Traversând Ungaria spre vest: ruinele Bisericii Cikó, Bonyhád, Kaposvár

Într-un week-end de vară m-am hotărât să merg la Maribor, Slovenia. Din Arad, (România), unde locuiesc, aveam de parcurs aproximatv 530 kilometri, așa că de dimineață am pornit la drum. Am rulat pe autostradă până la Szeged, apoi am urmat drumurile naționale ungare spre vest. După cca. 3 ore (242 km) am ajuns în localitatea Cikó, lângă care, pe unul din dealurile cu podgorii, se află ruinele unei vechi biserici (Cikói ótemplom), pe care doream să le văd.  

Sub Regele Géza II (1142) Cavalerii Ioaniți s-au stabilit în zona Esztergom, unde au construit o mânăstire, cu biserică și spital în care îngrijeau bolnavii. În 40 de ani și-au extins activitatea, ajungând  să dețină atât Széplak cât și Cikó, biserica mânăstirii din Széplaki fiind menționată într-un hrisov al papei  Orbán (1187).  Acestea le-au fost dăruite prin testament de regină (1280), fapt menționat într-o scrisoare a capelanului din Pécs (1296) în care apăreau moșiile „cruciaților Széplak” din județul Tolna și Zselici. După Războiul Austro-Turc (1526-1552 ) moșierii au hotărât să cultive terenurile aride, mlăștinoase, o parte ocupată de păduri. Pentru aceasta au adus coloniști germani care au dus o viață grea. Locuind în colibe săpate în pământ, în lipsuri și depunând muncă grea mulți dintre ei s-au îmbolnăvit și în 1742 au fost decimați de o epidemie de ciumă. Neavând o biserică proprie, populația zonei Tolna-Baranya-Somogy, numită popular „Schwäbische Türkei”, s-a deplasat la Biserica Maria Széplak (Máriaszéplaki templom), dedicată Adormirii Maicii Domnului, devenită loc de pelerinaj în secolele XVIII-XX.

Săpăturile efectuate de Békéfi în perioada 1890-1893 au descoperit că biserica, în stil romanic, datată din secolul XIII,  avea 3 nave și două turnuri pătrate. A fost construită din cărămidă, cu fundația din piatră, prezentând coloane sculptate și o cornișă decorată cu elemente din cărămidă. A fost distrusă parțial de otomani, în timp s-a ruinat, până azi supraviețuind sanctuarul, cu rămășițele unei fresce și arcul de triumf, ambele refăcte și transformate în capelă, în care se oficiază anual, în luna septembrie, slujbele Sf. Maria. În apropiere se află ruina unui turn din piatră și vechea capelă a morților, dărăpănată.

În timpul pelerinajelor pe pereții exteriori au fost postate plăci prin care credincioșii își exprimau recunoștința, cârjele celor vindecați și în biserică s-au adunat sute de cărți de rugăciuni, azi toate dispărute. 

La cca. 7 kilometri est se află orașul Bonyhád, în care am oprit pentru a servi o cafea. A fost înființat în secolul XV, dar săpăturile arheologice au descoperit că a fost locuit încă din perioada celtică. În secolul XIV exista și o biserică, din care s-au găsit urmele fundațiilor și o bucată din clopotul de bronz, probabil distrusă de otomani, o dată cu mare parte a localității (sec. XVI). În timp satul s-a refăcut, în secolul XVIII fiind locuit de maghiari, sârbi (rasieni), germani, evrei, secui, aparținând religiilor diferite, s-a dezvoltat și a primit statutul de târg (1782), an în care a fost construită Biserica Romano-Catolică „Neprihănita Zămislire” (Bonyhádi Római Katolikus Templom), azi situată în centrul orașului.

În apropierea ei în 1796 doctorul Walter József a ridicat statuia Sf. Treime (Szentháromság szobor), monument în stil baroc, având pe piedestal statuile Sf. Petru, Sf. Ioan, Sf. Sebastian, Sf. Florian, o coloană pe care se află statuia Sf. Ioan Botezătorul ținând în brațe copilul Isus, deasupra lui statuia Fecioarei Maria, ambii înconjurați de îngeri și superior Sf. Treime. Monumentul a fost refăcut și restaurat în 1934. În clădirea din dreapta statuii, Casa Nunkovits-Honig, azi funcționează Muzeul Văii (Völgységi Múzeum).

În secolul XIX a revenit la statutul de sat, păstrat până în 1977, când a fost declarat oraș și din 2013 centru al districtului Bonyhád.

Una din casele reprezentative ale orașului este Castelul Perczel (Perczel kastély), construit de fostul judecător, magistrat șef al districtului, Béla Perczel, care căsătorindu-se și primind o zestre mare a demisionat,  a cumpărat moșia Tabon, pe care a condus-o timp de 5 ani, apoi s-a mutat la Bonyhád, locul său de naștere, unde a fondat o Fabrică de email și, ca reședință,  a construit castelul, în stil neoclasic (1908). Postbelic a fost naționalizat și amenajat pentru Centrul Cultural Județean, Școala de Muzică și Biblioteca Județeană (1968). În timp conacul a fost restaurat și parcul înconjurător reamenajat. Azi găzduiește Biblioteca Orășenească și 5 expoziții permanente.

Tot spre est, după 70 kilometri am ajuns în orașul Kaposvár, reședința județului Somogy și a districtului Kaposvár, situat pe malurile râului Kapos. Zona a fost locuită din timpuri străvechi dar localitatea a fost prima dată atestată documentar din 1009, în scrisorea Sfântului Rege Ștefan, prin care delimita granițele Episcopiei de Pécs, în cadrul căreia din 1061 Kaposvár a devenit centru ecleziastic, azi sediul Episcopiei. În secolul XIII a fost construit un castel, fortăreață importantă în timpul atacurilor otomane.

Am parcat pe una din străzile laterale de pietonala orașului, urmând să fac o scurtă tură prin centrul lui istoric, printre clădirile construite în secolele XIX-XX, vizând câteva obiective. 

Azi, situat pe colțul dintre 2 străzi, se află Hotelul Dorrotya, numit după un poem comic, scris de Mihály Csokonai Vitéz. Clădirea în stil Art Nouveau a fost construită în perioada 1910-1911, pentru a găzdui Hotelul Turul, în cadrul căruia funcționau o cafenea, aprovizionată cu numeroase ziare interne și internaționale, o sală de biliard și în pivniță un restaurant, devenite rapid locuri de întâlnire pentru aristocrații și burghezia orașului. Pe fațadă a fost postat un drapel cu prima stemă a maghiarilor, de la înființarea regatului. Postbelic, numit Hotelul Beke, începând cu anul 1960 a găzduit numeroase baluri, în sala oglinzilor, care avea o capacitate de 400 de locuri. Deși reparat de numeroase ori, treptat s-a deteriorat, o restaurare majoră având loc abia în perioada 2011-2012.  

De acolo, pe lângă Biroul Guvernului Județean Somogy (Somogy Megyei Kormányhivatal), m-am îndreptat spre Palatul Poștelor.

Primul oficiu poștal regal a fost deschis într-o cameră din casa directorului poștal József Hőnig (1850), deservit de o trăsură care venea săptămânal de la Pesta. În 1888 a fost dotat cu telegraf, în 1901 s-a inaugurat prima centrală telefonică și 2 ani mai târziu și-a mutat sediul în clădirea Primăriei, nou construită. Spațiul fiind prea mic, în perioada 1921-1926 s-a construit Palatul Poștelor (Postapalota), în stil eclectic, în care s-a mutat oficiul poștal, telegraful și în cele 2 etaje s-au amenajat locuințe. Deasupra intrării principale a fost postată o placă ce-l prezintă pe inventatorului centralei telefonice Tivadar Puskás (1844-1893). În decursul timpului a fost modernizat astfel în 1955 s-a inaugurat o centrală telefonică automată și în 1969 un telex.

În apropiere, într-o clădire modernă, cu suprafețe neregulate, din beton și sticlă, care nu se prea potrivește între clădirile de epocă, se află Centrul Cultural Árpád Egyud (Árpád EgyudMűvelődési Központ), numit după un renumit etnograf.

Primul centru, Stația Tehnică Pionieri din Kaposvár, înființat în 1955, cu sediul în clădirea fostului Cazinou Național, a devenit Casa Tineretului și Pionierilor György Kilián, numită după parașutistul comunist din Moscova care luptând împotriva germanilor, deasupra Poloniei a fost dat dispărut (1943). În 1980 s-a mutat în actualul sediu, având o sală de teatru cu cca. 1.000 de locuri, din 1990 devenind și sediul televiziunii locale Kapos TV. În anii 2010-2011 clădirea a fost refăcută și a primit actualul nume. În ea azi sunt amenajate și săli cu expoziții de artă.

Dorind să ajung la strada principală a orașului vechi, am ocolit clădirea și am traversat un parc, pe lângă statuia lui Nagy Imre (Nagy Imre szobor), fost prim-ministru în timpul Revoluției din 1956, născut în Kaposvár.

Printr-un gang cu magazine am ieșit în strada principală, din 1987 pietonală, în dreptul uneia dintre cele 30 de fântâni existente în oraș.

În spatele ei, pe colț, am văzut Casa Anker (Anker ház), o clădire în stil Art Nouveau, construită pe locul Tavernei Centrale (1913), în care mezaninul a devenit sediul Băncii de Economii a Comitatului Somogy, fondată în 1864, parterul a fost ocupat de magazine, etajele amenajate ca locuințe pentru oficialii județeni, la care se urca cu un ascensor electric. În 1989 i s-a adăugat mansarda. Banca a funcționat până în 1934, ulterior sediul fiind ocupat pe rând de diverse firme bancare, una fiind Anker Insurance Company, după care e numită azi casa.  În 1973 în casă s-a inaugurat Galeria Somogy, în care au fost expuse picturile lui Rippl-Rónai, ulterior a funcționat Galeria Vaszary.

Înaintând spre piața centrală, am trecut pe lângă Muzeul Rippl Rónai (Rippl-Rónai Múzeum), care etalează fosta colecție a pictorului, născut în Kaposvár (1861-1927), ce cuprinde 1365 de piese, între care 976 picturi. Primul muzeu din oraș a fost deschis în 1936, în clădirea fostei Primării Județene, numit Muzeul Contelui Széchenyi István, etalând materialul arheologic, istoric, etnografic, colectat de Societatea Arheologică și Istorică a Județului Somogyvár, înființată în 1877, căruia i s-a adăugat în timp colecția pictorului Rippl, după care muzeul a fost numit începând cu anul 1951. În timp colecția muzeală a crescut, ajungând la peste 500.000 de piese. La sfârșitul anului 2011 administrația județeană a ocupat iar fosta primărie și o parte a muzeului s-a mutat în actuala locație.

Vis a vis de muzeu se află Farmacia Leul de Aur, fondată de József Pyrker (1781), cu ajutorul comitatului și a familiei Esterházy, care a funcționat într-o clădire în stil baroc (1774), modificată în secolul XIX în stil romantic și în 1985 restaurată în forma originală, când deasupra porții s-a plasat statuia Leul de Aur. Lângă ea se află statuia József Rippl Rónai (József Rippl Rónai szobor), pictorul fiind prezentat într-o trăsură cu 2 roți, trasă de măgari,Tatar și Frici, cu care se deplasa de la Villa Rome în oraș. A fost inaugurată în 2009, o dată cu deschiderea Festivalului Stării de Spirit a Orașului Pictorilor.

O altă statuie din bronz, prezentând clovnul Bbohoco, a fost inaugurată în Europa Park (2008), o piață amenajată în 2000, mărginită de platani uriași, cu rondouri de flori, ornată cu sculpturi, etc., în care se află și o fântână arteziană (Európa parki szökőkút).

Admirând clădirile vechi, după câteva minute în față mi s-a deschis larga piață centrală a orașului vechi.

Piața Kossuth (Kossuth tér) a fost amenajată la sfârșitul secolului XIX- începutul secolului XX, înconjurată de clădirile în stil eclectic, sau Art Nouveau, cu o fântână centrală (1911), înconjurată de flori.

A fost numită după Lajos Kossuth, revoluționarul maghiar, Guvernator al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848, în 1889 declarat cetățean de onoare al orașului. Piața a fost renovată în anul 2003, când s-au postat candelabre, bănci, etc. Pe latura de nord a pieței se află Catedrala Romano-Catolică „Adormirea Maicii Domnului” (Római Katolikus Székesegyház „Szűz Mária Mennybemenetele”). Pe acel loc a existat o biserică (1702) care, ruinată, a fost demolată și înlocuită cu una din piatră, în stil baroc, Biserica Sf. Treimi (1748), hram schimbat în 1790 în Adormirea Maicii Domnului. Numărul populației crescând, a devenit prea mică. Demolată, a fost construită actuala biserică, în stil neoromanic (1885-1886), perioadă în care slujbele s-au oficiat în capela mânăstirii adiacente. După ce Papa Ioan Paul II a fondat Episcopia Kaposvár, Biserica Parohială a fost înălțată la rangul de Catedrală (1993).

Clădirea este accesată pe o scară largă. Pe fațada principală, deasupra portalului cu arcadă boltită, într-o nișă, prevăzută cu balustradă, se află o frescă prezentând Adormirea Maicii Domnului. Superior fațada se termină cu un fronton triunghiular, postat în fața turnului-clopotniță central, de 63 metri înălțime, în care inițial au existat 4 clopote, rechiziționate în Al Doilea Război Mondial, ulterior postate altele. Lateral de turn s-au creat 2 turnuri mai scunde, cu intrări secundare.

Fațadele laterale au fost prevăzute cu contraforți, superior cu turnulețe. Pe cea din dreapta, porțiunea centrală, mai înaltă, prezintă o nișă cu 2 vitralii, deasupra lor o fereastră rozetă.

Inferior se află Fântâna Regelui Sf. Ștefan (Szent István Király kút), creată în 1938, an declarat memorial, când se aniversau 900 de ani de la moartea regelui fondator al Ungariei și restaurată în 1989.

Interiorul prezintă o navă centrală și două laterale, despărțite prin arcade, susținute de stâlpi decorați cu pilaștri și pictați cu motive vegetale. La capătul naosului se află sanctuarul, pentagonal, prevăzut cu vitralii reprezentând sfinți, în care se află altarul principal. deasupra ușii principale se află o pictură ce-i prezintă pe  preotul paroh local, primarul și locuitorii orașului oferind biserica lui Cristos și Maicii Domnului (1937).

Biserica a fost prevăzută cu o orgă, înlocuită în 1958. În perioada 2020-2021 a suferit modificări, când sacristia și etajul au fost refăcute, picturile și vitraliile restaurate, iluminatul electric, introdus în 1900, a fost modernizat, etc. 

În piață sunt postate statuile Kossuth Lajos și Sf. Ioan Nepomuk (sec. XVIII). În stânga Catedralei se află statuia Sf. Maria (Szent Mária szobor), înfățișând-o pe Fecioara Maria, deasupra norilor, ținând Pruncul Isus în brațul stâng. A fost realizată în 1770 pentru a orna curtea Castelului Festetics din Toponár, de unde a fost adusă în 1974.

În aceeași zonă, la aniversarea a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon (1920) și a morții Episcopului Romano-Catolic al Diecezei de Alba Iulia (1938-1980), în 1949 ridicat la rangul de Arhiepiscop de către Papa Pius XII și din același an până în 1955 arestat și persecutat de autoritățile române, în 2020 a fost inaugurată statuia Márton Áron (Márton Áron szobor), statuie din bronz a episcopului care cu o mână arată o cruce din calcar inscripționată cu datele sale memoriale. 

În vecinătatea ei se află un complex de clădiri în care din 2003 își au sediul Oficiul Parohial al Catedralei, Palatul Episcopal și Gimnaziul Romano-Catolic Sf. Fecioară Maria (Nagyboldogasszony Római Katolikus Gimnázium) cu Școala de Artă, o fostă mânăstire (1872-1873) în care a funcționat o școală de fete, cu internat. Postbelic naționalizată, a devenit sediul Institutului pentru Protecția Copiilor și Tineretului, din 1963 a Școlii Tehnice Militară și în anii 1970 a Cabinetului județean pentru formarea profesorilor. În 1989 a fost retrocedată Liceului Romano-Catolic și după ce s-a format Episcopia Kaposvár, aripa nordică a devenit sediul episcopal (1995).

Pe o latură a Pieței Kossuth, la capătul străzii pietonale, se află Primăria Kaposvár (Kaposvári Városháza), o clădire în stil neo-renascentist, construită în perioada 1902-1904, pe locul fostului Restaurant Mielul, ca nou sediu, cea veche devenind prea mică pentru numărul populației în creștere. Până în 1926 a găzduit și oficiul poștal, ulterior mutat în palatul nou construit. Clădirii cu 3 etaje i s-a adăugat în 1996 aripa sudică cu 5 etaje. Central prezintă un turn de 40 metri înălțime. Fațada ce privește spre piață prezintă poarta de intrare, deasupra ei un balcon cu balustradă, susținut de 2 coloane, mai sus un balcon mai mic, cu balustrada din fier forjat, din care accesul în interior se face printr-o ușă cu 2 ferestre. Fațada se termină superior cu un timpan triunghiular, în care e postat un ceas. În 1960 garguii care ornau țevile de scurgere au fost înlocuiți cu unii noi. Din 2002 în turn au fost postate 8 clopote acționate electronic, care redau o melodie la fiecare oră fixă.  

Am părăsit Piața Kossuth și am parcurs o stradă laterală, central pietonală, amenajată cu fântâni decorative, în timpul transformărilor efectuate în zonă (2008-2010).

Pe laterala ei se află Palatul Culturii Curcubeu (Kaposvári Szivárvány Kultúrpalota), o clădire construită în perioada 1927-1928, în stil Art Nouveau și Art Deco, cu fațada principală prezentând ferestre și uși de intrare, separate prin pilaștri, intrarea principală acoperită de o arcadă mare, boltită, decorată cu elemente egiptene, deasupra ei o terasă, mărginită de 6 coloane, care susțin frontonul triunghiular, pentru Teatrul de Film, un cinematograf care a funcționat până în 2001, postbelic numit Steaua Roșie și din 1991 Cinematograful Curcubeu.

În 2009 clădirea a fost declarată monument național, un an mai târziu renovată și amenajată cu săli pentru spectacole, conferințe, evenimente culturale, devenind Palatul Culturii Curcubeu, în care din 2012  funcționează și Rainbow Film Club.

În timpul renovării în fața clădirii a fost creată o bancă din calcar, pe care s-a postat statuia Florentin (Florentin szobor), o femeie din bronz, aranjându-și pălăria, de obicei înconjurată de spectatori, până la momentul intrării.

Deși aș mai fi explorat și alte zone, timpul îmi era limitat, până la Maribor, punctul final al zilei, mai având de rulat peste 200 de kilometri. M-am întors în piața Kossuth și am urmat din nou pietonala, îndreptându-mă spre mașină.

Mai aveam un obiectiv pe care nu puteam să-l ratez, Teatrul Csiki Gergely (Csiky Gergely Színház), construit în 1911 în fosta Piață de Grâu, azi Piața Rákóczi, numit Teatrul Național, ulterior primind numele actual, după dramaturgul, traducător și membru corespondent al Academiei Maghiare de Științe (1842-1891). Clădirea în stil Art Nouveau, cu turnulețe, balcoane, cornișe și ferestre decorate, găzduia 860 de persoane. Pentru susținerea acoperișului s-a creat o punte largă de beton armat, prima de acest gen folosită în țară. În 1950 teatrul a fost extins, în perioada 1980-1988 renovat, când spectacolele au continuat să se desfășoare în Casa Latinka, azi Centrul Antal Németh pentru Artă și Cultură Teatrală.

Între anii 2017-2019 a fost extins, renovat, exteriorul zugrăvit în culoarea originală, cărămizie și echipat cu tehnologie nouă.

În fața teatrului se află prima fântână creată în oraș (1913).

În jurul lui este amenajat un parc, în care am văzut Monumentul dedicat Eroilor regimentului de infanterie 44 și Maiestății Sale Arhiducele Albrecht, Prinț Imperial de Austria, Prinț Regal al Ungariei și Boemiei, Duce de Teschen (A 44. gyalogezred és őfelsége Albrecht főherceg emlékműve), pentru vitejia din timpul luptelor (datat 24 aprilie 1915, la sediul Comandamentului Armatei).

În aceeași zonă se află și Gara Kaposvár (Kaposvár vasútállomása). O dată cu deschiderea secțiunii de cale ferată Zákány- Kaposfüred, care trecea la periferia orașului, s-a construit o mică casă, ca stație în Kaposvár (1872), înlocuită ulterior cu o clădire mai mare (1894), acea secțiune a actualei gări, împreună cu turnurile de control 1 și 2, azi fiind incluse pe lista monumentelor naționale. Izbucnind Al Doilea Război Mondial, lângă gară s-a construit un adăpost antiaerian, demolat în 2018. În timpul războiului gara a fost puternic bombardată, ulterior refăcută, în 1990 electrificată și în perioada 2015-2017 renovată.

Castelul Wenckheim din Szabadkígyós, Ungaria

Localitatea Szabadkígyós (Șarpele Liber) este situată în vestul Ungariei, încadrată în districtul Békéscsaba, județul Békés. A fost prima dată atestată documentar din 1398, cu numele Kégyós (Șarpele). În atacurile turcești satul a fost pustiit, apoi teritoriul a fost preluat de baronul austriac Haruckern (1664-1742), care l-a colonizat cu maghiari, slovaci și germani. La sfârșitul secolului XVIII împreună cu teritoriile înconjurătoare a intrat în posesia Șambelanului imperial și regal, Comitele Aradului, Contele Wenckheim  József (1733-1803), care a creat o mare fermă de cai. Moștenindu-le, fiul său cel mare, Contele József Antal Wenckheim (1780-1852), a construit un mare conac, de unde putea gestiona mai ușor ferma și familia s-a mutat acolo.

Apoi, pe un deal amenajat artificial, a ridicat o Biserică în stil neoclasic (1844), devenită ulterior Capela „Sf. Ana” și cripta familiei Wenckheim.

Contele a avut un singur moștenitor, Krisztina, provenit din a treia căsătorie. La nici 8 ani Krisztinei i-a revenit onoarea să-i găzduiască pe Regele Franz Joseph și Regina Elisabeta care, în timpul călătoriei prin Ungaria, au trecut pe acolo, în cinstea cărora familia Wenckheim a ridicat un arc de triumf (1857).

În 1872 Krisztina s-a căsătorit cu vărul său Frigyes Wenckheim, avocat maghiar, moșier, politician al partidului național.

Dorind să trăiască în Gyula, au încercat să răscumpere de la familia Almásy fostul castel Wenckheim dar, prețul fiind prea mare, au renunțat și s-au decis ca pe locul fostului conac din Szabadkígyós să construiască un castel, înconjurat de un parc (1875-1879).

Azi Castelul Wenckheim, unul dintre cele mai bine conservate castele din Marea Câmpie de Sud, poate fi vizitat, plătindu-se un preț modic. Îndreptându-mă spre castel, am traversat o porțiune din fostul parc, din 1954 devenit rezervație naturală și din 1997 Parcul Național Körös-Maros, întins pe 23 hectare. Am ajuns în grădina franceză, decorată cu arbuști de tisa și buxus, având central un bazin cu apă și o mică arteziană, alimentată inițial din Izvorul Sigismund, numit și „Șarpe”, forat în 1894, azi funcționând artificial, grădină situată în fața castelului.    

Clădirea principală a fost creată în stil neo-renascentist și eclectic, de formă dreptunghiulară, cu parter și etaj, pe o terasă mai înaltă decât grădina, de acolo fiind accesată pe un șir de scări.

La cererea proprietarilor, castelul trebuia să aibă 365 de ferestre, numărul zilelor, 52 de camerelor, numărul săptămânilor și 4 secțiuni ale clădirii, prevăzute cu uși de intrare, numărul anotimpurilor dintr-un an.  

Din loc în loc fațadele prezintă secțiuni care, având un fronton supraînălțat, par a fi clădiri separate. Pe fațada dinspre parc a fost încadrat un turn cilindric înalt și spre lateral, la parter, s-a creat o terasă, mărginită de coloane cu arcade, accesată printr-un șir de trepte, deasupra căreia, un spațiu deschis, a fost mărginit cu un parapet din piatră.

Înconjurând latura de est, se ajunge la fosta Capelă, lipită de turnul foarte înalt, de cca. 40 metri.

Lângă turn azi se află intrarea pentru vizitatori, probabil pe vremuri folosită de personal, acea parte a clădirii fiind legată printr-o loggie de o clădire anexă, cu două etaje, în care la parter se afla bucătăria, la etaj călcătoria și camerele servitorilor, accesul între clădiri putând fi făcut atât la parter cât și la etaj.

Plătind biletul de intrare, am pășit în prima încăpere de la parter, Biblioteca, o sală cu tavanul din lemn, în motive geometrice și pereții acoperiți de mobilierul original, în care numeroasele cărți vechi parcă așteptau cititorii. 

În Marele Salon, de lângă bibliotecă, erau primiți invitații, se desfășurau serate, evenimente familiale, diverse întruniri politice, etc.

Camerele de la parter erau împărțite pe două rânduri paralele, cele spre sud, luminoase, amenajate pentru femei și partea întunecată, dinspre nord, pentru bărbați. Salonul Contesei, situat la baza turnului cilindric, spre parc, era folosit doar de femei. Acolo dezbătea diverse probleme Asociația Femeilor, cum ar fi  educația copiilor, administrarea casei, etc.

Dacă în majoritatea castelelor dormitoarele erau create la etaj, în acest castel Dormitorul Contesei a fost creat la parter, completat cu baie, vestiar, budoar, din care nici măcar o fotografie nu s-a păstrat până azi, cel etalat fiind creat ulterior după modelul celor din  a doua jumătate a sec XIX.

Baia era alimentată cu apă adunată într-un rezervor din turnul castelului și trasferată prin conductele din pereți. După folosire era scursă într-un bazin din subsol și de acolo, printr-un sistem de drenaj, dusă în partea de nord a castelului.

De fapt parterul conținea săli pentru vizitatori, intercalate de camere private, saloane, birouri, etc.

După ce am vizitat parterul, etajul fiind inaccesibil turiștilor, am coborât în subsol.

De acolo începea scara în spirală, pe care am urcat-o până pe platforma turnului castelului.

De la acea înălțime am putut observa aproape toată proprietatea- o parte din parcul înconjurător, grădinile franceză și engleză de lângă castel. De asemenea am studiat acoperișul castelului, neuniform, cu coșurile create pentru sobele și șemineurile interioare. 

După Contesa Krisztina proprietatea a fost moștenită pe rând de 4 conți și castelul locuit până în 1944. Postbelic naționalizată, castelul cu anexele și clădirile fostei ferme de cai au fost amenajate pentru Institutul de Formare Profesională în Agricultură și Industrie Alimentară (1945-2011).

Ulterior la castel s-au desfășurat diverse activități culturale, la Jocurile Castelului din 2013 fiind prezent și urmașul familiei aristocrate Krisztián Tasziló Wenckheim. După restaurarea și renovarea făcute în cadrul Programului Național al Castelului, în anul 2022 a fost deschis pentru vizitare.

Kondoros și Csorvás, Ungaria

Orașul Kondoros, din sud-estul Ungariei, este situat în districtul Sarvasz, județul Békés, la cca. 4 kilometri de Castelul Batthyány-Geist. A devenit sat independent în 1875.

În secolul XVIII se afla la întretăierea a opt drumuri.

În 1740 a fost construit Hanul Csárda (Csárda Fogadó), un complex format dintr-o clădire pentru cazare și servit masa, un hambar și un grajd. În principal era locul de întâlnire a haiducilor.

În secolul XX, ajuns aproape o ruină, a fost recondiționat (1985), apoi amenajat și din 2005 deschis cu Muzeul Csárda și un restaurant.

Pentru a monitoriza haiducii și activitățile desfășurate la castel, loc de vânătoare, dar și de întâlniri politice, vis a vis de han a fost construită o cazarmă militară (sec. XIX), în care azi funcționează Primăria Kondoros (Kondorosi Városháza), situată în centrul orașului.

În fața ei se află Monumentul Eroilor (Hősök Emlékműve), un husar, în ținută militară, cu arma în mână. A fost ridicat pentru cinstirea eroilor din Primul Război Mondial, ale căror nume au fost inscripționate pe piedestal. În 1993, lateral de statuie, s-au postat plăci, cu numele celor decedați în Al Doilea Război Mondial.

Pentru a vedea cele două biserici din oraș, am urmat strada centrală.

Am trecut pe lângă un alt monument, postat în 2010, amintind de Asociația de vânătoare Alfoldi (Alföldi Vadásztársulat), înființată în 1850, pe o placă fiind scrise numele celor 56 de ctitori. 

Biserica Romano-Catolică Fecioara Fructului (A Gyümölcsszűz Római Katolikus Templom) a fost construită inițial cu un turn de lemn (1884) și din 1894 a devenit Biserică Parohială. Ulterior a fost refăcută în stil romantic târziu, forma actuală, când i s-a ridicat un turn din piatră și interiorul a fost ornat cu sculpturi, realizate în a doua jumătate a secolului XVII, aduse dintr-o biserică de la Budapesta.  În 1938, la 900 de ani de la moartea Sf. Ștefan, interiorul a fost pictat în frescă și în 1942 pe turn au fost postate sfera și crucea. Biserica a fost renovată în 1960 și 1998.     

Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom) a fost construită cu aportul și donațiile comunității (1904). Se spune că au fost folosite un milion de cărămizi, fabricate în ferma parohiei. Clădirii, în stil neo-baroc, i s-a ridicat un turn, înalt de 50 metri, dotat cu patru clopote. În timp a suferit numeroase reparații, ultima în perioada 2001-2004.

Pe una dintre clădirile din centru am văzut o placă, postată în cinstea lui András Balczó (1938-), atlet de petatlon maghiar,  de trei ori campion olimpic, distins cu titlul de Atletul Națiunii.

După 18 kilometri spre sud am ajuns în orașul Csorvás. A fost prima dată atestat documentar din 1217 dar săpăturile arheologice au descoperit ruinele unei biserici din perioada Dinastiei Árpád (896-1301).

În 1859 în satul Csorvás locuiau 57 de evangheliști. Numărul lor crescând (534), s-a creat comunitatea, care a construit o casă de rugăciune și o școală. Li s-au alăturat slovaci evanghelici, care în 1880 au devenit majoritari.

Comunitatea depășind 1.000 de persoane, în 1901 a fost construită Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom), ulterior devenită Biserică Parohială.

Lângă ea catolicii, care reprezentau 50% din populație, au ridicat propria biserică (1866-1868). În 1900 Biserica Romano-Catolică Sf. Tereza (Szent Teréza Római Katolikus Templom) a fost refăcută și doi ani mai târziu a devenit Biserică Parohială.

Comunitatea catolică avea o școală (1863) care, sub conducerea „Asistentelor Școlii Săracilor Numiți după Maica Domnului”, a funcționat până în 1948.

15% din populația satului era refomată. Încă din 1859 aveau o școală, care a funcționat până în 1907, și din 1861 propriul pastor. Biserica Reformată (Református Templom) a fost construită abia după Primul Război Mondial (1928).

În parcul din centrul orașului, comemorând localnicii decedați în cele Două Războaie Mondiale, au fost postate două monumente, situate lateral de o fântână centrală. 

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Az első világháború hőseinek emlékműve)

Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (A második világháború hőseinek emlékműve)

În 2011 în parc a fost postat Memorialul Orașului Csorvás (Csorvás Varos Emlékmű), amintind de cele 91 de familii aduse din Budapesta la Csorvás și integrate rapid de localnici (1951).  

Nagyszénás, Castelul Geist-Reckmann și Castelul Batthyány-Geist, Ungaria

Fiind într-o excursie prin Ungaria, după ce am vizitat orașul Orosháza, m-am îndreptat spre nord, unde doream să văd două vechi castele. După 13 kilometri am intrat în satul Nagyszénás, atestat prima dată documentar din 1403, când aparținea Castelului Gyula și a fost donat de Regele Sigismund de Luxemburg familiei Maróti. Tradiția orală povestește că o așezare a existat acolo încă din secolul XI.

După ce János Maróti a murit satul, numit atunci Szénás, a fost deținut pe rând de alți proprietari, la sfârșitul secolului XV ajungând în posesia lui George de Brandenburg. Până la mijlocul secolului XVI numărul populației a crescut și satul a devenit cel mai important din regiune. A urmat invazia otomană, urmată de Războiul de 15 ani, între turci și habsburgi, cărora li s-au adăugat și atacurile tătarilor, în care majoritatea luptelor s-au desfășurat pe teritoriul Ungariei, perioadă în care satul s-a depopulat, rămânând un teren pustiu până la începutul secolului XX.

Lacul pescărie Nagyszénás

În 1818 teritoriul a intrat în posesia Contelui Nagy-Károlyi, care a înființat ferma Mihálytelki, unde a adus zilieri, formându-se o așezare, în care familia contelui și-a ridicat un castel. În apropiere s-au așezat câteva familii, creându-se satul Kisszénás (1850). Ulterior cele două sate s-au unit și au format actualul sat, numit atunci Nagykurtics. 

Majoritatea populației, inclusiv contele, erau catolici. La cererea localnicilor acesta a construit lângă castel o capelă (1889), care a funcționat până în 1942, când moșia a fost preluată de stat și capela demolată. În timp ce catolicii țineau slujbele în capelă, în 1900 evanghelicii au construit Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom).

Catolicii au dorit să-și ridice și ei propria biserică, dar a izbucnit Primul Război Mondial (1914-1918).

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Az első világháború hőseinek emlékműve)

Abia în 1926 au reușit să construiască actuala Biserică Romano-Catolică Maica Domnului (Nagyboldogasszony Római Katolikus Templom).

Localnicii au participat și la Al Doilea Război Mondial, în care mulți dintre ei au murit. În amintirea lor, în sat s-a postat Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (A második világháború hőseinek emlékműve).

Postbelic, în timpul săpăturilor efectuate pentru extragerea petrolului (1954), s-au descoperit surse de apă termală și s-a construit un centru balnear. După ce a fost modernizat, în 2015 Nagyszénási Parkfürdő a fost redeschis.

La 10 kilometri nord-est de Nagyszénás se află fostul Castel Geist-Reckmann (Geist-Reckmann kastély). În 1871 moșia Kiscsákó a intrat în posesia familiei Geist. În perioada 1894-1895 Gáspár Geist a construit un castel de vânătoare, o clădire cu un etaj, cu o aripă laterală, în stil eclectic, cu influențe neogotice. În mijlocul fațadei principale a fost creat un turn cu două etaje. Sub cornișă, împrejurul clădirii, au fost create cca. 150 de graffiti, colorate în roșu și auriu, prezentând diverse scene de vânătoare.

La nord de el a fost construită Capela Catolică Sf.Iosif (Szent József katolikus kápolna), cu o clopotniță lateral de ea, sfințită în 1939. În 1944 familia a părăsit proprietatea. Ulterior castelul a fost ocupat de trupele sovietice, care l-au vandalizat.

După naționalizare, în castel a funcționat o școală (1946-1973), birouri, apoi a fost părăsit. În 1990 investitorul german Karl-Heinz Reckmann l-a cumpărat și a început să-l renoveze, lucrări neterminate la moartea sa. În 2013 a fost cumpărat de Miklós Varga, care a continuat renovarea, dar la un moment dat l-a părăsit. Azi, tot în proprietate privată, nu poate fi vizitat.

La nici 6 kilometri nord-est de Castelul Geist-Reckmann se află ruinele fostului Castel Batthyány-Geist (Batthyány-Geist kastély), construit de Contele László Batthyány (1844) ca și cabană de vânătoare.

Lider al mișcării reformatoare, în 1848 Batthyány a devenit șeful noului guvern, apoi a participat la formarea armatei revoluționare maghiară, ca ministru de război. În  timpul Revoluției Maghiare (1848-1849), tratativele sale cu Împăratul Austriei eșuând, a demisionat. În acea perioadă Batthyány și Baronul Béla Wenckheim au înființat prima societate de vânătoare maghiară, Societatea de vânătoare Alföldi, cu sediul la castel, probabil ca acoperire a întrunirilor politice ce se desfășurau acolo. După ce revoluția a fost înăbușită, contele a fost capturat și executat.

În 1858 Gáspár Geist a cumpărat moșia Csákó și în perioada 1864-1865 a transformat cabana de vânătoare într-un castel, o clădire în forma literei „H”, cu două etaje,  în stil romantic, pe care l-a înconjurat cu un parc, întins pe 25 de hectare.

Pe o aripă, la etaj, s-a creat o logie, mărginită la exterior de un șir de arcade, sprijinite de coloane din fontă.

Frontonul celeilalte aripi a fost susținut de coloane elvețiene din lemn.

Clădirile fostei ferme au fost refăcute pe post de anexe.

La vest de castel a construit o capelă în stil renascentist. Deasupra ușii de intrare a fost creat un timpan triunghiular, spirijinit lateral de câte o coloană. La colțuri acoperișului a fost decorat cu sculpturi din piatră și central s-a ridicat o cupolă, pe care s-a postat o cruce. Sub clădire s-a creat cripta familiei.

Izbucnind Al Doilea Război Mondial, familia a părăsit castelul.

După naționalizare în el a funcționat o școală, apoi un centru agricol.

După 1990 a intrat în proprietate privată, dar nu a fost restaurat și în 1993 vândut orașului Kondoros.

După preluarea parcului (2015), acesta a fost amenajat cu alei și rondouri de flori. Din loc în loc au fost postate plăci inscripționate cu date istorice.

Acoperișul clădirilor a fost refăcut și până în 2020 capela restaurată.  

Prin Ungaria- spre orașul Orosháza

Zi frumoasă de februarie. Cum nu ieșisem de mult, m-am hotărât să fac o excursie până în orașul Orosháza din Ungaria. De la Arad, prin vama Turnu-Battonya, aveam de rulat aproximativ 80 de kilometri. Am intrat în  județul Békés unde, după 45 de kilometri, m-am oprit în orașul Mezőkovácsháza. Localitatea este atestată documentar din perioada avară (sec. VII-VIII). În secolul IX exista deja o comunitate religioasă. Invazia tătarilor a distrus așezarea. Ulterior s-a refăcut și în 1463Regele Hunyadi Mátyás a ridicat-o la rangul de târg. Apoi a fost ocupată de otomani. În retragerea lor, au jefuit și distrus localitățile, între care și Mezőkovácsháza. Zona a rămas pustie câteva secole. Fiind în proprietatea statului, terenul a fost închiriat. 

La începutul secolului XIX  în apropierea actualei localități s-au așezat familii de grădinari și au format localitatea Kovácsházi. În 1814, pentru a planta tutun, Bittó, chiriașul terenului,  l-a colonizat cu maghiari și slovaci din nordul Ungariei. După câțiva ani cele două așezări s-au unit, sub numele  Bittó-Kovácsházi, nume păstrat până la Războiul de Independență. Localitatea s-a dezvoltat mai ales după ce a fost finalizată linia de cale ferată Arad-Csanád (1883), care avea stație la marginea ei.

În perioada 1815-1898 coloniștii au construit Biserica Reformată Sf. Francisc  (St. Francisc Református Templom). În Al Doilea Război Mondial turnul bisericii a fost distrus și acoperișul și zidurile deteriorate (1938). Apoi au sosit trupele rusești care au jefuit-o. Postbelic biserica a fost refăcută. În turn, pe lângă clopotul mare care s-a păstrat intact, au fost postate încă două clopote. La împlinirea a 100 de ani de la construcție biserica a fost renovată și interiorul repictat (1999).

Dintre coloniști, catolicii și-au format propria parohie în 1833 și în 1879 au construit Biserica Romano-Catolică (Római-Katólikus Templom), în stil neogotic. Biserica a fost renovată în 1967 și 2005.

În Al Doilea Război Mondial mulți dintre localnici și-au pierdut viața. În amintirea lor, în parcul central a fost  postat Monumentul Eroilor (Hősök Emlékműve).

După 10 kilometri nord am oprit  în localitatea Kaszaper, pentru a vedea Muzeul de Istorie a Căilor Ferate (Vasúttörténeti Múzeum), situat pe marginea șoselei.

A fost amenajat în fosta clădire a gării, care a funcționat în perioada 1899-1972, ulterior folosită ca și coafor, cârciumă, spații de locuit. O perioadă a fost părăsită și treptat clădirea s-a deteriorat. Renovată, azi o parte funcționează ca muzeu, cu o expoziție feroviară.  

La exterior, pe ziduri s-au postat poze, prezentând activitatea și angajații feroviari din trecut.

Lângă clădire se pot vedea câteva vagoane și o locomotivă veche.

Ultima oprire, înainte să ajung la Orosháza, a fost în comuna Kardoskút, unde am văzut Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom), construită  în perioada 1937-1938, când numărul celor din parohia lutherană, înființată în 1888,  a crescut.

Lângă biserică se află Monumentul Eroilor din Al Doilea Război Mondial (A második világháború hőseinek emlékműve), pe care sunt postate două tăblițe inscripționate cu numele celor 58 de decedați în război.

Încă 10 kilometri spre nord și am ajuns în orașul Orosháza, situat partea de vest a județului Békés, renumit pentru Complexul balnear Orosháza-Gyopárosfürdő.

Am oprit la Muzeul Teritorial Nagy Gyula(Nagy GyulaTerületi Múzeum)  care, din păcate, era închis. Primul muzeu din oraș a fost deschis în 1927, cu colecția profesorului Balázs Juhász, folosită de unul dintre elevii săi, Nagy Gyula, pentru înființarea Muzeului Orașului (1944-1950). Naționalizat, a fost numit după liderul socialismului maghiar János Szántó Kovács și din 2001 numele schimbat în cel actual. Muzeul are o secțiune despre istoria orașului, una de etnografie și folclor și alta cu Colecția literară județeană Békés. De el aparține administrativ și Casa Memorială József Darvas, scriitor și politician maghiar.

M-am îndreptat spre centrul orașului, unde am parcat lângă Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Templom), clădire în stil baroc târziu, construită în perioada 1777-1786, de familiile venite din Zomba și așezate în oraș . Inițial au fost ridicate clădirea din cărămidă și turnul de veghe, dotat cu un clopot vechi (1730), adus de noii locuitori. După Decretul de Toleranță a fost creată nava mijlocie (1786).

Devenind neîncăpătoare, în 1836 a fost extinsă cu o aripă sudică. Tot atunci a fost alipit tunul de clădirea bisericii. În spatele altarului principal a fost postat un tablou care prezintă Cina cea de Taină. Azi biserica are o capacitate de 2.500 de persoane. Pe patru plăci de marmură sunt comemorați cei 800 de lutherani decedați în Primul Război Mondial.

La 225 de ani de la înființarea bisericii,  lângă biserică a fost postat un Monument Memorial (Gyaszos Emlek-Ko), amintind  de cei 1406 de evanghelici, augustinieni și evrei sioniști care au fost înmormântați în cimitirul situat lateral de biserică.  

Înaintând spre o altă biserică, situată în centrul orașului, am trecut pe lângă două statui. Statuia Sf. Ștefan (Szent István-szobor) a fost inaugurată în anul 2000. Bustul primului rege, întemeietorul Ungariei, este situat pe un soclu, la baza căruia au fost sculptate miniatura orașului și deasupra lui un soare luminându-l. Sub bust coloana se termină cu imaginile unei păsări și a unui leu, totemul Ungariei. Sfântul, încoronat, ține în mâna dreaptă sceptrul.

Statuia Kossuth Lajos (Kossuth Lajos szobor) a fost dezvelită în 1904 în Piața Szabópiac. După ce acolo s-a construit Biserica Catolică, statuia a fost mutată lângă fostul Hotel  Alföld (1924). O dată cu amenajarea pieței centrale (2011-2013), hotelul a fost demolat. Statuia a fost recondiționată și plasată în actuala locație (2012), cu brațul îndreptat acuzator spre Arad (România), unde au fost jertfiți cei 13 Generali.  

Biserica Romano-Catolică Sfânta Inimă lui Isus (Római Katolikus Egyház Jézus Szent Szíve) se află într-un perimetru din centrul orașului, situat la intersecția mai multor străzi.

Prima Biserică Catolică a fost construită de coloniști în 1782, o clădire mică fără turn, care la acea vreme aparținea de parohia Szarvas.   

A fost înlocuită cu una mai mare (1832), apoi extinsă în forma actuală (începutul secolului XX), lucrări finanțate de  Episcopul de Oradea, Miklós Széchenyi.

În 1968 interiorul a fost renovat și în 1972 exteriorul a fost tencuit. Biserica are o capacitate de 1.500 de persoane.

Episcopul Miklós Széchenyi a fost înmormântat în biserică (1923).

În apropierea bisercicii s-a construit Centrul Cultural Petőfi (Petőfi Művelődési Központ), inaugurat în anul 2002. Clădirea adăpostește teatrul orașului, o sală de concerte, sala Zomba și alte săli mai mici. În cadrul lui funcționează peste 20 de comunități creative, dintre care Galeria Municipală, cu lucrările pictorului István Boldizsár, născut în Orosháza, donate de artist orașului și ale altor pictori.

Parcă respectând că se află într-o zonă culturală, clădirea situată vis a vis era interesant decorată.

Lângă Centrul Cultural se întinde Parcul Árpád.

În 1927 acolo a fost postat Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Világháború Hőseinek emlékműve), format dintr-un soclu înalt de 3 metri, la baza căruia se află o stemă cu Sfânta Coroană deasupra, un steag înfășurat încrucișat pe două arme și la baza lui un pistol și o cască de oștean. Pe soclu se află cinci statui din bronz, de doi metri înălțime, un moșneag, reprezentând strămoșii și un soldat înarmat, de care se sprijină un rănit grav, lângă ei o văduvă cu un copil în brațe, privind rugătoare spre cer.  

Pe una din laturile parcului am văzut Şcoala Primară Reformată, cu două limbi de predare (Református Két Tanítási Nyelvű Általános Iskola).

M-am întors spre Biserica Romano-Catolică, de unde am continuat plimbarea pe lângă Primăria Orosháza (Orosháza Polgármesteri Hivatal).

În zona amenajată în 2013 se află și Parcul Central (Központi Park).

În el este postat Parul de sticlă (Üveg Körtefa), structură cu 5 metri înălțime, efectuată din sticla produsă în fabrica orașului. Coloniștii aduși din Zomba de proprietarul terenului de atunci (1744) la sosire au găsit un par înalt, de care și-au legat caii, reprezentat azi în sticlă, devenit simbol al orașului.  

Am ocolit parcul și m-am îndreptat spre Casa Artelor (Művészetek Háza), care funcționează în vechea Sinagogă (Zsinagóga). Primul evreu sosit în Orosháza (1771) a fost un negustor de cereale. Un secol mai târsiu în oraș s-au stabilit mai multe familii. În 1885 comunitatea având 205 membri., au construit Sinagoga (1890), în stil eclectic. În Al Doilea Război Mondial evreii au fost deportați inițial în lagărul de concentrare de la Békéscsaba, apoi la Debrețin (1945), de unde o parte au fost transferați la o fabrică de cărămidă din Viena și restul la Auscwitz. Postbelic comunitatea evreiască a fost reînființată cu 60 de familii, din care majoritatea au emigrat în 1956. Neavând cine să o îngrijească, Sinagoga a fost vândută orașului (1967). A mai funcționat până în 1981 când, existând doar 10 evrei, a fost închisă. La începutul anilor 1990, restaurată, a fost transformată în Sala Artelor, cu o sală de concerte și un centru de conferințe.   

Spre mașină am făcut un mic ocol pentru a vedea Gimnaziul și Colegiul Tancsics Mihály (Tancsics Mihály Gimnázium és Kollégium), o clădire construită în perioada 1951-1955. Primul liceu, privat, din Orosháza a fost fondat de un profesor (1933). În 1937 a fuzionat cu liceul lutheran. După naționalizare (1948) a fost transformat în liceu de stat, numit Tancsics Mihály, care s-a mutat în clădirea nou construită. Clădirea a fost extinsă pentru un liceu profesional (1960) care a funcționat până în 2017. Numărul elevilor crescând, a fost construită o nouă aripă (2005-2007), când clădirea a fost renovată.

Cu auto m-am deplasat spre marginea localității, la Biserica Reformată (Református templom), clădire în stil neogotic, construită de mica comunitate reformată (1914-1917), înființată în 1859, care până atunci a avut doar o casă de rugăciuni. Fațada bisericii se prelungește cu un turn înalt de 36 metri, vizibil din depărtare.

În aceeași zonă se află un vechi turn de apă, transformat în Muzeul Fântânii (Szökőkút Múzeum), singurul de acest tip din țară, care prezintă diverse tipuri de fântâni, puțuri, dispozitive de transport și stocare a apei, etc.

Orașul Pápa, Ungaria

Orașul Pápa, încadrat în județul Veszprém, Ungaria, este situat pe valea pârâului Tapolca. Pe teritoriul său arheologii au descoperit urme de louire încă din neolitic. Orașul s-a format pe locul unde au existat 11 sate. Prima dată a fost menționat documentar într-un act de donație (1214). 

Părerile istoricilor despre originea numelui orașului sunt împărțite.  Unii spun că provine de la cavalerul bavarez Popo, care deținea un conac acolo încă dinaintea formării orașului, alții că provine de la cuvântul púp, fiind construit pe un deal.

Majoritatea afirmă că provine de la expresia folosită de Regele Ștefan I când a primit coroana adusă de la Roma, Papa Silvestru trimițându-i-o prin Episcopul Asztrik: „Ecce papa misit mihi coronam”, adică „Iată, Papa mi-a trimis o coroană”.

În secolul XIII orașul era sediul unui arhidiaconat și se presupune că exista o biserică, construită sub Regele Ștefan I al Ungariei.

La sfârșitul secolului XIV a primit statutul de oraș-târg (oppidum). Pe malurile pârâului Tapolca s-au construit mai multe mori, care au ajutat la dezvoltarea orașului.

Treptat numărul populației a crescut, s-au creat breslele și orașul a fost extins. Din acea perioadă s-au păstrat câteva clădiri, între care Casa Korvin (Korvin ház), pe care azi o tăbliță precizează anul construcției și al modificărilor suferite în timp (sec. XV-XVI, fațada sec XVIII).

Inițial în oraș s-au stabilit franciscanii. Aceștia au extins vechea biserică, în stil gotic și au folosit-o până la Reformă, când a fost preluată de protestanți. Ruinele ei, depistate de arheologi, azi se află sub Marea Biserică Papală din centrul orașului.

Pe lângă Biserică Reformată în 1531 s-a fondat Colegiul Reformat (Református Kollégium), care a educat viitorii reprezentanți ai clerului până la Contrareforma habsburgilor (sec. XVII), când proprietara orașului, familia Esterházy, susținând recatolicizarea, l-a închis (1752). Totuși colegiul s-a mutat în satul Adásztevel și studiile au continuat sub conducerea profesorului de teologie, filozofie și matematică István Márton Mándi. După emiterea Decretului de toleranță religioasă, emis de Regele Iosif II, colegiul din Pápa și-a redeschis porțile (1783), profesorul s-a întors și l-a condus până la moartea sa. 

În 1797 s-a construit Internatul Colegiului Reformat (Református Kollégium internátusa), clădire în stil baroc, pe care azi este postată placa memorială Mandi Marton Istvan (1790-1831).

În 1804 a fost ridicat la rang egal cu școlile reformate din Debrecen și Sárospatak. Apoi s-a creat Academia Teologică Reformată (Pápai Református Teológiai Akadémia) cu facultățile de științe naturale, filozofie, științe umaniste și drept, cărora la sfârșitul secolului XIX li s-a alăturat și Institutul de Stat de Formare a Profesorilor. Acolo au studiat multe dintre personalitățile țării, între care Petőfi Sándor, viitor poet maghiar, revoluționar (1848-1849) și Jókai Mór, viitor  romancier, membru al Camerei Lorzilor, membru al consiliului de administrație Academiei Maghiare de Științe. După Primul Război Mondial colegiul a fost transformat în Școala Gimnazială și Liceul Petőfi Sándor și din 1939 o Școală Comercială. Postbelic a fost naționalizat (1948-1952), Institutul de Stat de Formare a Profesorilor a fost desființat (1959) și a funcționat ca Liceu teoretic până în 1994,  când a fost retrocedat Bisericii Reformate. Din 1998 studiile teologice au fost reluate și un an mai târziu i s-a alăturat  Școala de Artă Tanc-Lánc, nou înființată.

După Contrareformă, congregația reformată fiind în creștere, biserica a devenit neîncăpătoare. La sfârșitul secolului XIX s-au adunat fonduri care, izbucnind Primul Război Mondial, s-au pierdut. Primind aprobarea să fie ridicată în zona Colegiului Reformat, în 1931 Teatrul Jókai, existent acolo din 1881, a fost demolat și în perioada 1932-1934 Biserica Reformată (Református templom) a fost terminată.

Clădirea, în stiluri arhitectonice combinate, neo-baroc, neo-renascentist și Art Nouveau, a fost prevăzută cu 2 turnuri, de 54 metri înălțime, legate printr-un fronton arcuit, dotate cu 4 clopote (1936). În piațeta din fața ei azi se înalță o coloană, pe care e așezat un vultur pregătit să zboare, Monumentul bătăliei de la Ihász (Az ihászi csata emlékműve), purtată în Războiului de Independență Rákóczi (1848-1849).

În prima parte a secolului XVII majoritatea locuitorilor orașului erau protestanți. În 1638, chemați de moșierul catolic László Csáki, în oraș s-au stabilit primii călugări ai Ordinului Paulin. Cu ajutorul lor moșierul a înființat o școală catolică, consemnată documentar din 1647. În perioada în care Liceul Reformat a fost desființat, a funcționat ca liceu principal. Acesta reînființându-se, școala a devenit particulară  și din 1794 liceu regal.

case construite în 1790

În 1802 clădirea liceului a fost restaurată și, preluată de benedictini, din 1911 a funcționat ca Liceu Benedictin. Unul dintre elevii școlii a fost Ferenc Deák avocat, membru al parlamentului și ministrul justiției în Guvernul Batthyány (1848), unul dintre cei 3 care au semnat acordul compomprimului austro-ungar, în urma căruia s-a format dubla monarhie.

clădire construită în sec. XVIII

În timpul celor Două Războaie Mondiale clădirea a fost transformată în spital militar. Postbelic a fuzionat cu școala elementară catolică și a devenit liceu de stat, din 1951 numit după fostul elev, devenit important colonel de armată, Colegiul Türr István (Türr István Gimnázium és Collégium), în care din 1974 a funcționat și o școală profesională, schimbată în 1997 cu una pedagogică, desființată în 2005, de când a rămas doar liceu.

În același timp cu școala, călugării paulini au construit și o biserică. Pe locul ei, în perioada 1734-1742 a fost construită Biserica Benedictină a Maicii Domnului (Pápai Nagyboldogasszony bencés templom), comandată de Episcopul de Veszprém, Ádám Acsády, a cărui stemă, sculptată în marmură roșie, a fost postată deasupra ușii de intrare.

Călugării franciscani, stabiliți în oraș încă din secolul XV și retrași după Reformă, au revenit în 1660, chemați de contele Ferenc Esterházy.

La cererea contelui, pe o parcelă din terenul său, au construit Biserica Romano-Catolică „Maica Domnului” sau Biserica Franciscană (Pápai Kisboldogasszony templom vagy Ferences templom) și aripa de vest a mânăstirii (1678-1680). Complexul, avariat de incendii (1707, 1747), a fost refăcut de Episcopul de Eger Károly Eszterházy, când i s-a adăugat și aripa de est a mânăstirii (1764). Deasupra porții, într-o nișă, a fost postată statuia Fecioarei Maria cu Pruncul în brațe, pe fațadă, în două nișe superioare, laterale, statuile Sf. Francisc, ținând o cruce în mână și Sf. Ecaterina, sprijinită pe o sabie, cu o pană de scris în cealaltă mână. Deasupra lor, central, a fost pusă stema reunită, reprezentând familiile Esterházy-Thököly. Turnul bisericii a fost construit pe latura sanctuarului, între naos și mânăstire.  

În 1950 comuniștii au dizolvat ordinele religioase. Biblioteca mânăstirii, cu mii de volume, vechi de sute de ani, au fost distruse și încăperile au fost trasformate în birouri de stat. După schimbarea regimului politic clădirea a fost abandonată și a început să se ruineze treptat. 

Pe la mijlocul secolului XVIII contele Esterházy a devenit proprietarul localității. Pe cheltuiala sa, în perioada 1774-1786 s-a construit Biserica Catolică Sf. Martir Ștefan (Szent István vértanú katolikus templom), azi situată în Piața centrală  (Fö tér), numită și Marea Biserică Papală. Clădirii, în stil baroc târziu clasicizant, i s-au ridicat două turnuri, înalte de cca. 57 metri, dotate cu câte 2 clopote.

Pe turnuri au fost create coloane, pentru a susține partea superioară din cupru, pe care a fost postat câte un ceas. Între turnuri, partea superioară a fațadei principale a fost decorată cu sculpturi.

În biserica de 42 metri lungime, 22 metri lățime și 24 metri înălțime, azi se intră pe o poartă laterală, situată sub turnul din dreapta.

În interior, pe tavan s-au creat cupole, separate prin arcade. Pereții și cupolele au fost decorate cu fresce care, prin scene și personaje religioase, prezintă viața Sf. Ștefan.

În altarul principal s-a așezat o masă masivă, în spatele căreia a fost postată o pictură cu scene religioase, străjuită de câte 2 coloane, între care au fost postate statuile Sf. Ștefan și Sf. László, deasupra lor  câte doi îngeri, toate din marmură de Carrara.

În biserică s-au amenajat patru altare laterale, numite Sf. Ioan de Nepomuk, Sf .Ana, Sf .Iosif, Sf. Carol de Borromeo și Capela Fecioarei Maria, în al cărei altar azi se află statuia Sf.Ștefan Martir. Deasupra intrării principale s-a creat un cor, în care a fost postată orga.

În decursul timpului în cripta de sub biserică au fost înmormântați mai mulți membri ai familiei Esterházy și personalități religioase.

În fața bisericii se află o fântână (szökőkút) cu un bazin rotund, din piatră. În mijlocul lui, pe un piedestal, se află statuia din bronz a unei femei, ținând într-o mână un ulcior și cu cealaltă sprijinind pe umăr alt ulcior, din care curge apa. 

Pe laturile externe ale piedestalului se află patru statui, reprezentând un pește și capetele de taur, berbec și leu.

În aceeași perioadă contele s-a ocupat și de construirea unui castel personal. În spatele biserici a existat un vechi castel, construit în secolul XV de familia nobiliară Garai. Avariat de trupele otomane (sec. XVI), apoi de un incendiu, în 1707 a fost ocupat de trupele habsburgice. După retragerea lor, treptat s-a degradat. În perioada 1743-1784 pe locul lui s-a construit Castelul Esterházy (Esterházy kastély), în stil baroc, cu trei laturi, în formă de U, înconjurat de un imens parc privat, spre care s-a orientat aripa principală unde, deasupra intrării, a fost postată stema familiei, vizibilă și azi.

În aripile laterale s-au amenajat camerele oaspeților, în cea de vest și apartamentul contelui, iar în cea de est o capelă. Au fost construite și clădiri pentru grajduri, pentru trăsuri și două case pentru paznici. Proprietatea a fost înconjurată de un gard din piatră.

În anul 1806 castelul a fost renovat, în el s-au amenajat Sala Strămoșilor, Sala Nádor, o sală de ceremonii și s-a creat poarta castelului, „păzită” de doi lei din piatră, ținând stema familiei. 

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial castelul a fost avariat, gardul și poarta au fost distruse (1945). Apoi a fost ocupat de trupele armatei sovietice, care au închis capela și deteriorat interiorul. Localnicii, nemulțumiți că parcul le fusese inaccesibil, au tăiat mare parte din copaci.

După ce exteriorul a fost renovat (1960), până în 1990 castelul a fost folosit ca bibliotecă, școală de muzică, centru cultural și muzeu de istorie locală. În 1973, la comemorarea a 150 ani de la nașterea sa, în parcul din fața castelului a fost dezvelită statuia Petőfi Sándor (Petőfi Sándor szobor).

În perioada 1999-2015 castelul a fost restaurat și clădirile din Piața centrală renovate. Capela a redevenit funcțională, în ea azi desfășurându-se nunți, botezuri, etc. Apoi a fost creată poarta din fier forjat (2019). Deși se poate vizita, eu l-am găsit închis (octombrie 2021).   

În secolul XVIII în oraș au s-au mutat coloniști germani și treptat  s-a extins.

S-au înființat mai multe școli,  din care unele funcționează și azi.

Școala Romano-Catolică (Római Katolikus Iskola)

Liceul Tarczy Lajos (Tarczy Lajos Gimnázium)

Un secol mai târziu s-au construit majoritatea clădirilor care s-au păstrat până azi,  situate în centrul localității, unele dintre ele sedii administrative. Primăria Pápa (Pápai Városháza), o clădire în stil clasicist, pe al cărui fronton se vede stema din piatră a orașului, a fost construită în 1823.

Un an mai târziu a fost ridicată  clădirea în care azi funcționează Judecătoria Pápa (Pápai Bíróság).

Placa, situată pe o altă casă, menționează că acolo a locuit Petőfi Sándor în anii 1841-1842.

Încă din 1748 în oraș s-a creat o comunitate evreiască, care în decursul timpului a crescut, ajungând în 1880 să reprezinte 25% din populație.

În 1846 au construit o Sinagogă ( Zsinagóga).

În timpul ocupației germane a orașului (1944), într-o fabrică locală s-a creat un ghetou, în care evreii au fost închiși, apoi transferați în lagărele de exterminare.

Din cei peste 2.500 de evrei deportați, postbelic s-au întors doar cam 10%. Azi fosta sinagogă este părăsită.   

Războiul este amintit și prin una dintre plăcile postate pe case, cea care amintește de Kiss Zoltan (1914-1952), locotenent colonel, parașutist militar, unul dintre creatorii parapantelor militare. 

Orașul a fost principalul centru comercial al vinurilor din regiune.

În perioada 1945-1983 a fost capitala administrativă a regiunii.

Castelul Taródi- Sopron, Ungaria

Castelul Taródi (Taródi-vár), din Ungaria, este situat în cartierul Felsőlövérek din Sopron, pe versantul sudic al dealului Nándo, în apropiere de o zonă împădurită, care în 1753 era acoperită de livezi.

A fost numit după proprietarul său, István Taródi (1925-2010), care l-a conceput și construit singur. Încă de la 20 de ani, pe terenul părinților săi, a construit un castel de lemn, înalt de 8 metri (1945). Un an mai târziu s-a căsătorit, în 1951 a cumpărat terenul pe care se află azi castelul, unde l- a reconstruit pe cel de lemn și l-a acoperit cu șindrilă făcută din scânduri vechi.

Dorind să-l înlocuiască cu unul din piatră, împreună cu familia a făcut multe călătorii prin țară, pentru a studia arhitectura vechilor castele. În 1959, în plină iarnă, a săpat fundațiile viitoarei zone de locuit. Treptat a dărâmat părți din castelul de lemn și le-a înlocuit cu unele din piatră. După ce a terminat locuințele, familia s-a mutat acolo.

A continuat construcția castelului până la moartea sa, mai mult singur, ocazional ajutat de fiii săi. A folosit aproximativ 200 de vagoane cu pietre și cărămizi, majoritatea clădirilor fiind clădite din gneisul exploatat în zonă, una dintre cele mai vechi roci de pe Pământ.

Castelul, imitându-le pe cele medievale, a fost prevăzut cu mai multe turnuri, cel mai înalt având 20 metri înălțime. Suprafața de aproximativ 4300 m² a fost înconjurată cu un zid din piatră, în 2008 încă neterminat.

În curtea castelul a plantat specii exotice rare, unul fiind castanul dulce, postat și pe stema familiei, alături de cele 12 triburi, reprezentând cei 12 membri ai familiei. La intrare a creat Turnul porții, înalt de 16 metri, în care se urca printr-o scară spirală interioară. Din exterior era accesat printr-un pod mobil, străjuit de basoreliefuri.

Cele două Turnuri de veghe, cilindrice, unul de 20 metri și celălalt 16 metri înălțime, erau de asemenea accesate printr-o scară spirală interioară. Pe unul dintre ele a postat o rotativă care, prin învârtire, arăta direcția vântului.

István intenționa să ridice și alte turnuri dar s-a îmbolnăvit și a murit. Fundațiile a două turnuri, situate în partea cea mai înaltă a suprafeței castelului, rămase neterminate, se mai văd și azi.

La unul dintre capetele curții a creat o fântână. Având ca model depozitul de vinuri al mânăstirii din apropiere, de acolo a săpat un tunel, care se întoarce la puțul fântânii.

Azi pe una din laturile curții se pot vedea uneltele folosite în vinificație.

La subsolul clădirilor a creat spații de depozitare și o cramă.

Într-unul din ele este etalat un teasc din lemn, în care se storceau strugurii, vechi din 1811.

În timpul săpăturilor a descoperit artefacte, datate din 2.500 î.e.n., unele dintre ele azi expuse în încăperile castelului, alături de alte obiecte vechi, adunate de el în decursul timpului.

Camerele păstrează mobilier din secolul XIX și pe pereți sunt expuse tablouri ale artiștilor amatori, unul dintre ele înfățișându-l pe Taródi în postura de nobil medieval.

Castelul este administrat azi de descendenții familiei și, contra cost, poate fi vizitat.

Sopronbánfalva-Sopron, Ungaria

Satul Sopronbánfalva, situat în nord-vestul Ungariei, din 1950 aparținând orașului Sopron, a fost menționat prima dată documentar din 1277, dar săpăturile arheologice au descoperit că zona a fost locuită de celți, apoi de romani, din secolul VI de triburile bavareze și france. Populația a rămas mult timp predominant germană. Tradiția orală spune că în anul 971 un călugăr bavarez, însoțit de misionari, s-a așezat în zonă.

În anul 1397 s-a construit Biserica Catolică Maria Magdalena (Mária Magdolna templom), azi situată în mijlocul satului.

În perioada 1552-1673 a fost folosită de lutherani, apoi trimișii Episcopului Catolic de Győr, însoțiți de o escortă militară, au preluat-o cu forța.

Biserica a fost înconjurată cu un zid de piatră și lângă ea s-a creat cimitirul, care a funcționat până în 1786.

În secolul XV pe dealul de la marginea satului s-a construit o capelă, în amintirea Episcopului Wolfgang, ulterior devenită loc de pelerinaj. Capela a fost îngrijită de un pustnic paulian. În ea s-a postat o copie a picturii Madona Neagră, adusă de călugării din Częstochowa (Polonia). În 1481, la cererea consiliului orașului, călugării paulini s-au stabilit în zonă, în perioada 1482-1495 au înființat Mânăstirea Paulină (Pálos kolostor) și, pe locul capelei, au construit o biserică gotică, în al cărei altar au mutat icoana. Până azi s-au păstrat fragmente din parterul mânăstirii, sanctuarul și 3 ferestre ale bisericii, reconstruite ulterior.

În timpul invaziei turcești (1532) populația a părăsit satul. Călugării paulini au fugit în Neustadt (Austria), luând și icoana cu ei. Turcii au jefuit, apoi distrus mânăstirea. În jurul anului 1610 satul a fost repopulat și călugării s-au întors. Cu sprijin regal și din donațiile familiilor de nobili, reveniți la catolicism, în perioada 1643-1648 a fost reconstruită mânăstirea, în stil baroc, formă care s-a păstrat până azi.

În aripa de sud-est a clădirii la etaj au amenajat o sală în care, până în 1786, au fost pregătiți viitorii preoți ai ordinului, între care și Széchényi Pál, viitorul Arhiepiscop de Kalocsa. La parter s-a amenajat sala de mese (trapeza), decorată în secolul XVIII cu fresce reprezentând istoria ordinului. Lângă mânăstire au construit Calea Calvarului, cu 5 stații în loc de 14 (1667).

Călugării dețineau mai multe loturi de pământ pe care practicau agricultura și viticultura.  Pentru depozitarea vinului, la subsolul mânăstirii au creat pivnițe.

În 1728 clădirea a fost grav avariată de un incendiu. Ulterior refăcută, interioarele au fost bogat ornamentate. Până în 1750 din sat spre mânăstire s-a construit o scară, în stil baroc, cu 88 trepte, separate prin mici terase, flancată cu 14 statui, reprezentând sfinți.

După Decretul de toleranță religioasă, emis de de Împăratul Iosif II (1781), în sat s-a construit Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus Egyház). A fost ridicată pe un teren mlăștinos, deținut de fierarul satului, susținută de piloni, a căror fixare în nămol a durat o lună. Biserica a fost sfințită în 1785. Abia în 1869 i s-a ridicat un turn în stil gotic, prevăzut cu 3 clopote, unul dintre ele fiind rechiziționat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, pe care a fost postat un ceas, adus de la Viena.

În 1809 trupele lui Napoleon au invadat Sopronul, implicit zonele înconjurătoare. Au jefuit biserica și transformat mânăstirea în spital militar. După retragerea lor, clădirea a fost folosită ca locuințe pentru ofițerii și muncitorii calificați ai primei mine maghiare, deschisă în apropiere. În perioada 1825-1860 a fost preluată de comunitatea catolică, ulterior folosită iar ca spital militar și în final ca depozit.

În 1887 mânăstirea și terenurile aferente au fost cumpărate de  Zalka János, Episcopul Catolic  de Győr și în 1892 ocupată de călugărițele carmelite, venite din Mayerling. Ordinul Carmelit fiind foarte strict, mânăstirea a fost reconstruită după necesitățile lor. Biserica a fost renovată și refăcută. Spațiile de locuit au fost reduse, partea de sanctuar a bisericii a fost zidită, la parter s-a creat un oratoriu, la primul etaj o cameră de cusut și apartamentul preotului, care avea o intrare separată în biserică.  

După Primul Război Mondial, prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (1919), zona Sopronului a fost atribuită Austriei. Nedorindu-se alipirea, în 1921 a izbucnit Revolta din Ungaria de Vest, oprită după negocierile de la Veneția. În Sopron s-a ținut un referendum care a ales integrarea Sopronului, implicit a satului, în Ungaria.

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial (Az első világháború hőseinek emlékműve)

În timpul celui de Al Doilea Război Mondial în subsolul mânăstirii a fost creat un adăpost, care a salvat sute de oameni. În 1944 s-a înființat lagărul de muncă Sopronbánfalva, în care au fost aduși militari maghiari și prizonieri de război, apoi mare masă a localnicilor germani au fost evacuați (1946). În 1948 școlile bisericești au fost naționalizate și 2 ani mai târziu mânăstirea închisă, ulterior transformată în Azil Psihiatric și Social. De asemenea Biserica Evanghelică a rămas fără pastor.

Sub comuniști biserica a fost renovată și sanctuarul redecorat cu picturi. Într-una dintre ele, arătându-și ura față de regim, pictorul l-a înfățișat pe Arh. Mihail luptând cu diavolul, ultimul având fața lui Stalin.

În 1981 restaurarea scării cu statui, aproape distrusă, a fost terminată.

După schimbarea regimului politic mânăstirea a fost retrocedată Ordinului Carmelitelor (1991). Neavând bani să o întrețină, în 2004 au vândut-o omului de afaceri și colecționar de artă Kovács Gábor, care a renovat-o (2009-2011) și transformat-o în hotel. Din 2015 complexul a intrat în administrarea statului.  

De la mânăstire, urmând o alee pietruită, continuată de un drum de pământ, prin mijlocul pădurii, se ajunge la Cimitirul Eroilor (Hösi Temetö).

În timpul Primului Război Mondial la Bánfalvá a fost înființat un spital militar  pentru prizonierii de război, în care au murit aproape două mii de soldați austrieci, italieni, francezi, sârbi, turci și unguri. Aceștia au fost îngropați pe terenul aflat nu departe de mânăstire. Pe morminte au fost inscripționate numele lor și postate cruci sau semilune, în funcție de religia de care aparțineau. Azi lângă poarta inferioară se află un memorial al victimelor acelui război.

Ulterior în cimitir au fost înmormântate victimele bombardamentelor celui de Al Doilea Război Mondial și cei 36 de soldați, ai echipei din Szolnok, decedați prin bombardarea spitalului. Reprezentând primul pilot maghiar, nobilul László Molnár, decedat în 1944, piatra funerară a fost postată în partea superioară a Memorialul Primului Război Mondial.

Începând cu anii 1950 cimitirul a fost îngrijit de localnici și elevii din Sopron, familiile celor decedați neputând să vină acolo din cauza fâșiei de graniță, situată în apropiere.

Citește și Castelul Taródi- Sopron, Ungaria

Sopron, Ungaria: secolele XIX- XX

În secolul XIX orașul Sopron, azi în Ungaria, aparținea Imperiului Habsburgic. La începutul secolului a început sistematizarea lui. Lângă Biserica Caprei, zonă unde se afla și Primăria, s-a creat actuala Piață centrală (Fő-tér). Între 1829-1834 a fost construită o clădire în stil clasicist, în formă de L, cu 2 etaje. În 1919, pe fațada părții centrale s-a creat un balcon, străjuit de coloane corintice, deasupra lor un fronton triunghiular, pe care a fost postată stema județului Sopron, primind forma actuală. Azi în ea funcționează Primăria Județeană (Vármegyeháza) și o parte din Arhivele Orașului, care păstrează documente încă din 1162.

Una din clădirile care delimitează piața, în stil baroc, azi numită Palatul Storno (Storno palota), l-a găzuit pe Regele Matei Corvin în iarna 1482-1483. În 1872, după ce a moștenit afacerea tatălui, fiul lui Ferenc Storno a cumpărat casa și a transformat interiorul în stil istoricist. În ea Franz Liszt a susținut 2 concerte (1840, 1881). Inițial Ferenc Storno fusese curățător de coșuri. Având talent la desen, a fost angajat la diverse comisii, apoi a studiat pictura la Viena și a participat la ridicarea mai multor monumente. Azi în cele 2 etaje funcționează Muzeul Storno, care etalează colecția familiei, azi în proprietatea Muzeului Sopron.

O parte a pieței a rămas ocupată de Casa Farmaciei (Patika ház), clădire din secolul XVI, demolarea ei fiind interzisă de Regele Ludovic II. La mijlocul secolului XX în ea s-a amenajat o sală și din 1968 în ea funcționează Muzeul Farmaciei (PatikaMúzeum).

Treptat clădirile din zonă au fost restaurate și altele noi au fost construite. Pe majoritatea azi se află plăci memoriale ale personalităților orașului cum ar fi cea care-l amintește pe Fényi Gyula (1845-1927), iezuit și astronom maghiar, care a condus Observatorul Haynald. A fost prima persoană care a demonstrat o corelația între numărul de proeminențe solare și numărul de pete solare. Între 1880 și 1919 a asamblat peste 6.000 de desene ale Soarelui, toate folosind același instrument. Azi craterul Fényi de pe Lună și un asteroid îi poartă numele.

O altă placă amintește de Altdörfer Viktor (1860-1940), conducătorul orgii și corului bisericii lutherane, compozitor și pianist, care a susținut sute de concerte.

Casa Töpler (Töpler ház), clădire în stil baroc, a fost cumpărată în 1828 de doctorul Károly Töpler, cel care a luptat împotriva cruntei epidemii de holeră din 1830-1831.  

Pe locul unei case, distrusă în asediul Sopronului, făcut de armatele lui Vak Bottyán (1706), în 1872 a fost construită Casa Schreiner (Schreiner ház), în stil neobaroc. Obuzele din vechea casă au fost recuperate și, spre amintirea luptei, așezate pe o lespede de piatră, lateral de clădire. 

Străzile orașului, înguste, erau foarte aglomerate și micii meseriași nu prea mai aveau loc să-și desfășoare activitățile.

Treptat s-au mutat în afara zidurilor orașului, în zona Bisericii Catolice „Sf. Ioan”, unde și-au creat atelierele.

Într-una dintre casele din zonă, proiectată de el însuși, a trăit arhitectul maghiar, profesor universitar Winkler Oszkar (1907-1984).

La mijlocul secolului XVIII orașul a început să se extindă. Inițial s-au construit case în zona de pajiști și grădini din jurul lacului Lóúszáto. În 1772, pe locul actualului Gimnaziu Széchenyi, a existat o moară de vânt, în care iezuiții interpretau piese de teatru, ulterior și actori profesioniști, sosiți în oraș (1730). Având succes, pe locul morii a fost construit un teatru (1769). Refăcut în 1788, a funcționat până în 1841. În 1857 fost înlocuit cu clădirea Gimnaziului Széchenyi István (Széchenyi István Gimnázium), atunci catolic. Acesta a fost naționalizat în 1872, în Primul Război Mondial transformat în Spital militar și interbelic a funcționat din nou ca școală, apoi liceu de băieți și în Al Doilea Război Mondial și-a reluat activitatea de spital militar. Postbelic a fost transformat în Liceu de băieți, apoi Liceu Profesional în cadrul poștei și după 1990 a redevenit gimnaziu. Clădirea a fost restaurată în anul 2006.  

În 1798 a fost construit un Cazinou (Régi Kaszino), care a ars într-un incendiu (1834) dar în decursul unui an a fost refăcut. În el Franz Liszt a susținut unul dintre 3 concerte care au avut loc în oraș (1846), primul la vârsta de 9 ani (1820) și s-a desfășurat întâlnirea medicilor și naturaliștilor maghiari (1847). În perioada 1853-1891 a fost folosit ca și cazarmă. Azi într-o parte din fosta clădire funcționează o Școală Primară.

În jurul anului 1840 lacul a fost drenat și s-a creat o piață, delimitată de case, actuala Piață Petőfi (Petőfi tér), numită după poetul Sándor Petőfi care, la numai 17 ani, s-a înrolat în regimentul de infanterie a lui Goller (1839) și a staționat în Sopron 6 luni, fiind găzduit în internatul liceului.

La un an după drenarea lacului, pe latura de nord a pieței a fost construit un alt teatru, folosit și ca sală de bal, Teatrul Petofi (Petőfi Színház).

Pe fațada principală i s-a creat un balcon, susținut de coloanele dorice ale vechiului teatru. Deasupra lui, o pictură prezintă scene din viața teatrului și a orașului. Azi în fața teatrului tronează statuia poetului, în mărime naturală.

În stânga teatrului, într-o clădire construită în 1890, în stil eclectic, cu fațada neo-renascentistă, azi funcționează Muzeul de Artă (Festoterem Múzeum), cu expoziții ale artiștilor din Sopron.

Pe rând, în zona care se întindea de la teatru la Biserica Catolică „Sf. Ap. Iuda Tadeu”, au început să se construiască case și palate, în final formându-se actuala  Piață Széchenyi (Széchenyi tér), numită după primul cetățean de onoare al orașului.

El a participat activ la înfrumusețarea orașului, în acea perioadă mai ales la formarea unei promenade, central, de-a lungul pieței, pe care a plantat copaci. În onoarea lui, în 1895 a fost postată statuia Széchenyi (Széchenyi szobor).

Încă din mijlocul secolului XVIII contele Széchenyi cupărase în zona bisericii trei case, unde a păstrat o parte din colecțiile sale de monede și hărți. Colecția de hărți a donat-o fundației Muzeului Național în 1802. În timp a modificat casele, le-a creat o fațadă unitară, le-a unit în formă de U și în 1851 Palatul Széchenyi (Széchenyi palota) a fost finalizat.

Unele dintre case au devenit sediul unor instituții. Casa lui Jenő Széchenyi (1856) a fost cumpărată de Banca de Economii Sopron (Soproni Takarékpénztár).

Casa Újhelyi (Újhelyi ház), construită de familia căreia îi poartă numele, a fost construită pe locul unde au existat trei case mici (1850). În una dintre ele, până la reconstrucție, a funcționat Oficiul Poștal, păzit în iarna 1839-1840 de Sándor Petőfi, fapt înscris pe tăblița memorială, situată azi casă.

Desființându-se Oficiul Poștal, în perioada 1911-1913 a fost construit Palatul Poștei (Posta palota), în stil art nouveau maghiar. Deasupra intrării principale a fost postată stema Ungariei. Stema și mobilierul în stil art nouveau s-au păstrat până azi. În timpul săpăturilor pe acel loc a fost găsită piatra funerară a senatorului roman Quintus Sosius Senecio.

Azi în colțul dintre piețele Széchenyi și Petőfi se află Casa Culturii Maghiare (Magyar Művelődés háza) cu Centrul Cultural Franz Liszt (Liszt Ferenc Kulturális Központ). În 1872 una dintre rondele mari ale zidului orașului a fost demolată. Pe locul ei a fost ridicată o clădire în stil eclectic, în care s-a mutat Asociația Cazinoului Sopron, care în decursul timpului a găzduit numeroase baluri și concerte, la care au participat și Franz Liszt, Béla Bartók, Ferenc Lehár și unde a avut loc primul spectacol de cinema al orașului (1896). Din 1942 a fost numită Casa de Cultură Maghiară.

În 1963 clădirea a fost modificată. Pe fațada de est, în stil neo-renascenstist, a fost creat un hol de intrare. Pe cea de sud, la al treilea etaj, a fost decorată cu arcade, susținute de perechi de statui din piatră. În 2002, după restaurare și reamenajare, culturii i-a rămas un spațiu restrâns, restul fiind amenajat ca Centru de Conferințe, cu  3 săli mari (sala Széchenyi cu 600 locuri, sala Liszt cu 450 locuri, sala Petőfi cu 250 locuri) și 5 săli mai mici, fiecare cu 40 de locuri.

Treptat și în alte zone, situate în afara zidurilor Orașului vechi, s-au ridicat noi clădiri.

Într-un dintre ele, fosta casă a familiei Zettl, József Zettl fiind cel care a înființat în oraș prima fabrică de băuturi spirtoase și oțet de vin (1844), azi funcționează un muzeu privat, Muzeul Zettl-Langer (a Zettl-Langer Gyűjtemény). Fiul lui József, deși a dorit să devină pictor, după moartea tatălui a trebuit să preia conducerea fabricii. În decursul timpului a adunat numeroase piese de artă, antichități, pe care nepotul său le-a adunat într-o parte a casei  și în 1955 a deschis muzeul.

Pentru a se face legătura între cele două părți ale orașului, în unele zone zidurile au fost dărâmate și s-au creat pasaje, unul dintre ele fiind Pasajul Lenck (Lenck átjáró), care trecea prin cele trei curți interioare ale complexului de case deținut de familia Lenck. 

După ce a fost grav avariată de bombardamentele din cel de Al Doilea Război Mondial, casa a fost demolată.

În a doua jumătate a secolului XIX zona actualei Piețe Paprét (Paprét tér), atunci teren mlăștinos, de-a lungul pârâului Ikva, a fost drenată, umplută cu pământ, pe laturile sudică și vestică s-au construit case de locuit și în zona centrală a fost amenajat un parc.

În timpul lucrărilor au fost descoperite rămășițe ale atelierelor de olărit romane și ale șanțului prin care apa era deversată din castelul medieval spre pârâu.

În zona parcului a fost construit primul Gimnaziu din Ungaria (1867), clădire încadrată ca monument istoric din 2012.

După înființarea comunității evreiești ortodoxe (48 membri), în perioada 1890-1891, în sudul pieței, a fost construită Sinagoga Ortodoxă (Ortodox zsinagóga), o clădire în stil istoricist, din cărămidă, cu 2 etaje, acoperită cu ardezie, căreia inițial i s-au amenajat sala bărbaților, la etaj galeria femeilor, susținută de coloane din fontă. În 1911 s-a construit baia rituală și în 1917 Yeshiva (instituție pentru studiul Torei). În timpul celui de Al Doilea Război Mondial în jurul clădirii s-a înființat un ghetou, din care în 1944 evreii au fost deportați în lagărul de exterminare de la Auschwitz. Puținii supraviețuitori, au adminstrat sinagoga până în 1956, când ultimul rabin a emigrat în America. Până în 1989, în administrarea Societății de Diseminare Științifică (TIT), clădirea nu a fost folosită și s-a ruinat. În anul 2004, pentru a cinsti persoanele decedate, lângă sinagogă s-a inaugurat un monument. Un an mai târziu clădirea a fost preluată de Primăria Sopron.

Într-una din casele cartierului, format de-a lungul timpului în jurul Piețe Paprét, în 1929 a fost deschis primul cinematograf, al rețelei de cinematografie Kultik, Cinematograful Elit (Elit mozi), care funcționează și azi.

O altă piață a orașului de azi  se află pe locul unde, în vremea romanilor, exista un cimitir, situat în afara zidului exterior al orașului, lângă pârâul Rák. În 1870 pârâul a fost acoperit cu un fel de boltă, pe care s-a creat Piața Deák (Deák tér), mărginită de vile și palate ale familiilor înstărite. A fost numită după Ferenc Deák (1803-1876), fostul ministru de justiție al Ungariei în prima parte a Revoluției Maghiare 1848-1849, cunoscut drept „Înțeleptul națiunii”.

În anul 1892 la capătul de est al pieței s-a construit Vila Lenck (Lenck villa), clădire în stil neoclasic-eclectic. Falimentând, familia Lenck a pierdut-o (1901).

O perioadă a fost locuită de moștenitorul tronului danez, cel care ulterior a devenit Regele Frederic XVIII al Danemarcei.

În 1913 în vilă s-a deschis primul muzeu permanent din Sopron. Avariată, postbelic clădirea a fost refăcută. În anii 1960-1970, deschizându-se și alte muzee, colecțiile au fost mutate, în muzeul inițial rămânând doar colecția etnografică. După anii 1990 clădirea a fost neglijată, s-a deteriorat și muzeul a fost închis. Abia în 2020, după renovări majore, muzeul a fost redeschis. El etalează colecția etnografică, viața din Sopron la sfârșitul secolului XIX și tradițiile meșteșugarilor.

Perimetrul vilei este înconjurat cu un zid pe care, în interior, se pot vedea mai multe monumente funerare din vechiul cimitir lutheran.

În capătul de vest al pieței a fost construită Academia de Studii Religioase, apoi între ea și Vila Lenck a fost amenajat un parc, mărginit de clădirile construite la începutul secolului. În parc azi se află mai multe monumente dedicate eroilor.

Monumentul Eroilor Regimentului 18 Infanterie din Primul Război Mondial (Az első világháború hőseinek emlékműve 18. gyalogezred) a fost dedicat celor căzuți în luptele din Eszterháza și Mexikopuszta.

După desființarea dublei monarhii austro-ungare, prin Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (1919), semnat de reprezentanții Austriei și reprezentanții diplomatici din 17 state, s-a recunoscut independența Republicii Austria Germană, căreia i-au fost atribuite patru județe din vestul Ungariei, între care și Sopron. Nemulțumiți, au rispostat printr-un război de gherilă împotriva austriecilor (1921). Au urmat negocierile de la Veneția, după care Ungaria a renunțat la lupta armată. La Sopron s-a desfășurat un referendum, rezultatul său ducând la alipirea zonei Ungariei. 

Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial  (Az első világháború hőseinek emlékműve)- dezvelit în 1924

Totuși  părțile de vest ale județelor Vas, Sopron și Moson s-au alăturat Austriei și acum formează statul federal austriac Burgenland, iar Pressburg/Pozsony a fost atribuit Cehoslovaciei.

Monumentul Eroilor Regimentului de Infanterie 76 din Primul Război Mondial (Az első világháború hőseinek emlékműve 76. gyalogezred), un leu rănit de o săgeată, așezat pe un soclu înalt de 1,6 metri, evocă cei 8,625 de soldați ai regimentului, pierduți în război.

După Tratatul de la Trianon numărul reformaților din Sopron a crescut și în perioada 1925-1929, la capătul de est al pieței, vis a vis de Vila Lenck, a fost construită Biserica Reformată (Református templom), cu un turn înalt, în 1938 dotat cu un clopot. Orga a fost postată în interiorul bisericii abia în 1940. În timpul bombardamentelor din Al Doilea Război Mondial biserica a afost avariată (1944), ulterior refăcută. O renovare majoră s-a efectuat abia în 1985-1986, când biserica a fost extinsă. Lângă intrarea în biserică în 2001 a fost postat bustul lui János Kálvin.

În fosta clădire a Academiei de Studii Religioase, mutată într-o clădire nouă, construită în anii 1929-1930, din 1957 s-a mutat Școala Lutherană de Formare a Profesorilor și azi funcționează Școala elementară Deák Teri (Deák Teri Általános Iskola).

În apropierea ei, pe colțul de nord-est al pieței, se află  Gimnaziul Evanghelic Eötvös József cu Colegiul Tehnic Sanitar și Colegiul de Artă (Eötvös József Evangélikus Gimnázium, Egészségügyi Technikum és Művészeti Szakgimnázium), numit după policianul care a militat pentru egalitatea în drepturi a evreilor și din 1866 Președintele Academiei Maghiare de Științe.

Într-o clădire de pe latura de nord a pieței funcționează Facultatea de Științe Economice Lámfalussy Sándor (Soproni Egyetem Lámfalussy Sándor Közgazdaságtudományi Kar), numită după cetățeanul belgian, de origine maghiară, expert în piața de capital, numit și „ părintele euro” (1929-2015).

În zona parcului a existat un monument creat în cinstea husarilor și a comandantului lor, morți în bătălia de la Limanova (1914). În 1950 monumentul a fost demolat. Spre aducere aminte, în anul 2015 a fost dezvelită statuia Muhr Ottmar (Muhr Ottmar szobor),  fostul comandant.

În bombardamentele din cel de Al Doilea Război Mondial orașul a fost bombardat de mai multe ori și grav avariat. La război au participat mulți locuitori ai Sopronului, din care puțini s-au mai întors.

Monumentul Eroilor din cel de Al Doilea Război Mondial (A második világháború hőseinek emlékműve)

Ce mi se pare ciudat este că în acea perioadă tulbure, cu bombardamente și lupte grele, ce-i drept la distanță de zidurile orașului, a fost construită Biserica Romano-Catolică „Sf. Rege Ștefan” (A római katolikus Szent István templom), o clădire cu un turn înalt, vizibil din depărtare (1940-1943), azi înconjurată de un parc.

În 1945 Sopron a fost ocupat de trupele sovietice.

În 1962 a fost înființată Universitatea de Silvicultură și Industria Lemnului, pe bazele fostei Academii a Minelor și Silvică (1846), înființată la Viena (1809). Ulterior zona fiind ocupată de trupele cehilor, academia a fost mutată la Budapesta, apoi la Sopron (1919), unde a funcționat până la Revolta Poporului din 1956, când majoritatea studenților și cadrelor au emigrat în Canada și în Vancouver s-a înființat Divizia Sopron, cu predare în limba maghiară. Din 1996a fost numită Universitatea Sopron (Soproni Egyetem).

Din anul 2020 în cadrul ei funcționează 7 facultăți, parte întreținute de o fundație privată, parte finanțate de stat. Campusul universitar este situat în mijlocul Grădinii Botanice din Sopron. În el s-au creat alei, pe care sunt postate statui și busturi ale diverselor personalități științifice, una dintre ele fiind statuia Dr. Török Béla (Dr. Török Béla szobra), inginer și doctor în silvicultură (1894-1934).

O parte din istoria orașului este redată de Fântâna Loialității (A hűség kútja). De pe un postament înalt (fântâna) se înalță o coloană, cu o cruce în vârf. Pe marginile ei, 3 statui din bronz, evocă trei evenimente importante. Statuia judecătorului István, ținând cheia orașului, redă perioada în care orașul a fost asediat de Regele Boemiei (1273) și au fost luați ostatici. Cu riscul pierderii lor, orașul s-a predat armatelor maghiare (1276), dovedindu-și astfel loialitatea. Statuia Primarului Mihály Thurner, ținând un buletin de vot, evocă referendumul la care acesta a îndrumat populația și prin care Sopron a ales să aparțină Ungariei. A treia statuie, o femeie ține o bucată din „cortina de fier”, evocă Picnicul Paneuropean, ținut la Sopron în 1989, care promova ideea Europei fără granițe.

Citește și Sopronbánfalva-Sopron, Ungaria

Sopron, Ungaria: secolele XVI- XVIII

Orașul Sopron, situat la granița de nord-vest a Ungariei cu Austria, în secolul XV devenise un oraș dezvoltat, organizat în perimetrul fostei Scarbantia romană. Populația, aparținând mai multor religii, avea construite biserici și sinagogi.

În marea invazie otomană, turcii au atacat orașul, dar nu l-au cucerit (1529), motiv pentru care mare parte a populației din zonele ocupate s-a refugiat acolo. Sopron a  rămas inclus în Regatul Ungariei, împreună cu toată zona din nordul Lacului Balaton, până în 1867.

Nedorindu-se să ajungă în stăpânirea turcilor, Biserica Maicii Domnului, situată lângă piața în care se țineau târgurile, a fost distrusă. Ulterior pe locul ei a fost construită o fântână (1719). A funcționat până în 1744, când s-a stricat și a fost distrusă. Pe locul ei, primind permisiunea, catolicii au ridicat Statuia Sf. Fecioară Maria (a Mária szobor), situată pe o coloană corintică înaltă, cu reliefuri care înfățișează scene biblice, având pe platformă îngeri cu felinare, tot ansamblul fiind înconjurat de un gard.

Cea mai veche școală din Sopron a fost construită pe un teren oferit de primarul orașului (1557). Tot el a emis un regulament, „Legile Școlii” și a scris piese de teatru, pe care școlarii le interpretau anual în Primărie. Apoi, în clădirea liceului de azi, a fost înființat un liceu maghiar (1657). În 1666 a fost fondată Biblioteca școlii în care azi se găsesc peste 400.000 de volume, unele foarte vechi. Ambele școli au fost închise în timpul Contrareformei.

După abolirea interdicției (1681), școlile au fuzionat  și au funcționat în clădirea actuală, situată în Piața Széchenyi. În secolul XIX clădirea a fost refăcută și extinsă de două ori (1825, 1894). Liceul Evanghelic Berszenyi Dániel (Berszenyi Dániel Evangélikus Gimnázium) a fost numit după un fost elev, devenit ulterior un cunoscut poet.

În 1636, primind acordul Regelui Ferdinand II, Episcopul de Győr a achiziționat un teren, din suburbia majoritar protestantă și a fondat Liceul catolic. Pe rând a fost condus de iezuiți, apoi de conducerea orașului, din 1777 de dominicani și, după desființarea ordinelor religioase, de profesori laici. După abolirea interdicției (1802), școala a fost preluată de benedictini, care l-au numit Liceul Catolic Sf. Astrik (Szent Asztrik Katolikus Gimnázium). În 1948 liceul a fost naționalizat. Azi în el funcționează Liceul Profesional Agricol Roth Gyula (Roth Gyula Mezőgazdasági Szakközépiskola).

În partea orașului vechi, situată între fostele ziduri romane, s-a continuat construcția de case, una dintre ele fiind cea a lui Ádám Erhárd Resch. În 1674 casa a fost cumpărată de văduva Prințului János Eggenberg, ducesa Maria Sidonia von Thannhausen. Fiind rudă cu margravul Brandenburg, i s-a permis un preot evanghelic personal, care ținea slujbele în Casa Eggenberg (Eggenberg ház),  slujbe au zite de afară de lutherani în timpul Contrareformei. Apoi în curtea casei s-a construit un amvon semicircular din piatră, decorat cu motive florale, pe care s-a portat stema familiei Brandenburg, în care preotul a predicat congregației timp de 2 ani (1674-1676). Clădirea a fost transformată în secolul XIX, dar stema s-a păstrat până azi. În ea funcționează Muzeul Copiilor (Macskakő Gyermekmúzeum).

În 1676 orașul a fost grav avariat de un incediu. Nu a trecut mult și a izbucnit o epidemie de ciumă (1695), care a decimat o parte din populație. Drept mulțumire că ciuma a dispărut și mulți au supraviețuit, lângă Biserica Caprei a fost ridicată  statuia Sf. Treime (a Szentháromság szobra).

Pe un soclu înalt, decorat cu personaje religioase, s-a ridicat o coloană care, sub forma unei ghirlande, a fost împodobită cu mici statui de îngeri. Deasupra a fost creată Sf. Treime, Tatăl, Fiul, între ei Duhul Sfânt, reprezentat printr-un porumbel, toți înconjurați de raze de aur.

În oraș s-a păstrat până azi Casa celor doi mauri (Ket Mor Ház), construită la începutul secolului XVIII, în suburbia de atunci. A fost creată din 2 clădiri conectate printr-o poartă, încadrată de două coloane corintice răsucite, pe care s-au postat 2 mauri.

Aceștia susțin partea superioară a porții, pe ornamentele căreia, central, a fost așezată o mică statuetă reprezentându-l pe Isus. 

Pe frontoanele caselor, în câte o nișă decorată, au fost postate statuile Sf. Maria și Sf. Iosif. Pe marginile frontoanelor veghează mici îngeri și în vârful lor au fost postate capetele Sf. Roh, ocrotitorul supraviețuitorilor ciumei și Sf. Florian, ocrotitorul pompierilor.

Tot în fosta suburbie s-a păstrat și o casă din 1666, fostă brutărie, azi Muzeul de panificație (Pékmúzeum). Primul brutar, Joachim Hübner, a activat până în 1699. Ulterior brutăria a funcționat neîntrerupt până la începutul anilor 1950, când a fost naționalizată. Pe lângă panificație, proprietarii cultivau vița de vie din care produceau diverse sortimente de vinuri, ocupație din care, după naționalizare, s-a întreținut și fiul ultimului brutar, devenit în 1909 patiser. Din fericire casa și echipamentul brătăriei au rămas intacte. Au fost achiziționate de Muzeul Sopron, amenajate și în 1975 deschis muzeul.

La începutul secolului XVIII în oraș s-au stabilit călugări dominicani. Aveau 2 case, cumpărate în zona actualei Piețe Széchenyi.

În perioada 1719-1725 pe locul lor au construit actuala Biserică Catolică „Sf. Ap. Iuda Tadeu” (Szent Júdás Tadeus apostol katolikus templom) și lângă ea Mânăstirea Sf. Dominic (a Szent Domonkos kolostor) (1745-1750), în fața căreia azi se află statuia sfântului.

Pe fațada, în stil baroc, au fost create niște nișe în care au fost postate statuile unor sfinți: central Sf. Maria, lateral de ea Sf. Dominic și Sf. Ecaterina din Siena, deasupra Sf. Toma d’Aquino și Sf. Vincent de Ferrere și pe frontonul triunghiular, parcă veghind biserica, Sf. Tadeu.

În 1755 i s-au adăugat turnurile, la vremea aceea fiind singura biserică din oraș care avea două.

Interiorul a fost decorat cu sculpturi efectuale de unul dintre călugări (1745).

Dintre altarele vechi, până azi s-au păstrat cele ale Sf. Dominic și Sf. Vincențiu.

Treptat în oraș s-au construit clădiri în stil baroc și, dezvoltându-se, a devenit sediul Comitatului Ödenburg, până la mijlocul secolului XIX.

Într-una din case, numită atunci Casa Verde, la întrunirea Parlamentul Palatin din Főrendiház (1681), Pál Esterházy a fost ales palatin. Casa cu 2 etaje și o cramă mare a fost locuită pe rând de familiile de funcționari sau negustori. Incendiul din 1676 a distrus-o, apoi a fost refăcută în stil baroc, cu stâlpi toscani pe fațadă. Din 1774 a aparținut familiei Mártonyi, al căror fiu, Károly, a devenit inventatorul aparatului de respirat cu aer comprimat, al măștii de gaz și al tunului de gulaș.Din 1871 în casă a funcționat primul Liceu de fete din Sopron, apoi a intrat în posesia familiei Caesar, căreia i-a aparținut până în 1952 și căreia îi poartă numele simplificat, Casa Cézár (Cézárház). Azi la etaj se află un muzeu care etalează colecția pictorului József Horváth și la subsol Barul Cézár Pince, care servește diferite soiuri de vinuri.

Familia Esterházy deținea fosta clădire a Arhiepiscopului Oláh (sec. XVI), moștenită prin căsătorie de Miklós (1614). În acea casă Joseph Haydn a susținut mai multe concerte de cameră, azi comemorat printr-o placă în dreapta intrării. În 1921 de acolo au fost anunțate rezultatele Referndumului, prin care Sopron rămânea Ungariei. Azi în clădire funcționează Muzeul Silvic (Erdészeti Múzeum) cu expozițiile permanente: Colecția de vânătoare Béla Hidvégi, expoziția interactivă Pădurea și camera memorială Alma Mater, ultima prezentând tradițiile studențești din Selmecbánya (Banská Štiavnica, Slovacia).

O altă clădire, care în timp a intrat în posesia familiei Esterházy, documentele vremii o atribuie ca fostă reședință a Regelui Ferdinand II (1568-1637). Pentru ca acesta să ajungă în Biserica Caprei, clădirile au fost legate printr-un pasaj de lemn. Până în secolul XIX clădirea a aparținut mai multor proprietari, ultima fiind familia după care azi e denumită, Casa Kossow (Kossow ház). La subsol s-a păstrat o pivniță medievală în care funcționează Crama și Restaurantul Gyógygödör.

A urmat o nouă invazie otomană (1683), când orașul s-a predat fără luptă. A fost cruțat, dar a trebuit să plătească dări mari.

După ce aceștia au fost alungați de armatele austriece, orașul a fost inclus în Imperiul Habsburgic, de partea căruia a rămas și în timpul Răscoalei Curuților, condusă de Principele Transilvaniei Francisc Rákóczi II (1703-1711).

În secolul XVIII pe străzile care azi se deschid în Piața principală s-au construit și refăcut case rezidențiale și palate.

Una dintre clădirile vechi (1400), de la care s-au păstrat ușa și pivnița cu bolte, în 1770 a intrat în posesia contelui Lassberg, care a etajat-o. Un secol mai târziu a vândut-o Mânăstirii Lutherane (1866), care a transformat-o în reședința parohului. Azi Casa Tudósok (Tudósok ház) este folosită de administrația evanghelică.

Pe locul unei case mai vechi, în 1723, an înscris pe stema situată deasupra porții, Vilmos Artner a construit Palatul Artner (Artner palota). În decursul timpului a avut mai mulți proprietari, care au modificat-o. Postbelic clădirea a fost împărțită în 19 apartamente. După restaurarea din anul 2000, în clădire a fost deschisă Galeria Körmendi-Csák, unde sunt organizate expoziții temporare cu opere de artă contemporană.

Casa Hajnóczy (Hajnóczy ház) în 1734 a aparținut celebrului profesor și orator Dániel Hajnóczy. Fiul său a vândut-o în 1792 și de atunci a trecut prin mai mulți proprietari, care au modificat-o până la aspectul actual.

Din același an (1734) datează și Palatul Starhemberg (Starhemberg palota), în stil baroc, deținut de Péter Komáromy. În 1774 a fost cumpărat de  ofițerul Lajos Starhemberg, care l-a modificat în forma actuală. Ulterior a intrat în posesia avocatului József Pruzsinszky (1779).

Palatul Erdodi (Erdődy palota), în stil rococo (1740), a fost cumpărat în 1810 de familia Széchényi, care l-a deținut aproximativ 100 de ani.

Un alt palat, reconstruit de mai multe ori în secolele XVII-XIX, ajungând până la forma actuală, cu o fațadă baroc, cornișe decorate cu motive vegetale, în secolul XVIII a fost deținut de baronul Schilson. Un secol mai târziu a fost locul de întâlnire a reformiștilor, apoi a intrat în posesia familiei Festetics și în cele din urmă a familiei căreia îi poartă numele, Palatul Bezeredj (Bezeredj palota), al căror fiu, Pál Bezerédj, a devenit specialist și mentor în creșterea viermilor de mătase și al producției de mătase. 

În 1840 Franz Liszt a susținut în palat un concert. O legendă spune că și-a uitat pe pian mănușile. Dorindu-le ca amintire, doamnele s-au năpustit și în zarva creată, le-au sfâșiat. În amintirea lui pe clădire azi este postată o placă memorială.

Pe o casă din apropiere se află o altă placă memorială, a scriitorului și ziaristului Frankenburg Adolf (1811-1884), care a copilărit cu Franz Liszt.

De fapt azi majoritatea caselor au plăci memoriale. Una dintre ele, a călugărului piarist, profesorul universitar, fondator al lingvisticii istorice maghiare, Révai Miklós, menționează că acesta a locuit un an în acea casă (1800-181).

După emiterea Edictului de toleranță religioasă, pe locul vechii biserici de lemn, distrusă de incendiul din 1676, s-a construit Biserica Evanghelică Lutherană (Evangélikus Lutheránus templom), clădire din piatră, fără turn, cu fundația construită peste 182 de grămezi de lemn de arin, care au stabilizat solul (1782).

Un secol mai târziu i s-a ridicat turnul, înalt de cca. 52 metri (1867), dotat cu 4 clopote, din care doar unul s-a păstrat până azi, restul fiind fiind rechiziționate în Primul Război Mondial și ulterior înlocuite cu unele mai noi.

Pe locul fostei Piețe de sare (Saltzmarkt) din 1428, unde ulterior s-au adăugat abatoare și exista mica Biserică de lemn „Sfânta Cruce”, în 1747 călugărițele Ordinului Ursulinelor, venite de la Győr, au cumpărat pe rând 2 clădiri, le-au remodelat, unit între ele și au înființat o mânăstire. De atunci piața a fost numită Piața Ursulinelor (Orsolya tér). În 1848 au cumpărat o altă clădire, cu 2 etaje, pe care au demolat-o parțial și până în 1860 au refăcut-o, înființând o școală, azi Gimnaziul Romano-Catolic al Ursulinelor (Szent Orsolya Gimnazium).

Cu ajutorul contesei Emilia Széchenyi, care a adunat mai multe donații, între clădirile mânăstirii și școală, în 1864 a fost construită Biserica Sf. Maria (Szent Mária templom) sau Biserica „Imaculata Zămislire” (Szeplőtelen fogantatás templom). Clădirea în stil romantic și neogotic, a fost prevăzută cu un turn înalt de 30 metri, dotat cu 3 clopote, al Imaculatei Concepții, Sf. Angela și Sf. Ursula, care s-au păstrat intacte până azi.

În timpul bombardamentelor din cel de Al Doilea Război Mondial biserica a fost distrusă (1945). Postbelic, în decursul a 2 ani, a fost refăcută în forma de azi. Pe fațada principală  a fost creată o fereastră mare, deasupra ei postată statuia Sf. Maria  (Imaculata Concepție). Pe laterale, deasupra celor 2 stâlpi, se află statuile Sf. Orsolya și Sf. Angela. Vitraliile, distruse în război, au fost înlocuite cu cele actuale (1999 și 2014).

Altarul principal a fost decorat cu picturi, central Sf. Maria, în stânga ei Sf. Angela Merici, fondatoarea Ordinului Ursulinelor și în dreapta ei Sf. Iosif. În secolul XX mânăstirea a fost desființată pentru o perioadă de timp. Și-a redeschis porțile la aniversarea a 200 de ani de la înființare.

Fostele abatoare din Piața de sare au fost create la parterul Casei Lábas (Lábas ház) și până în 1777 la etaj au funcționat birourile administrației orașului. În secolul XIX abatoarele au fost desființate și în locul lor, pe o porțiune, la fațada principală, a fost creat un coridor boltit, cu 6 arcade, de mărimi diferite.

În piața din fața casei a existat Fântâna Lebedelor. Pe locul ei, adusă din curtea Mânăstirii Franciscane, în 1929 a fost postată fântâna Sf. Maria (Mária-kút), un bazin de apă, postat pe un piedestal cilindric, deasupra statuia Sf. Maria cu Pruncul Isus în brațe, acesta îndreptând o cruce spre cer.Fântâna a fost bombardată în timpul celui de Al Doilea Război Mondial și postbelic refăcută. Despre construirea fântânii (1780) circulă o legendă care spune că un călugăr franciscan a fost de oamenii din Harka prins furând struguri. Drept pedeapsă aceștia l-au închis într-o chilie. Ciudat este că nu călugărul, ci oamenii au fost pedepsiți., fiind obligați să suporte cheltuielile construcției fântânii.  

Citește și Sopron, Ungaria: secolele XIX- XX