lift și deasupra cu o terasă panoramică. În el funcționa un restaurant.

Încetul cu încetul ne apropiam de Orașul Vechi. Am ajuns la un giratoriu unde pe o latură se afla Banca Națională a Cehiei (Ceska narodni banka). Prima bancă, Zivnostenska, a fost înființată în 1869. Dezvoltându-și activitățile sediul a devenit neîncăpător astfel, hotelurile alăturate au fost cumpărate și, pe rând, între 1935-1942, s-a ridicat noua bancă, clădire pe care am văzut-o și noi.

Pe o altă latură se afla Teatrul Hybernia (Divadlo Hybernya). Pe acel loc, în secolul XVII s-a construit Mânăstirea franciscană irlandeză, în stil baroc, care a funcționat până în 1785 când a fost desființată de reformele  Împăratului Joseph al II-lea. Din 1792 în clădire a funcționat Teatrul Bouda, un teatru imperial. În perioada comunistă a servit ca sală de expoziții și evenimente cultural. Între anii 2005-2006 a fost reconstruită păstrându-se aspectul original și a început să funcționeze Teatrul Hybernia. Denumirea a fost dată după Hibernia- Irlanda în limba latină.

Pe a treia latură se afla Casa Municipală (Obecni dum) fosta reședință a regelui Boemiei între anii 1383-1485, când acesta s-a mutat în palatul nou construit în Castelul Praga din Mala Strana. Deteriorându-se în timp, clădirea abandonată a fost demolată și, între anii 1905-1912, a fost construită actuala clădire, în stil art nouveau, cu o cupolă din sticlă. În 1918, când monarhia austro-ungară a fost abolită, Casa Municipală a fost locul declarației de independență. Actual găzduiește o sală de concerte, Sala Smetana.

În acea zonă se afla și Turnul pulberăriei (Prasna brana). Pe acel loc , în cadrul fortificațiilor Orașului Vechi, a existat Poarta Sfântul Ambrozie. A fost abandonată o dată cu construcția Orașului Nou, când fortificațiile au fost dărâmate. În locul ei, în 1475 a început construcția unei alte porți, Poarta Nouă, rămasă neterminată datorită mutării regelui în noul palat (1483). În secolul XVIII turnul a fost folosit ca magazie pentru praf de pușcă, după care a primit numele. În 1757, sub asediul prusac a fost avariat apoi, între anii 1878-1886, transformat în stil pseudo-gotic (purist). Fațada a fost împodobită cu sculpturile domnitorilor și regatele lor. Din anul 2013 turnul a fost preluat de Muzeul Praga și deschis vizitării. Înalt de 65 metri, la 44 metri a fost amenajată o terasă panoramică.

Trecând poarta am ajuns în Orașul Vechi. Ca și în Mala Strana, parcate pe marginea carosabilului, automobile de epocă așteptau clienții, în special turiști.

Am trecut pe lângă mai multe muzee- Muzeul Grevin, Muzeul torturii, Muzeul de ciocolată, Muzeul de ceară Madame Tussaud- până în Piața Veche (Stare Mesto).

Muzeul Grevin

Cam atât am reușit să vedem din Orașul Nou Praga.

Citește și Cartierul evreiesc Josefov Praga, Cehia

 

 

 

 

Stare Mesto Praga, Cehia

Urma să vizităm Orașul Vechi (Stare Mesto) din Praga, Cehia. Am traversat Podul Carol de unde, pe partea dreaptă, în orașul vechi, se vedea o clădire  în stil renascentist, foarte frumos decorată.

Muzeul Bedrich Smetana (Muzeum Bedricha Smetany) a fost deschis în 1936 și prezintă material de arhivă despre viața și operele compozitorului ceh al cărui nume îl poartă.

Podul se termina la Turnul Podului din Orașul vechi (Staromestska  mostecka vez), construit în secolul XIV ca fortificație. De la Castelul Praga pornea drumul regal, pentru procesiunile de încoronare, prin Mala Strana, peste Podul Carol și intra în orașul vechi, Staro Mesta, prin poarta acestui turn. La fel ca podul și turnul din orașul mic, a fost avariat grav în războaiele ce au avut loc în decursul istoriei. O reconstrucție majoră a avut loc între anii 1874-1878. Pe înălțimea de 47 de metri au fost construite 3 etaje , care au servit ca fortăreață și, în anumite perioade, ca închisoare, deasupra unei porți sub formă de arcadă.

Am pătruns în orașul vechi și, în stânga, am văzut Muzeul Podului Carol (Muzeum Karlova mostu) deschis în 2007 în cea mai veche parte a Mânăstirii Crucii. În el era deschisă o expoziție permanentă despre construcția podului vechi Judith și a Podului Carol, cu gravuri și imagini de epocă. O secțiune era dedicată istoriei ordinului religios care a fondat mânăstirea în 1252.

În 1848, în fața clădirii a fost ridicată,  din bronz, statuia Regelui Carol al IV-lea, ca fondator, cu ocazia celebrării a 500 de ani de la înființarea Universității Carolina (1348) și dezvelită în 1851. Piedestalul a fost decorat cu statui alegorice ale celor patru facultăți- teologia, medicina, filosofia, jurisprudența- din Universitate.

Lipit de el se afla Biserica catolică Sf. Francisc de Assisi (Frantiska z Assisi). În 1233 Sf. Agnes din Boemia a fondat Spitalul Sf. Francisc.  În secolul XIII Frăția Franciscană a fost transformată în primul Ordin Cavaleresc Boem al Sfintei Cruci care a construit o biserică în stil gotic dedicată Sfântului Francisc. În secolele XVI și XVII numărul enoriașilor crescând, pe locul vechii biserici s-a ridicat o clădire nouă (1679-1688), cu o cupolă imensă.  Fațada a fost decorată cu cinci statui reprezentând sfinții protectori cehi, Sf. Agnes, Sf. Vitus, Sf. Francisc de Assisi, Sf. Wenceslas, Sf. Ludmila (1723-1824), care și-a păstrat forma până azi.  Vis a vis se afla Muzeul Torturii.

Pe o altă latură a pieței, vis a vis de Turnul Podului din orașul vechi, era Biserica Sfântul Salvator (Kostel svatého Salvátora), parte din Colegiul iezuit Clementinum fondat în 1556. A fost construită între anii 1578-1601, în stil baroc, cu trei portaluri în stil manerist. Până în 1653 a fost completată cu vestibulul, domul, ornată cu sculpturi din piatră, în partea de sus fiind cea a lui Cristos ca Mântuitor al lumii. După dizolvarea Ordinului iezuiților clădirile Colegiului Clementinum au intrat în proprietatea Universității Carolina. În 1863 clădirea bisericii a fost vândută congregației Bisericii evanghelice, de care aparține și azi. La anumite evenimente au loc concerte de orgă.

În spatele Bisericii Sf. Salvator, cu o formă ovală, se afla Capela Vlach a Adormirii Maicii Domnului (Vlasska Capel Nanebevzeti Panny Marie), parte și ea din Colegiul Clementinum. A fost construită între anii 1590-1600, în stil baroc, pentru comunitatea de italieni catolici, slujbele ținându-se în limba italiană. Aceștia au denumit-o capela nuc.

Prin portic, capela avea intrarea comună cu Catedrala Sf. Clement (Katedrala sv. Klimenta), o biserică catolică de rit luteran (rutean) construită de iezuiți (1711-1715) pe locul unei biserici vechi.

Vis a vis de capelă se afla Palatul Colloredo Mansfeld sky, construit în secolul XVII. În secolul XVIII a intrat în posesia prințului von Mansfeld-Fondi, mare proprietar de castele și moșii în Colloredo di Monte Albano, Italia. Acesta l-a reconstruit în stil baroc și de atunci i-a purtat numele. Deși palatul a trecut din proprietar în proprietar nu și-a schimbat forma din secolul XVIII. Actual, în unele săli funcționau expoziții de artă, altele găzduiau nunți și diverse evenimente.

Următoarea clădire, alipită de palat, era Muzeul Granatului Ceh din Praga (Muzeum Ceskeho Granatu Praha), în care se puteau vedea bijuterii și obiecte  vechi din granat, imagini cu tehnologiile de extragere, exploatare și prelucrare. De asemenea se puteau cumpăra bijuterii de epocă autentice.

Am urmat străduța îngustă, aglomerată de turiști, cu restaurante, magazine, club de noapte, suveniruri, până la Hotel Aurus (secolul XVI), unde se bifurca.

Am cotit la stânga, pe lângă Clementinum, până în Piața Fecioarei Maria.

Am văzut Primăria Nouă Praga (Novomestska Radnice), o clădire art nouveau construită între anii 1908-1911 pe locul unei biserici vechi (1798). A fost dotată cu lifturi paternoster din care unul a rămas funcțional și azi. În colțul Nordic era statuia Cavalerului de fier, în cel sudic statuia rabinului Low. În ea funcționează Primarul, Consiliul Capitalei Praga și unele sindicate.

Pe o latură a pieței se afla Biblioteca Municipală Praga (Mestska knihovna v Praze). Prima bibliotecă publică din Praga a fost deschisă în 1891 și a funcționat într-o clădire închiriată. S-a mutat în clădirea actuală în 1903. Din 1922 s-a creat o rețea care cuprindea Biblioteca centrală și alte 40 de biblioteci din oraș. În timpul ocupației naziste multe cărți au fost distruse, după război biblioteca și-a reluat activitatea. După 1968 au fost deschise noi biblioteci, complexul a fost denumit Universitatea Populară de Știință, Tehnologie și Artă și în anii 1970 a funcționat doar pe linia ideologiei de partid. După 1989 activitatea a intrat în normal. Între anii 1996-1997 clădirea a fost refăcută și în ea funcționează, pe lângă biblioteca publică, servicii de cercetare, se organizează evenimente, spectacole, concerte, etc. Pe fațadă, deasupra intrării, am văzut cele șase sculpturi ce reprezentau literatura, sculptura, muzica, filosofia, drama și arhitectura.

Am depășit Primăria și am intrat în Piața Mică (Male namesti), o piață triunghiulară înconjurată de clădiri vechi, care în partea estică prezentau un șir de arcade. Central se afla o fântână. Piața a fost creată în perioada romană, în afara orașului vechi. Ulterior clădirile au fost locuite de comercianții francezi. În secolele XVIII-XIX au fost reconstruite în forma actuală și unele funcționează cu expoziții. În clădirea Richtr, în 1902 a început să funcționeze prima linie de telefon, în casa Rott un magazin feroviar, în casa U Angel o farmacie, în casa U Lilie o librărie. Casele sunt monumente culturale protejate în Republica Cehia.

Am trecut pe lângă o clădire gotică cu pereții pictați, Casa Minute (Dum u Minuty), construită în secolul XV pe locul unei alei. În 1430 de ea a fost lipită o altă clădire. A fost decorată cu picturi ce reprezintă scene biblice și imagini ale vieții în Grecia antică. O perioadă a funcționat ca farmacie, Leul Alb, ulterior ca magazin de tutun. Între 1889-1896 în ea a locuit Franz Kafka și familia acestuia.

Am intrat în Piața Orașului Vechi unde, pe una dintre clădirile în care funcționau Servicii ale Administrației Locale, era postată Stema Orașului Vechi.

Am ajuns în dreptul renumitului Turn cu ceas astronomic (Prazsky orloj). Ceasul astronomic, cel mai vechi din lume, a fost montat în 1410, refăcut pe sistem de pendul în 1490 și înconjurat de coloane gotice târzii, motive florale și figurative. A fost reparat și perfecționat între anii 1552-1572  apoi, după cel de Al Doilea Război Mondial, când decorurile deteriorate au fost înlocuite.

Ceasul este format din cadranul astronomic, cifrele, care sunt puse în mișcare de un mecanism complex și calendar. La fiecare oră un mecanism învârte o placă ce aduce pe rând cei doisprezece apostoli, moment în care piața se umple la maxim de turiști.

Construcția la Primăria Veche (Staromestska radnice) a început cu turnul, care a fost terminat în 1364 și a rămas aproape neschimbat până azi. Până în 1731 a fost construită clădirea cu două aripi mici. În secolul XVIII a suferit modificări, s-a construit o aripă nouă în stil neogotic și s-a restaurant fațada în stil neo-renascentist. În secolul XIX s-au adăugat aripa de nord și aripile de est. Unele din aripi au fost distruse pentru construirea mai multor case mici- Casa Cock (1835) cu fațada în stil empire, Casa Minute, Casa Mikes în stil neo-renascentist și altele. În timpul Revoltei din Praga (1945) au supraviețuit doar turnul și clădirea de bază. Partea de est nu a mai fost refăcută.

În interior funcționează săli pentru ceremonii de nuntă, Camera Sesiunii, Camera de Consiliu, Capela, Sala Arhitecților, Sala de Expoziții.

Pe lângă Primărie am intrat în Piața veche (Staromestske namesti) unde, pe partea dreaptă, erau înșiruite case vechi, colorate, unele pictate, frumos întreținute.

În fața noastră, în spatele șirului de clădiri ce mărgineau piața, se înălțau două turnuri semețe (80 m înălțime), fiecare cu patru turle mai mici și la colțuri patru turle medii. Aparțineau de Biserica Maicii Domnului înainte de Tyn (Chram Matky Bozi pred Tynem), de cult husist (pre-protestant). Construcția a început în secolul XIV, în stil gotic târziu și s-a terminat în 1450. I s-a adăugat Turnul Nordic între anii 1453-1471. Lovită de fulgere (1679), a fost renovată între anii 1876-1895, apoi 1973-1995, iar interiorul încă nu e terminat.

În acele clădiri funcționau mai multe galerii de artă- Galeria de Artă Praga, Galeria U bileho jednorozce, Galeria „Casa la clopotul de piatră” (Dum u Kamenneho zvonu), Galeria Națională de Artă.

Galeria Națională de artă (Narodni galerie) funcționa în Palatul Kinsky, construit între anii 1755-1765 și cumpărat în 1768 de familia căreia îi poartă numele. Între 1922-1934 palatul a găzduit Legația Republicii Polone, iar din 1949 a fost folosit ca Muzeu de Artă administrat de Galeriile Naționale.

În apropiere, în piață era situat Memorialul Jan (Iohannes) Hus (Pomnik mistral Jana Husa), ridicat în 1915 în amintirea fostului decan, apoi rector al Universității Carolina, filosof și teolog, predecesor al protestantismului,  aniversând 500 de ani de la moartea sa. În apropierea lui se afla Meridianul Praga, o bandă metalică marcată, montată în paviment în anii 1990. A fost folosit din 1652 pentru a determina când e amiaza (ora 12).

În a treia latură a pieței, lângă Mânăstirea Paulinelor, era o clădire neo-baroc (1899-1909), pe care fluturau două drapele, în care funcționa Ministerul Dezvoltării Regionale (Ministerstvo pro mistni rozvoj).

În partea pieței, lateral de Primărie, se afla Biserica Sf. Nicolae (Kostel svateho Mikulase). În 1273 a fost construită o biserică gotică care, în 1635 a intrat în posesia Ordinului Sfântului Benedict. Între anii 1730-1739, pe locul acelei biserici vechi, a fost construită actuala clădire, în stil baroc. A fost folosită de Biserica ortodoxă Cehă și Slovacă (1870-1914) până când aceasta s-a mutat în altă locație. Temporar clădirea a fost utilizată ca biserică de garnizoană, apoi depozit. Din 1920 și până azi a funcționat ca Biserică Husită.

După ce am atins obiectivele propuse ne-am plimbat pe străduțele din Orașul Vechi, pline de magazine, cafenele, suveniruri…

Citește și Nove Mesto Praga, Cehia

 

Loreta, Praga, Cehia

Loreta este un complex de clădiri baroce din zona Castelului Praga, Hradcany, loc de pelerinaj, format dintr-o mânăstire cu o biserică, o casă sfântă și un turn cu un ceas adăugat în 1960. Am intrat prin clădirea frontală, care era decorată cu numeroase statui. Nu am putut s-o admirăm în totă splendoarea ei fiind în renovare.

Prima a fost construită Casa Sfântă, începând cu anul 1626, când pereții exteriori au fost decorați cu picturi. Între 1660-1670 zidurile au fost acoperite cu un panou cu sculpturi în stil italian despre viața Fecioarei Maria. Pe peretele nordic erau reprezentate Nașterea Maicii Domnului și Nunta Fecioarei, pe peretele vestic Buna Vestire, vizita Fecioarei la Sfânta Elisabeta și Familia Sfântă la Betleem, pe peretele sudic Nașterea lui Cristos și Adorarea păstorilor și magilor. Se terminau cu Moartea Maicii Domnului.

Sculpturile erau așezate în nișe. În partea inferioară reprezentau profeți din Vechiul testament și în partea superioară păgânii (Sibyls) care au prezis nașterea lui Isus de către Fecioara Maria.

În interior se afla un altar mărginit de stucaturi cu scene din viețile profeților. La mijlocul era statuia Maicii Domnului din Loreto într-un cadru de argint. Statuia originală era lucrată din lemn de cedru, cea pe care am văzut-o noi era o copie efectuată din lemn de tei. Conform unei legende, în 1278 casa Fecioarei Maria din Nazaret a fost transportată de îngeri în Italia, în localitatea Loreto, pentru a fi salvată de necredincioși. A apărut cultul marian, care propaga Contrareforma și a ridicat în Boemia și Moravia peste 50 de altare, printre care și cel de la Loreta.

Lângă clădire, de o parte și de cealaltă, se afla câte o statuie reprezentând  Învierea și Adormirea Maicii Domnului.

Biserica Nașterii Sfântului Isus a fost construită între anii 1734-1735, interiorul rococo fiind terminat în 1738. Avea intrarea la fațada cu două turnuri în care, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, au post puse 27 de clopote care, de atunci, sună între 9-18 la fiecare oră fixă.

Altarul principal prezenta o pictură renascentistă ce reprezenta Adorarea.

Interiorul era decorat la maxim cu aurării, sculpturi, picturi, coloane de marmură.

Crescând numărul pelerinilor s-au construit sihăstriile (secolul XVII și etajate în 1740) în care erau cazați pelerinii. Împreună cu biserica și noi capele dedicate Sf. Ana, Sf. Francisc, Sfintei Familii, au înconjurat Casa Sacră și au format o mânăstire. Am urcat la etaj unde am văzut o cameră mică, ciudat pictată, despre care nu am aflat ce scop avea.

Am traversat coridorul exterior, cu tavanul frumos pictat.

Erau etalate obiecte de epocă.

Interioarele au fost renovate la sfârșitul secolului XIX. În anii 1950-1960 a fost amenajată o nouă Trezorerie în care erau etalate veșminte, obiecte de cult, din secolele XVI-XVIII.

Cel mai faimos obiect de cult (ostensoriu) era „Soarele din Praga” realizat la Viena în 1699, încrustat cu 6222 de diamante. Exista o legendă, care putea fi chiar adevărată, în care se spunea că contesa Ludmila Eva Kolowratova, care a ctitorit complexul, la vârsta de 60 de ani s-a recăsătorit a treia oară. La nuntă a îmbrăcat o rochie împodobită cu acele diamante, rochie cu care apare într-un tablou. Ea le-a donat pentru a ajuta mânăstirea.

Vizita fiind terminată, am ieșit pe aceeași poartă și, urcând treptele de lângă ea, printre multiplele statui de care erau flancate, am părăsit zona.

Citește și Mala Strana Praga, Cehia

Mala Strana Praga, Cehia

Am alocat câteva zile pentru a vizita Praga, capitala Cehiei. În prima zi, cu mijloacele de transport în comun am ajuns în dreptul Serviciului geologic de Stat (Czech Geological Survey) care se ocupă cu studiul geologic al resurselor de energie, apă, a pericolelor naturale, etc.

Am intrat în Orașul Mic (Mala Strana) și ne-am îndreptat spre malul râului Vltava, pentru a vedea Muzeul Franz Kafka, deschis în anul 2005, în clădirea Herget Brickworks. În muzeu am văzut cărți ediție princeps, scrisori, jurnale scrise de marele romancier și nuvelist Franz Kafka, ale cărui lucrări unesc realismul cu fantasticul.

Ne-am întors și am urcat scările castelului (Na Opisi), scări vechi din secolul XVII, reamenajate între anii 1835-1837.

Am ajuns la Turnul negru (Cerna vez), situat în partea de est a Castelului Praga, la capătul scărilor. A fost construit în secolul XII, în stilul romanic antic și a servit pentru apărare. În 1538 , apoi în 1541 turnul a ars în incendii. Zidăria s-a păstrat dar era înnegrită de la fum, aspect care i-a dat denumirea. Interiorul nu se vizita, din păcate nici exteriorul nu l-am putut vedea prea bine, fiind în renovare.

De pe terasa turnului se vedea panorama orașului.

Printr-o poartă veche am intrat în Castelul Praga, cel mai mare castel vechi din lume, situat pe o suprafață de aproximativ 70.000 de metri pătrați.

Înaintând pe strada pietonală Jirska, pe partea stângă am văzut Palatul Lobkowicz (Lobkowiczky Palac). A fost construit în secolul XVI de o familie de nobili cehi. În 1618 în el s-au refugiat miniștrii catolici alungați din Palatul Regal de rebelii reformați. În 1620, în Bătălia de la Muntele Alb, protestanții au fost învinși. Familia Lobkowicz, care era catolică, a devenit importantă, palatul a devenit reședința lor din Praga în momentele în care veneau pentru probleme politice sau evenimente importante.  În timpul războiului cu Napoleon palatul a funcționat ca spital. În 1939 naziștii l-au confiscat, apoi, din 1948 a fost deținut de comuniști când a funcționat ca muzeu al istoriei cehe și birouri de stat. După schimbările politice din 1989, printr-un proces de retrocedare ce a durat 12 ani, în 2002 a reintrat în posesia familiei Lobkowicz. L-au restaurat, renovat și în 2007 au deschis Muzeul Palatului Lobkowicz, muzeu privat, cu piese de colecție ale familiei, lucrări de artă, pictură, instrumente muzicale, etalate în 22 de galerii. De asemenea există o sală de muzică în care regulat se susțin concerte de muzică clasică.

Următoarea clădire era Palatul Rosemberg (Rozmbersky Palac) ridicat de nobilii familiei Rosemberg în 1574 pe locul caselor ruinate în marele incendiu de la Palatul Regal (1541), o clădire cu patru aripi, în stil renascentist. În 1600 a intrat în posesia Împăratului Rudolph al II-lea care l-a conectat, printr-un coridor, cu Palatul Regal.  În 1756 a fost reconstruit ca reședință pentru nobilii săraci și orfani. A fost administrat de o stareță, arhiducesa Marie Anna, fata împărătesei Maria Tereza. A funcționat până în 1919 când palatul a fost preluat de Ministerul de Interne. Azi funcționează birouri ale Administrației Castelului Praga și Oficiul Președintelui Republicii Cehe. În spatele lui se vedea crucea unei biserici, Capela „Tuturor Sfinților”, construită în secolul XIV, ulterior incendiului din 1541, prin extinderi a devenit parte din Palatul Regal.

În lateral era o străduță, Ulița Aurarilor (Zlata ulicka), pe care se putea intra doar plătind bilet. A fost construită în secolul XVI și denumită impropriu Strada Alchimiștilor, apoi Ulița Aurarilor, după meseria celor care au trăit acolo în sec. XVII.  În 1950 casele au fost zugrăvite în culori vii.

Am ieșit din feeria de culori și am trecut pe lângă Biserica „Sfântul Gheorghe” (Bazilica Sv. Jiri). Prima biserică a fost construită între anii 920-925 iar în 973 s-a înființat o mânăstire benedictină. Au ars în 1142, reconstruite treptat, lângă ele s-a ridicat un palat romanic și în secolul XVI biserica și palatul au fost transformate în stil gotic, când patronul spiritual al bisericii a devenit Sfântul Gheorghe (Sv. Jiri). Devastată în războaiele husite, reconstruită de benedictine, în 1541 a ars din nou. A fost reconstruită adăugându-se clădiri noi pentru mânăstire.

Între anii 1718-1722 alăturat s-a construit Capela Sf. Ioan de Nepomuk apoi, între anii 1897-1908, a fost restaurată purist, în stilul original și eliminându-se elementele de împodobire.

Am intrat în Castelul Praga (Prazsky Hrad), un complex de clădiri menționat din secolul IX. A fost avariat în războaiele husite, reconstruit din 1485, s-au adăugat noi turnuri de apărare în partea de nord. În marele incendiu din 1541 multe clădiri au fost arse. Pe locul lor, sub Habsburgi, au fost construite noi clădiri în stil renascentist. În timpul războiului de treizeci de ani a fost avariat, ulterior a avut loc ultima reconstrucție majoră, în secolului XVIII, sub Împărăteasa Maria Tereza.

În mijloc era postată Catedrala Sf. Vit (Katedrala sv Vita), cu fațada estică spre noi,  înconjurată de mai multe clădiri.

În stânga, într-o porțiune a fostului Palat Regal, se afla expoziția permanentă Povestea Castelului din Praga (Pribeh Prazskeho hradu), deschisă în 2004. Exponatele reprezintă viața de zi cu zi a tuturor claselor sociale din castel. În 1918, o dată cu crearea Republicii Cehoslovace, castelul a devenit sediul Președintelui țării. Sub ocupația nazistă a devenit sediul lui Reinhard Heydrich. După 1948 a găzduit birourile guvernului comunist și din 1954 a fost administrat direct de Președintele țării.

Vechiul Palat Regal (Stary Kralovsky Palac)a fost construit în secolul XII în stil gotic și renascentist. Între anii 1493-1502 a fost amenajată o sală imensă, Sala Vladislav, care a fost folosită pentru încoronări, banchete, evenimente ale curții, chiar turnee între cavaleri.

În continuarea palatului, în a treia curte a castelului,  era clădirea în care funcționa Arhiva Castelului Praga (Archiv Prazskeho hradu) în fața căreia se înălța Obeliscul, ridicat în 1928 ca Memorial al Primului Război Mondial.

Între Obelisc și Catedrală se afla clădirea veche a Artileriei (Stare provoststvi) Am ocolit-o înaintând spre intrarea în Catedrala Sf. Vitus.

Am străbătut un gang pe sub clădirile Administrației Castelului și am ajuns în a doua curte a castelului unde, în fața noastră, se afla  o fântână barocă, Fântâna Kohl (Kohlova kasna). A fost construită în 1686, în timpul domniei Împăratului Leopold I, de la care a preluat numele de fântâna Leu sau Leopold, pe unele elemente de decor fiind încrustată litera „L”. În 1982 a fost restaurată.

În clădirile înconjurătoare funcționau galerii de artă, centru de informare turistică, etc. Din greșeală am ieșit prin Rotunda așa că am făcut cale întoarsă.

Între clădirile ce mărginea acea curte ieșea în evidență Capela Sfintei Cruci (Kaple sv Krize) (secolul XVIII) care a purtat și numele de „Trezoreria”, în ea fiind adunate cele mai valoroase obiecte începând cu secolul XI.

Am trecut prin Poarta Matthias (Matiasova brana) situată între prima și a doua curte ale castelului. Poartă numele Împăratului Sfânt Roman în timpul căruia a fost ridicată (1614).

Prima curte era separată de exterior prin porțiuni de gard din fier, decorat cu aurării, separate de stâlpi de beton pe care tronau statuile Titanii Luptători (Sousosi Souboj Titanu).

În 1993, când Cehia și Slovaci au devenit state independente, castelul a devenit sediul Președintelui Republicii Cehe care are în subordine și Oficiul Militar din care face parte Garda Castelului Praga (Hradni Straz).

Am avut norocul să vedem schimbul de gardă, cu dificultate, datorită numărului mare de turiști.

Ne-am continuat drumul coborând în Piața Hradcany (Hradčanské náměstí) unde, în partea de nord, se afla Palatul Arhiepiscopului (Arcibiskupstvi prazske). A fost construit de Regele Ferdinand I pe locul fostului palat ars în timpul luptelor husite (1420).  Inițial în stil renascentist, apoi baroc, din 1562 a servit ca sediu al arhiepiscopilor din Praga. În secolul XVIII a fost reconstruit în stil rococo. Astăzi este sediul Bisericii Catolice din Praga, în interior etalându-se o galerie cu portretele arhiepiscopilor.

Vis a vis se afla Galeria Națională Praga (Narodni galerie Praha), galerie cu colecții de artă barocă, manieristă și renascentistă din Boemia. Ea funcționa în Palatul Schwarzenberg (Schwarzenbergsky Palac), familia fiind proprietara clădirii din 1719. Din 1908 a funcționat ca Muzeu Național Tehnic, apoi Muzeu Militar. Lângă el se afla Mânăstirea Carmelitelor Desculțe (1626) cu Biserica Sf. Benedict (din 1353), aspectul ei actual datând din secolul XVIII.

Tot în Piața Hradcany se afla Palatul Toscan sau Palatul Thun-Hohenstein (Toskansky Palac) În 1690 baronul căruia îi poartă numele a inițiat construcția unui palat. În 1718 a fost cumpărat de o Ducesă de Toscana și a terminat construcția, o clădire cu patru aripi, curte interioară cu două fântâni și fațada cu sculpturi alegorice a celor șapte arte. Astfel clădirea poartă numele celor doi foști proprietari. Clădirea a fost renovată în 1998 și e utilizată de Ministerul Afacerilor Externe.

Pe stradă am văzut niște automobile de epocă superbe, încă funcționale.

Am părăsit piața și am vizitat Complexul Loreta Praga. Vis a vis de biserică  am văzut Palatul Cernin (Cerninsky palac), sediul Ministerului Afacerilor Externe, cea mai lungă clădire barocă din Praga, fațada având 150 metri lungime. A fost construit între anii 1669-1674 și a preluat numele proprietarilor. În 1742 a fost ocupat de armatele franceză și bavareză care l-au transformat într-o fortăreață. Restaurat, în 1757 a fost asediat și ocupat de armata prusacă. În secolul XVIII familia s-a mutat la Viena, palatul a devenit spital militar. Din 1920, după ce a fost restaurat,  a funcționat ca sediu al Ministerului Afacerilor Externe. În perioada nazistă (1939-1944) a fost sediu Protectoratului Reichului. După cel de Al Doilea Război Mondial și până în prezent a redevenit sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Am părăsit zona și am trecut pe lângă Questenberk Hotel, o clădire din 1620 situată în fața Mânăstirii Strahov.

A urmat coborârea dealului, inițial pe lângă un parc, apoi pe strada Nerudova unde, de o parte și de alta, se înșirau fostele palate în care funcționau hoteluri, magazine, muzee, etc.

Am rătăcit drumul dar a meritat. Pe deal, în depărtare, am văzut Mânăstirea Strahov, veche din 1143.

Ne-am întors și am continuat coborârea pe lângă Biserica Maicii Domnului Mamei Fecioarei Maria și Sf. Kajetána (Kostel Panny Marie Matky ustavicne pomoci a sv Kajetana), o biserică romano-catolică construită între anii 1691-1717 împreună cu o mânăstire în care funcționa o școală pentru fiii nobililor. În 1789 mânăstirea a fost desființată, biserica a continuat să funcționeze fiind administrată de o fundație romano-catolică. În 1869 a fost cumpărată de redemptoriști și a primit noii patroni spirituali.

În apropiere, aproape una în fața celeilalte, se aflau două ambasade. În fostul Palat Thun-Hohenstein (construit între 1721-1726,) se afla Ambasada Italiei încă din 1924 când clădirea a fost cumpărată și reamenajată de guvernul Italiei.

Ambasada României funcționa în fostul Palat Morzine (Morzinsky Palac), construit în stil baroc, între anii1713-1737, de familia căreia îi poartă numele. După 1781, când s-a eliberat un brevet de toleranță ce permitea existența altor religii pe lângă cea romano-catolică, palatul a devenit prima casă de rugăciune protestantă din Boemia.

Pe peretele clădirii era pusă o placă cu Mihai Viteazul.

După ce am depășit câteva clădiri,  pe partea cu ambasada se deschidea o piațetă în care se afla Biserica Sf. Nicolae din Mala Strana (Kostel sv Mikulase Mala Strana). A fost construită între anii 1704-1755, de către iezuiți, pe locul unei biserici vechi din secolul XIII. Inițial au fost ridicate fațada de vest, Capela Sf. Barbara și Capela Sf. Ana. După două decenii construcția a continuat cu cupola din cupru, în stil rococo și turnul bisericii. După desființarea Ordinului Iezuiților, din 1775 a devenit biserică parohială. În perioada comunistă turnul a fost folosit ca post de observație de către securitatea statului.

Am ocolit biserica și, în curând, ni s-a înfățișat Turnul Podului din Orașul Mic (Malostranska mostecka vez), impropriu denumit deoarece erau două turnuri, legate între ele la poarta de la bază, prin care se trecea spre Podul Carol. În secolul XII a fost construit turnul mai mic, Turnul lui Judith, denumit după podul lui Judith ce traversa Vltava. În secolul XIII i s-a alăturat, în partea de nord, un turn mai mic și s-a construit poarta. În secolul XVI meterezele au fost înlocuite cu fațade renascentiste prevăzute cu ferestre.

Turnul mic dinspre nord a dispărut fiind înlocuit de clădiri. În secolul XV a fost construit turnul mai mare, în stil gotic. A fost restaurat în secolul XIX (1879-1883) primind forma actuală. Poarta, formată din două arcade, era închisă cu uși de lemn și grile de fier, pentru apărare.

Am traversat poarta și am intrat pe Podul Carol (Karluv most). Primul pod, podul Judith, construit între anii 1158-1172 a funcționat până în 1342 când a fost distrus de un potop. Între 1357-1402 a fost construit un pod nou, Podul de Piatră (Kamenny most) sau Podul Praga. În războaiele cu suedezii, apoi în războiul de treizeci de ani, cele mai grele lupte au avut loc pe pod, care a fost grav avariat, ulterior refăcut. În anii 1700 a fost decorat cu o alee de statui, în stil baroc, cu semnificație religioasă.

Era singura legătură între castel și orașul vechi. După 1870 a fost denumit Podul Carol. Primul omnibus l-a traversat, apoi tramvaie cu cai, din 1905 tramvaie electrice și din 1908 autobuze. Grav avariat în inundațiile din 1890, a fost reparat timp de doi ani. Ultima reparație capitală s-a făcut între anii 1965-1978, când traficul a fost interzis și podul a devenit pietonal. Între anii 2008-2010 pilonii au fost consolidați.

În decursul timpului statuile au fost înlocuite cu imitații, cele originale fiind depozitate în Muzeul Național.

Pe podul aglomerat de turiști se aflau cântăreți, portretiști, vânzători de suveniruri.

Panorama era superbă- cetatea, clădirile vechi ale orașului, Vltava pe sub podurile care se înșirau unul după celălalt. Vizita în Mala Strana s-a încheiat.

Citește și Stare Mesto Praga, Cehia

 

 

Catedrala Sfântul Vitus, Praga, Cehia

Am intrat în Castelul Praga, prin partea de est, unde am vizitat Catedrala Mitropolitană a Sfinților  Vitus, Venceslas și Adalbert (Katedrala svateho Vita, Vaclava a Vojtecha), sediul arhiepiscopiei Praga, Republica Cehia.

În anul 930, pe acel loc a fost ridicată o rotundă romană în locul căreia,între anii 1060-1096, o biserică în stil romanic, Bazilica lui Vratislav și Spytihnev. Pe locul acesteia, în secolul XIV (1344) s-a început construirea Bazilicii Sf. Vitus, o biserică în stil gotic.

Până în 1364 s-au construit Capela Sf. Venceslau (Vaclav), în care s-au adus moaștele sfântului, Camera Coroanei, lângă capelă, în care s-au adunat în timp bijuteriile coroanei cehe, Poarta de Aur (Zlata brana) și a început construcția Turnului de Sud, înalt de aproximativ 100 de metri,  care s-a încheiat în secolul XVIII.

În apropiere se afla statuia  Sfântului Gheorghe călare și purtând drapelul în mâna dreaptă.

În timpul războaielor husite (1419) lucrările au fost întrerupte. Au fost reluate în 1870 când s-a construit fațada de vest, în stil gotic clasic și au fost ridicate două turnuri cu înălțimea de 82 metri.

Catedrala a fost terminată în 1929, după aproape șase secole de la începerea construirii ei. Până în 1997 a fost dedicată doar Sfântului Vitus, numită și azi simplu Katedrala Sv. Vita.

Aproximativ treizeci de prinți și regi ai Boemiei au fost încoronați și cincisprezece regi sunt îngropați în criptă.

În catedrală se găsea și o relicvă importantă, capul Sfântului Ioan Luca evanghelistul.

Citește și Mala Strana Praga, Cehia

Brno, Cehia

Orașul Brno, al doilea oraș ca mărime din Republica Cehă, este centrul administrativ al Regiunii Moravia de Sud, sediul autorității judiciare a Cehiei și un important centru de învățământ cu 33 de facultăți și 13 instituții de învățământ superior. A primit statutul de oraș în 1243 și a fost capitala Moraviei până în 1948 când, sub comunism,  statului i s-a anulat autonomia.

Spre finalul unei excursii în Europa de Est, trecând spre Budapesta, am oprit pentru scurt timp în Brno, neputând să-i acordăm importanța cuvenită. Astfel, în viteză, am vizitat câteva obiective din centrul istoric.

Primul obiectiv pe care l-am vizitat a fost Biserica „Sf. Iacob” (Kostel sv. Jakuba), biserică a parohiei Brno-Sf. Jakub. Inițial a fost construită o biserică în stil romanic, între 1201-1222, pentru a servi coloniștilor germani, valoni și din Flandra. În secolele XIII și XIV a fost înlocuită cu o construcție în stil gotic. Nu a supraviețui decât un secol fiind înlocuită cu actuala biserică ridicată între anii 1456-1473. A fost avariată de un incendiu puternic în 1515 când acoperișul și turnurile au fost distruse. A fost recondiționată și, în 1592, i s-a ridicat un turn. Deteriorându-se în timp, reparațiile terminate în 1725, nenorocul a făcut că un fulger a distrus iar turnul (1729) și a trebuit reconstruit.

Interiorul baroc a fost realizat în sec. XVIII. În secolul XIX, fiind la modă concepția puristă, i s-au adus modificări. Altarul principal a fost înlocuit cu unul neo-gotic și au fost înlăturate numeroasele altare mici. În 1879 biserica a fost redeschisă.

În Al Doilea Război Mondial, deși bombele au căzut în apropiere, biserica nu a fost grav avariată, doar vitraliile au fost distruse și o parte din fațadă. Acestea au fost recondiționate în anii ’90 și, în 1995 biserica a fost declarată monument cultural național. În interior se află sarcofagul mareșalului Raduit de Souche, conducătorul apărării orașului împotriva suedezilor.

Pe locul vechiului cimitir, desființat în sec. XIX, în 2001 săpăturile arheologice au scos la iveală rămășițele a 50.000 de oameni, locul primind denumirea de Osuarul din Brno. Ultima reabilitare a fost făcută între anii 2015-2016, perioadă în care biserica a fost închisă.

Ne-am îndreptat spre Piața Libertății (Namesti Svobody) situată în centrul orașului vechi. A fost înființată în secolul XIII la intersecția a trei rute comerciale, luând formă triunghiulară, când purta denumirea de Forum Inferius (piața inferioară). În jurul ei au fost construite case de către burghezi și nobili. În secolul XVII ciuma a lovit puternic orașul și după supraviețuire, în 1679, în piață a fost ridicată Coloana ciumei (Morovy sloup), pe locul bisericii „Sf. Nicolae”, dărâmată. Ea simboliza lupta împotriva acelei boli cumplite. În secolele XIX și XX multe case au fost demolate, reconstruite în stil renascentist și piața lărgită. În 2006 piața a fost complet pavată și în 2010 a fost plasat un ceas astronomic, cu forma unui cartuș, realizat din granit african. În piață au loc festivaluri, se sărbătorește Crăciunul, Revelionul etc.

Într-o parte a pieței am văzut, Casa celor patru Giganți (Dům u čtyř mamlasů s vyhlášenou), renumită pentru statuile sale. A fost construită între anii 1901-1902 pentru fundația Gerstbauer.

Pe cealaltă parte se remarca Casa Lorzilor din Lipa (Dum panu z Lipe). În 1531 a fost construită o casă gotică care, din 1564, a aparținut guvernatorului Moraviei, Cenka z Lipe. Spre sfârșitul secolului a intrat în posesia unui burghez care i-a adăugat portalul și cele două laturi prevăzute cu balcoane cilindrice. A trecut din proprietar în proprietar și în 1646 a fost primită de mareșalul Louis Raduit Souches ca recunoștință pentru apărarea orașului în timpul asediului suedez. Familia acestuia a păstrat-o până în 1818. După alt șir de proprietari în 1913 palatul a fost cumpărat de „Uniunea Centrală a Comunităților Economice Cehe în margraful Moravian din Brno”, sub posesia căreia s-a deteriorat în timp. Casa a început să fie denumită „Casa Domnilor din Lipa”, clădirea neavând legătură cu acea familie. În 1945, în luptele de eliberare a orașului, casa a fost grav avariată. A fost folosită ca depozit până în 2000 când a fost renovată complet. Din 2005 a intrat în posesia unei persoane private care a deschis la parter un centru cultural și de informare.

În apropiere, se afla Primăria Veche (Stara Radnice), construită în secolul XIV, în stil baroc. În timp, prin reconstrucții, i s-au adăugat elemente în stil renascentist. În ea a funcționat, până în 1935, Consiliul local și pe o scurtă perioadă de timp o închisoare.

Fațada era ornată cu decoruri ondulate despre care se spune că aveau acea formă deoarece au fost create de sculptor într-un acces de furie. Pe turnul, înalt de 63 m, se aflau un crocodil verde, de fapt dragonul care este simbolul orașului și o roată.  Legenda spune că acel dragon a fost învins de localnici. Am avut norocul să audiem un concert executat de o mică formație de cameră situată chiar sus în turn.

De pe strada pe care se afla Primăria am ieșit în Piața de Varză (Zelny Market), o piață largă, patrulateră, înființată din secolul XIII. Cuprindea piața de legume, piața păsărilor, piața ceramicii și a purtat numele de Piața Superioară până în secolul XV. În Evul Mediu era și locul unde erau pedepsiți cetățenii necinstiți. Sub piață, în subteran, s-au construit pivnițe pentru depozitarea alimentelor, butoaielor, etc.

În această piață, în 1841, Franz Abbot a folosit pentru prima dată în Cehia aparatul fotografic-camera daguerotipică- inventată în Franța în anul 1839. La sfârșitul  anilor ’40 s-a construit o piață acoperită care a micșorat și stricat imaginea celei istorice. Din 2011 spațiul subteran a fost deschis publicului cu denumirea de Labirintul de sub Piața de Varză. Contra cost se poate vizita o porțiune din sistemul de tunele existente.

La mijlocul pieței, între anii 1693-1695, pe locul unei fântâni renascentiste din 1597, a fost construită o altă fântână, simbolizând o peșteră, Fântâna Parnas. A fost decorată cu trei statui reprezentând cele trei mari imperii-Babilonian, Persia și Grecia.

Lateral de ea se afla Muzeul Moraviei (Moravské zemské Muzeum), situat pe locul al doilea ca mărime și vechime în Cehia. Între anii 1614-1618 a fost construit un palat în stil baroc, pentru Cardinalul Franz von Dietrichstein și, denumită după numele acestuia Palatul Dietrichstein. A servit autorităților clerice ca Apelatory, în secolul XIX  ca Tribunal Regional Superior și ulterior Curtea Supremă a țării, perioadă în care i s-a adăugat al treilea etaj. În Brno a funcționat un muzeu înființat în 1817 de Împăratul Francis I, muzeul Františkovo (Muzeul Francisc). Dorindu-se mărirea spațiului muzeal, Palatul Dietrichstein a fost preluat în anul 1911 și transformat în sală de expoziții ale Muzeului Moraviei. Din 1991, după recondiționări, a devenit cea mai mare clădire din cadrul muzeului. Colecțiile sale conțin peste 6 milioane de obiecte împărțite în expoziții de paleontologie, preistorie, mineralogie, științe naturale și sociale, etc.

În 1729, în partea de sus a pieței, în fața Abației Mânăstirii Zdar, Zelny trh am văzut Coloana Sfintei Treimi din Olomouc (Sloup Nejsvětější Trojice v Olomouci) situată pe un soclu și  înconjurată de statuile: Fecioara Maria,  Sfântul Ioan de Nepomuk, Sfântul Constantin și îngeri. Din anul 2000 a fost înscrisă pe lista patrimoniului Mondial UNESCO.

În partea de jos a pieței se afla Hotelul Grandezza, monument cultural al republicii Cehe. Clădirea a fost construită între anii 1914-1915, pe locul a patru case demolate, pentru uniunea Cyrilometodejska, prima instituție bancară cehă. După cel de Al Doilea Război Mondial în clădire au funcționat mai multe companii, dintre care Banca de Economii de Stat (Prefa Brno). Începând cu 1969, după ce a fost renovată, a fost ocupată de Facultatea de Drept și Facultatea de Economie și Administrație ale Universității Masaryk. Din 1998 a fost cumpărată de compania Liberec Grandezza Hoteluri care, în 2012, a deschis hotelul.

Am ieșit din piață pe lângă o clădire cu un nume ciudat-Teatrul de Gâscă pe Frânghie (Divadlo Husa na Provazku–Goose on a String Theatre).

Am urcat pe dealul Petrov pentru a vedea Catedrala „Sfinții Petru și Pavel”, monument cultural național, denumită de către localnici simplu: Petrov. Situată pe vârful dealului, domina orașul și turnurile sale, înalte de 84 m, erau vizibile din orice parte.

În secolul XI pe acest loc se afla o capelă romanică. Până în sec. XIII s-a ridicat o biserică care a fost reconstruită în sec. XIV în stil baroc timpuriu. În timpul Războiului de Treizeci de Ani a ars complet. A fost reconstruită în sec. VIII în stil baroc. Turnurile au fost adăugate între anii 1901-1909.

A fost schimbat altarul principal, în stil baroc, cu unul nou, în stil neo-gotic, care, în partea superioară prezintă răstignirea lui Cristos și în cea inferioară cei doisprezece apostoli.

În mod ciudat, clopotele ei bat la ora 11 în loc de 12. Se spune că după un lung asediu al suedezilor, în 1645 generalul acestora a fixat o anumită oră la care va cuceri orașul. Pentru a-l deruta localnicii din Brno au schimbat bătaia clopotelor cu o oră mai devreme. Coincidență sau nu, suedezii, deși începuseră să intre în oraș, s-au retras. Astfel, de atunci, ora a rămas neschimbată.

Ultimele renovări au fost făcute în secolele XIX și XX.

Am coborât în Piața Capucinilor unde era Mânăstirea Capucinilor cu Biserica „Descoperirea Sfintei Cruci” și Cripta Capucinilor (Kapucínský Klášter a Kripta), protejate ca monument cultural al țării. Construcția mânăstirii a început în anul 1604 cu ridicarea Bisericii Capucinilor. În asediul suedez din 1645 mânăstirea a fost demolată. Reconstrucția a durat până în 1656 când s-a sfințit Biserica „Descoperirea Sfintei Cruci”, situată în piața cărbunelui, azi Piața Capucinilor. În secolele XVII și XVIII a devenit un loc important, care răspundea de mânăstirile din Moravia și Silezia și de asemena un loc cultural în care  maicile studiau filozofia și teologia. În 1753 i s-a adăugat Capela Sf. Fidel, apoi, printr-o donație, în 1764 a fost construită o bibliotecă în care se găseau 8.000 de volume. Partea din față a bisericii a fost decorată cu sculpturi baroce. Sub regimul comunist, în 1950 ordinul a fost scos în afara legii, biserica a devenit o ramură a catedralei și volumele bibliotecii au fost transferate în Biblioteca Universității. După 1989 ordinul a devenit legal dar, în Brno, are un număr mic de adepți.

În subsolul bisericii se află Cripta Capucinilor, locul unde între anii 1656-1784 au fost îngropați în jur de 150 de membrii ai ordinului și alte persoane, când înmormântările erau interzise în oraș pentru a nu se răspândi epidemiile.  Datorită sistemului de aerisire prin găuri de ventilație a avut loc o mumificare naturală. Mormântul a fost descoperit prin săpături arheologice.

Contra cronometru ne-am îndreptat spre Biserica romano-catolică „Sfânta Maria Magdalena”.

În secolul XV pe acel loc a funcționat o sinagogă. După expulzarea evreilor aceasta a fost transformată într-o biserică pe locul căreia, în 1650, franciscanii au ridicat o alta în stil baroc, în cadrul unei mânăstiri. Între anii 1912-1950 a aparținut Congregației Sacramentului Fericit și din 1991 a fost administrată de Congregatio Fratrum Sanctissimi Sacramenti.

Spre locul de întâlnire cu autocarul am trecut pe lângă Centrul de afaceri LETMO în care funcționau mai multe firme și un Mall.

Vis a vis de locul de parcare se afla Gara principală din Brno (Brno Hlavni Nadrazi). A fost construită în 1838, fiind una dintre primele stații de cale ferată din lume și pusă în funcțiune ca terminal în 1839. În urma creșterii traficului în 1849 a devenit stație de cale ferată administrată de două companii. Cele două aripi ale construcției au fost legate printr-o sală comună (holul de intrare) la începutul secolului XX. Ultima modernizare a gării a fost făcută în anul 1988.

Timpul a fost prea scurt dar, totuși, am văzut puțin din acest oraș nu foarte popular turistic.

Citește și Peștera Punkva, Cehia

 

 

Peștera Punkva, Cehia

Peștera Punkva se află pe teritoriul Cehiei în apropiere de orașul Brno. În Carstul Moraviei s-au descoperit peste 1.000 de peșteri între care și peștera Punkva în 1909 și explorată ulterior în 1933.

Am parcat aproape de locul amenajat lângă intrarea în peșteră. Cei aflați în drumeție prin munți puteau ajunge acolo și cu titicarul.

Casa de bilete, un mic loc cu suveniruri, o cafenea, se aflau într-o clădire situată parcă făcând parte din munte. În fața ei erau amplasate băncuțe pentru cei care-și așteptau rândul, intrarea făcându-se în grupuri de 40 de persoane.

Vizitarea peșterii dura o oră. La început am străbătut un gen de potecă. Fotografiatul era liber în peșteră dar iluminarea nu prea permitea aceasta. Am trecut printre stalactite și stalagmite de dimensiuni și forme diferite. Unele arătau ca niște franjuri, altele se postau sub formă de coloane.

Pereții erau plini de formațiuni care ne duceau cu gândul la evantaie, bureți, lilieci, pânze de păianjen, etc. De fapt cele mai frumoase au primit și denumiri după aspectul lor.

Astfel, o stalactită foarte ascuțită, „Acul”, se afla deasupra unei stalagmite ce urca spre ea, între ele fiind un mic spațiu care, însă, nu se vor uni, ele încetându-și activitatea de creștere. Erau denumite „Romeo și Julieta”.

Am trecut printre aglomerările de calcar, alte și alte stalactite și stalagmite, care ne furau privirea.

Unele dintre ele erau luminate creându-se un efect de basm.

Am ajuns la locul unde uscatul se termina. Ne așteptau 3 bărci cu care am străbătut 450 m din partea subterană a râului Punkva. Galeriile fiind foarte înguste trebuia să avem grijă să nu ne lovim de pereții laterali și tavan. Era foarte întuneric, doar în câte un loc străbătea lumina prin crăpături ale muntelui.

Ne-am oprit și am debarcat, împreună cu barcagiul, în întuneric. Ne-a explicat că zona era luminată, doar pentru scurt timp, de către dânșii, pentru a nu se deteriora formațiunile existente acolo.

Am continuat drumul cu barca, în liniștea în care se auzea doar sunetul lopeților, până la un loc amenajat sub forma unei mici terase cu gard. În fața noastră se vedea, luminat natural, peretele muntelui pe care creșteau muchi și la baza lui un mic lăculeț.

În sus se conturau formele copacilor pe fundalul cerului.

Era Prăpastia Macocha sau Cheile Macocha, o dolină de aproximativ 138 m, care s-a prăbușit și a format acea gaură de suprafață,. S-a estimat că era cea mai adâncă din Europa Centrală.

Circula și o legendă care spunea că „macocha”, adică „mama vitregă”,  a încercat să-și omoare fiul vitreg aruncându-l în prăpastie. Sătenii l-au ajutat și, pentru a o pedepsi, au aruncat-o pe ea.

O ultimă privire, barca cu barcagiul, un scurt tunel și vizita s-a încheiat.

Nu am putut pleca fără să am o amintire cu barcagiul, acel  bătrân cu surâsul pe buze, căruia se vedea clar că-i plăcea munca sa.