Valencia, Spania- o parte din litoral

Din Orașul Artelor și Științelor Valencia, Spania, am trecut Podul de Aur (Pont Assut de l‘Or) în Districtul Camins al Grau.

Am înaintat pe carrer de Menorca până la prima stație de autobuz.

Nu puteam să plec din Valencia fără să văd plajele de la Marea Balearelor.

Am preferat autobuzul pentru a vedea în mers o parte din oraș.

Parroquia Santa Maria del Mar (1333)

Marina de Valencia– Tingladao II

Plaza de l’ Armada Espanyola cu Monumento Joaquin Sorolla (1933)

Am coborât într-o stație în apropierea Hotelului Balneario Las Arenas situat lângă Platja de las Arenas.

L-am ocolit și am ieșit  la Platja del Cabanyal. Plaja era împărțită pe mai multe sectoare, fiecare cu numele său.

Paralel cu plaja erau amenajate alei întrerupte din loc în loc de câte o fântână sau statuie așezate central.

Monumento al actor Antonio Ferrandis (2003)

Briza era foarte puternică și rece, nisipul umed, așa că nu am putut ajunge chiar până la malul mării.

Marea Balearelor sau Marea Iberică reprezintă partea de sud-est a Mării Mediterană. Toată partea de est a orașului este mărginită de ea.

Am urmat aleea spre capătul acelei plaje.

Fuente del Barco de Agua

Estatua dels Dofins

Am intrat în porțiunea Platja de la Malva-rosa. Pe strada paralelă cu ea am văzut un Centrul de sănătate  care purta același nume, Centro del Salud Malva-rosa.

Am fi dorit să stăm și noi la o terasă dar aerul tăios ne-a alungat rapid. De data asta, pentru a ne întoarce în oraș, am preferat metroul a cărui stație nu se afla departe.

La revedere Valencia !!!

 

 

 

 

Valencia, Spania- Orașul Artelor și Științelor

După ce am străbătut Grădinile Turia din Valencia, Spania, am ajuns la capătul sud-estic al fostei albii a râului Turia unde am intrat în districtul Quatre Carreres pentru a vedea Orașul Artelor și Științelor (Ciutat de les Arts i les Ciències).

În 1994, după ce s-a ales din mai multe proiecte, au început lucrările pentru construirea unui complex modern pentru care au fost numiți arhitectul și inginer Santiago Calatrava care a căutat să îmbine structura cu mișcarea și  Félix Candela care se ocupa cu proiecte din beton armat.

Între 1996-1998 în centrul zonei alocate pe o suprafață de 13.000 metri pătrați  a fost construită prima clădire, L’Hemisfèric, în care funcționează Teatrul IMAX. Datorită formei sale a fost numită și „ochiul cunoașterii”  deoarece seamănă cu pleoapă care se deschide pentru a privi bazinul cu apă înconjurător care, având fundul de sticlă, împreună formează imaginea unui ochi.

Pe o jumătate de sferă din beton a fost construită „Pleoapa” din copertine din aluminiu lungi, pliate superior. Sub ea a fost așezată clădirea , „irisul”.

A doua clădire, terminată în anul 2000, Muzeul de Științe „Principe Felipe” (Museu de les Ciències Principe Felipe), ocupă o suprafață de aproximativ 40.000 metri pătrați.

A fost construită din beton, oțel, sticlă, imitând scheletul unei balene.

În clădirea înălțată cu trei etaje, o parte mare a parterului este ocupată de un teren de baschet.

Primul etaj privește către Grădina Turia.

În al doilea etaj se află expoziția „Moștenirea științei”.

Al treilea etaj a fost numit „Pădurea cromozomilor” datorită formei sale care imită secvențele de ADN. Este ocupat de mai multe expoziții- „Zero Gravity”, „Space Academy” și „Marvel Superheroes”.

În anul 2001 în partea de sud a fost terminat L’ Umbracle, conceput ca intrare în complex.

Sera deschisă, lungă de 320 metri și lată de 60 metri, a fost amenajată cu palmieri, portocali, diverși arbuști, specii de plante indigene alese dintre cele care își schimbă culoarea în funcție de anotimp și peste 100 de specii de plante aromatice.

A fost deschisă și o galerie de artă, în aer liber, cu sculpturi ale artiștilor contemporani.

Construcția la a treia clădire, pe o suprafață de 40.000 metri pătrați, a durat mai mult. Început în 1995, Palatul Artelor „Regina Sofia” (Palau de les Arts Reina Sofia) a fost inaugurat în anul 2005 de Ziua Comunității Valenciene de către Regina Sofia a Spaniei. În el funcționează Opera din Valencia.

Într-o porțiune a fost înconjurat cu apă peste care au fost create alei de acces.

Restul zonei a fost amenajată cu zone verzi, alei și mici lacuri.

Clădirea, susținută de o structură de beton, a fost ridicată cu 14 etaje și la subsol au fost create încă trei nivele. A fost acoperită cu două cochilii din oțel laminat care cântăresc 3.000 de tone. La exterior a fost dotată cu scări și ascensoare care conectează platformele existente la diferite nivele. În interior au fost create sala principală cu 1470 de locuri în care scena creează posibilitatea susținerii spectacolelor, în principal de operă, consecutiv.

Deasupra sălii principale, Auditoriul, cu 140 de locuri, este folosit în diverse scopuri- concerte, mitinguri, ședințe, etc. O altă sală, Aula Magistral, cu 400 de locuri, este utilizată pentru spectacole de muzică de cameră și conferințe.

În clădire a fost amenajat și Teatrul Martí i Soler, cu o capacitate de 400 de persoane, folosit pentru producții teatrale și ca centru de instruire. A fost cel mai avariat în timpul inundațiilor din 2007 care au afectat tot complexul.

Între Palatul Artelor și restul clădirilor complexului a existat un pod vechi care traversa partea nordică a Grădinii Turia.

În 2007, lipit de el, a fost construit un pod nou format din mai multe curbe pentru a crea aspectul unui animal.

Podul vechi a fost prelungit și împreună au format Podul Montolivet (Pont de Montolivet).

În spatele Muzeului de Științe complexul este traversat de Podul de Aur (Pont Assut de l‘Or), pod rutier și pietonal, datorită formei sale cunoscut ca Podul Harpă și poreclit de localnici „lumânarea”.

Construcția sa a început o dată cu cea a complexului, între 2004-2005 lucrările au fost oprite apoi reluate și podul terminat în anul 2008. S-a realizat un pod lung de 180 metri, la un capăt susținut de 29 de cabluri ancorate cu contragreutăți de un stâlp curbat și în cealaltă parte de patru cabluri.

În zona situată de cealaltă parte a podului în 2003 a fost construit L’ Oceanografic, cel mai mare acvariu din Europa. Ocupând o suprafață de 110.000 metri pătrați și folosind 42 milioane de litri de apă, găzduiește peste 500 de specii de ființe marine și unele specii de păsări care trăiesc în zonele umede.  

Tot pe acea parte a podului, în apropierea lui, în 2009 a fost construită  L’Àgora.

Clădirea dispune de un perimetru liber, ambele fiind folosite pentru spectacole, concerte, expoziții, evenimente sportive, etc.

Pe lângă frumusețea și ineditul clădirilor, complexul a fost benefic pentru populația orașului, raportul economic din 2019 arătând că el a generat 3509 locuri de muncă.

 

 

 

Valencia, Spania- de-a lungul Grădinilor Turia

Fiind în Valencia, Spania, după ce am vizitat obiectivele turistice pe care mi le propusesem, m-am hotărât să mă relaxez cutreierând Grădinile Turia. De la pensiune am traversat cartierul El Carmen până la Turnurile Serrans .

Torres de Serranos, o poartă a zidului medieval construită cu rol de apărare pe locul unei porți mai vechi (1392-1398), care a fost utilizată și pentru diferite ceremonii oficiale. Turnurile au fost utilizate ca închisoare (1586-1887) astfel nu au fost demolate o dată cu zidul orașului. În timpul Războiului Civil Spaniol în turnuri au fost depozitate operele de artă ale Muzeului Prado. Între 1893-1914 au fost restaurate și din anul 2000 deschise vizitării.

Din dreptul turnurilor am trecut Podul Serranos (Pont de Serranos), cel mai vechi pod peste râul Turia. În epoca musulmană a existat un pod numit A-Qantara în locul căruia a fost construit un pod de piatră (1349). Distrus de inundațiile repetate (1406, 1427, 1517), a fost înlocuit cu actualul pod (1518).

Pentru a accesa albia râului a fost construită o rampă în trepte.

După marea inundație (1957) râul a fost deviat și canalul care trecea prin oraș a fost transformat în stradă urbană. Vechea albie a fost transformată în mai multe etape și s-au format Grădinile Turia (Jardins del Turia) întinse pe 110 hectare, lungi de aproximativ 10 kilometri, mărginite de străzi cu unele tuneluri realizate pentru a menaja zona. Grădinile sunt traversate de 18 poduri.

Urma să le străbat până în Orașul Științei și Artelor dar mă interesau și clădirile istorice laterale. În stânga mea, în Piața Sf. Monica (Plaza de Santa Mónica), pe locul Palatului Berenguer a fost înființată o mânăstire augustiniană (1603) în cadrul căreia a fost construită o biserică (1662-1691). Din 1902 a devenit Parroquia  de San Salvador y Santa Monica iar în locul mânăstirii a fost fondată Casa azil a Micilor Surori a Bătrânilor Neajutorați. În 1915 bisericii i s-a ridicat o clopotniță apoi în 1955 a fost restaurată.

În acea zonă a fostei albii se aflau două terenuri de fotbal cu iarbă artificială, Terenul Serranos și Terenul Pont la Fusta, astfel a trebuit să continui drumul pe strada laterală.

Am trecut pe lângă Podul de Lemn (Pont de Fusta) numit după prima punte de lemn care traversa râul Turia (1892), distrusă de marea inundație (1957) și înlocuită cu un pod de beton și fier (2010-2012) împărțit într-o parte pietonală, decorată cu motive de lemn și o parte pentru circulația rutieră.

Mânăstirea Regală a Sfintei Treimi (Real Monasterio de Santisima Trinidad), cea mai veche mânăstire din oraș, încă funcțională, a fost fondată de Regina Maria de Castilia (1445), care și fost îngropată acolo (1459), în locul unei mânăstiri vechi (1265) și a livezilor vecine care au fost achiziționate.  În secolul XVII a fost redecorată baroc. În decursul timpului a fost deteriorată de bombardamentele și jafurile din timpul războaielor francez și civil spaniol, inundațiilor, legea Confiscării Mendizabal a lăsat-o fără venituri dar a supraviețuit și azi fiind locuită de călugărițe.

În apropiere am trecut pe lângă Muzeul de Arte Frumoase și Academia de Artă. Academia Regală a celor Trei Arte Nobile din San Carlos  (Real Academia de Bellas Artes de San Carlos) a fost creată de Regele Carlos III (1768) pentru studiul picturii, sculpturii și arhitecturii. În decursul unui secol numărul studenților a crescut vertiginos. Spațiul fiind prea mic, s-a extins pe fostul fostul teritoriu al Mânăstirii El Carmen, donat de stat (1838). Cu colecțiile sale a format Muzeul de Arte Plastice și Muzeul de Antichități. Din 1913 Muzeul de Arte Frumoase (Museo de Bellas Artes) a devenit instituție independentă.

Museo de Bellas Artes

Real Academia de Bellas Artes

Am intrat în Jardin del Turia unde am trecut pe sub Podul Sfintei Treimi (Pont de la Trinidad).

Mi-am continuat plimbarea până la următorul pod.

Podul Regal (Pont de Real) inițial a fost un pod de lemn care traversa de la Palatul Regal spre Mânăstirea Santo Domingo. Distrus într-o inundație (1517) a fost înlocuit cu altul de lemn. Material perisabil, a fost distrus de alte inundații și a fost înlocuit cu un pod din blocuri uriașe de calcar (1595-1598), în stil gotic catalan.

La capetele lui, sub niște turnulețe, au fost postate  statuile Sf. Martir Vincent și Sf. Vincent Ferrer (secol XVII), azi aflându-se doar copiile lor. După marea inundație (1957) podul a fost refăcut și lățit aproape dublu decât cel inițial.

Lângă Podul Regal a fost prima porțiune amenajată în cadrul Grădinilor Turia, numită Jardines del Real (1986).

În anul 1909 a avut loc Expoziția Regională din Valencia. Pentru a putea fi accesată mai ușor a fost creată o pasarelă pietonală, ulterior distrusă de marea inundație. În locul ei în 1995 a fost ridicat Podul Expoziției (Pont del Exposición), numit și Calatrava după arhitectul care l-a conceput.

Depășind clădirea Guvernului Militar (Gobierno Militar) am intrat într-o zonă plantată cu mulți pomi cu flori roșii, soi pe care nu-l mai văzusem până atunci.

La capătul ei se afla Podul Florilor (Pont de les Flors). Florile podului nu dispar niciodată. Ele sunt schimbate permanent funcție de anotimp sau de festivitățile care se desfășoară.

Trecând pe sub el am intrat într-o „pădurice” de palmieri. La capătul ei, în mijlocul parcului se afla un lac artificial, central traversat de Podul Mării (Pont de la Mar), unul dintre cele cinci poduri istorice din oraș. Și acolo au existat un pod de lemn (secol XIV) apoi un pod cu fundații și stâlpi de piatră (1425), ambele distruse în cursul inundațiilor care au avut loc.

Apoi a fost construit actualul pod de piatră (1591-1596) care a fost ornat cu statui de sfinți, asemănător celor de la Podul Regal. După apariția tramvaielor pe pod au fost create linii pentru ele (1876) și în 1900 a fost electrificat.

Pe sub Pont d’Aragó am intrat în Jardin del Palau, grădini cu plantații de portocali care înconjurau Palatul Muzicii.

În 1984 Ministerul Culturii a aprobat să ofere o sală de muzică pentru fiecare dintre cele 17 provincii. În Valencia municipalitatea a degajat o zonă care, deși apropiată de centrul istoric, era o zonă industrială degradată înconjurată de clădiri ruinate, nelocuite (1986) și într-un an a fost ridicată clădirea. O dată cu creșterea activităților și a numărului personalului clădirea a devenit neîncăpătoare și a trebuit modificată.

Noul Palat al Muzicii (Palau de la Música de Valencia) cuprinde un atrium central în care din exterior se ajunge printr-o grădină înclinată și în interior converg spre el coridoare care îl leagă de celelalte zone ale clădirii. În jurul atriumului a fost amenajată zona muzicienilor formată dintr-o sală mare  cu 1790 de locuri și câteva mai mici pentru repetițiile orchestrei, o sală de înregistrări, o tribună cu 25 de locuri și o cafenea cu deschidere spre grădină.

Centrul documentar include arhivele orchestrei și ale formației municipale. Zona de administrare cuprinde birourile și o sală în care se desfășoară cicluri de instruire, conferințe de presă, expoziții, etc.

În palat de desfășoară în principal concerte de muzică clasică, din când în când concerte de jazz și flamingo.

Înainte prin Grădinile Turia am ajuns la Podul Îngerului Păzitor (Pont de l’Àngel Custodi), un pod din beton armat (1941, 1948) ornat cu felinare din fontă în stilul parizian al secolului XIX care a fost prelungit în 1967.

În 1990 a fost amenajat Parcul Gulliver (El Parque Gulliver), un loc de joacă înconjurat cu mese și bănci umbrite de copaci,  numit după personajul operei lui Jonathan Swift.

O sculptură de 70 metri înălțime reprezentându-l pe Guliver poate fi accesată prin scări, tobogane, rampe de dimensiuni mari prin care, trecând, creează senzația de micime, copiii crezându-se liliputanii din cartea de aventuri.

De acolo am intrat într-o zonă mai nouă a orașului unde am trecut pe sub cel mai lung pod al orașului (220 m). Podul Regatului (Pont del Regne), pod de beton susținut de numeroși piloni, a fost construit în anul 1999.

La cele două intrări a fost ornat cu sculpturi din bronz, în ansamblu numite Garda de pod.

Mai aveam puțin și ajungeam la obiectivul propus, Orașul Artelor și Științelor.

Citește și Valencia, Spania- Orașul Artelor și Științelor

 

 

Valencia, Spania- prin Ciutat Vella

Lângă Placa de Bous din Valencia, Spania, se află Gara de Nord situată în districtul Extramurs, format din patru cartiere- Botànic, La Roqueta, La Petxina și Arrancapin.

Pe acel loc, prima gară a fost construită pe o suprafață de 5.000 metri pătrați, stație pentru linia de cale ferată Valencia-Port El Grao, lungă de 6 kilometri (1851-1852). Ulterior au fost create și alte linii care au permis conexiunea Barcelona-Madrid, care treceau prin Valencia (1854, 1865).

La începutul secolului XX, după ce a cumpărat terenurile înconjurătoare, Compania de Norte a extins stația pe 15.000 metri pătrați și a construit Gara de Nord  (Estació del Nord). Clădirea a fost formată din trei corpuri cu turnuri, decorate cu motive vegetale și fructe.

Central, pe fațada principală, de o parte și de cealaltă a ușii de intrare a fost pusă stema Valenciei- patru bare roșii pe fundal auriu deasupra cărora se află scutul heraldic al orașului. În partea superioară, deasupra unui ceas,  a fost postat un vultur.

Din 1941 căile ferate iberice au fost naționalizate, ulterior statul a reabilitat clădirea gării (1980-1982).

De la gară am traversat carrer de Xativa și m-am grăbit spre Piața Primăriei unde deja începea să se adune lumea pentru artificiile (mascleta) care au loc zilnic în perioada festivalului Fallas.

Piața Primăriei (Plaza de Ayuntamiento), situată în Ciutat Vella, cartierul Sant Francesco, a fost amenajată pe locul fostei piețe „Bajada de San Francisco”, sub forma unei platforme triunghiulare cu un spațiu subteran unde, deși cu multe dispute, au fost mutați florarii care până atunci își vindeau marfa în piață. Aceștia au părăsit subteranul în 1944.

În cele trei colțuri ale pieței au fost create fântâni care reprezentau cele trei provincii (1931).

În anii 1950-1960 platforma a fost demontată treptat, fântânile îndepărtate, s-a creat un spațiu plat în mijlocul căruia a fost creată o fântână și postată statuia Generalului Francisco Franco, mutată ulterior la o bază militară (1962).

În toată acea perioadă piața s-a numit Plaza del Caudillo, după numele dictatorului, fost general de armată (1939-1975).

Clădirea Primăriei Valencia (Ayuntamiento de Valencia) este formată din două corpuri conectate între ele. Inițial a fost construită Casa de la Enseñanza în care a funcționat  Școala Mayoral (1860).

În secolul XX a fost extinsă cu al doilea corp, în stil eclectic.

Din 1934 a devenit sediul Consiliului Municipal.

Pe lângă Primărie clădirea găzduiește diverse birouri, sala de ședințe a consiliului, arhivele municipale, o sală de bal și un muzeu.

După ce am participat la artificii și s-a mai degajat perimetrul, m-am îndreptat spre Biserica Sf. Augustin (Iglesia de San Agustin). Prima biserică catolică Santa Catalina Mártir y San Agustín a făcut parte din mânăstirea construită de augustinieni (1307), distrusă în timpul Războiului de Independență. Biserica a supraviețuit și a fost redeschisă în 1836 cu numele actual.

În apropierea ei se afla Grădinile vechiului Spital General al Valenciei (Jardines del Antiguo Hospital), prima Casă de Nebuni (spital cu profil psihiatric),  Spital dels Innocents e Folls  (1409) care ulterior a fost extins pentru alte specialități devenind Spital General (1512). În secolul XIX a devenit un mare complex spitalicesc cu două infirmerii, farmacie, grădină de legume, terase, grădini, cimitir și săli de predare care au fost la originea Facultății de Medicină.

Capella del Capitulet (Capela Frăției Regale a Maicii Domnului Inocenților, Martirilor și Inocentului)

Terenul pe care a fost construit spitalul a fost donat de Frăția Santa Lucia, Fecioară și Mucenică (1410). Lângă el Frăția a construit un schit (1511) care a fost extins în stil neoclasic (secol XVIII), un secol mai târziu i s-a ridicat clopotnița cu două clopote (1865), devenind Biserica Sf. Lucia (Ermita de Santa Lucía). Sub clopote, într-o nișă a fost postată statuia sfintei.

Remodelarea urbană din 1958 a demolat o parte din clădiri dar a fost oprită la insistențele publicului (1963) și clădirile rămase, ruinele descoperite prin săpături- capiteluri, puțuri, baze, coloane, declarate monument istoric național. Fostele grădini au fost reamenajate începând cu anul 1979.

Pe locul uneia dintre infirmerii a fost ridicată clădirea Muzeului de Ilustrație Valencia, cealaltă infirmerie, parțial păstrată, a fost restaurată (1979) și găzduiește Biblioteca Publica de Valencia Pilar Faus.

În apropiere, pe carrer Guillem de Castro se află Parroquia Nuestra Señora del Pilar, biserică dominicană (1667-1730) în care erau confesați bolnavii din spital. De asemenea acolo sec confesau cei care urmau a fi executați.

Am intrat pe străduțele înguste, unele doar alei, pe care m-am rătăcit.

Într-un final am ieșit într-o mică piață delimitată de clădiri mai noi, Plaza de Joan Vila-rasa .

În piață am văzut Fântâna celor Patru Continente (Fuente de los Cuatro Continentes).

După ce am fost îndrumată, dorind să ajung la Grădina Botanică m-am deplasat spre strada principală din care pornisem. În drum am trecut pe lângă o biserică piaristă din secolul XVIII, Eglesia de San Jose de Calasanz.

Începeam să mă bucur că mă rătăcisem. Mă aflam în afara zonei turistice și vedeam o altă față a orașului.

După 10 minute am ajuns în apropierea Torres de Quart unde se afla o altă biserică, La Iglesia Parroquial de San Miguel y San Sebastián sau Convent din San Francisco de Paula (1726-1739) care inițial a făcut parte din Mânăstirea San Sebastian (1533-1547), demolată după ce călugării au părăsit-o ca urmare a Legii confiscării Mendizabal.

În sfârșit am ajuns la intrarea în Grădina Botanică (El Jardín Botánico de la Universidad de Valencia).

Spre supărarea mea, era închisă, așa că m-am întors să cutreier străduțele întortocheate.

Citește și Valencia, Spania- de-a lungul Grădinilor Turia

Valencia, Spania- El Sant Francesc-Ciutat Vella și Eixample

Din Mercado Central, Valencia, Spania am parcurs mai multe străduțe din Orașul Vechi și am intrat în cartierul El Sant Francesc, Ciutat Vella.

Am ajuns într-o piață delimitată de clădiri înalte, Plaza de Rodrigo Botet.

În piață era postată o fântână arteziană înconjurată de copaci bătrâni.

Pe alte străduțe înguste am ieșit în calle del Pintor Sorolla, mărginită de clădiri mai noi.

După 5 minute am intrat în Piața Alfonso Magnificul (Plaza de Alfonso El Magnanimo) în care se afla postată statuia lui Iacob I Cuceritorul (1891).

Lateral se afla clădirea Tribunalului Superior de Justiție (Tribunal Superior de Justicia).

Am ocolit-o și am intrat în Parcul Glorieta, pentru a vedea unul dintre cei patru ficuși plantați în 1852, Ficus centenaris de la Glorieta.

Lângă copacul secular era postată statuia lui Iacob I Cuceritorul.

Lângă parc, în mijlocul unui giratoriu, se afla Poarta Mării (La Puerta del Mar), construită între anii 1946-1960 ca memorial pentru eroii Războiului Civil Spaniol. Pe acel loc, prima poartă a fost construită în 1801, demolată  împreună cu o parte a zidului de apărare (1867). În locul ei, în cadrul unei cetăți construită de Filip V (1707), a fost ridicată altă poartă care la rândul ei a fost demolată împreună cu cetatea în momentul în care trupele lui Napoleon au părăsit orașul.

De acolo am parcurs carrer del Colón, artera principală a cartierului, cu blocuri de locuințe, spații comerciale, bănci, restaurante, etc.

statuia pictorului impresionist Pinazo Camarlench 

Strada era situată pe locul unde a existat o parte din zidul medieval, lung de 4 kilometri (1356-1370), care a fost demolat în secolul XIX. Zidul avea 4 porți mari Serranos, del Mar, San Vicente, del Quart și 9 porți mai mici.

Ruinele uneia dintre porțile mici au fost scoase la iveală  în actuala Placa dels Pinazos în timpul lucrărilor pentru o linie de metrou. Din 1319 acolo a existat una dintre porțile mici, Poarta Evreilor (Puerta de los Judios), prin care treceau mărfurile agricole spre a fi vândute în oraș.

Accesul pentru comercianți a fost interzis în secolul XVI apoi poarta a fost zidită (1689) și folosită doar în ocazii rare. A fost demolată  când întregul zid a fost distrus (1890).

De acolo am părăsit carrer del Colón și am intrat în cartierul Pla del Remei, districtul Eixample, unul dintre cele trei cartiere ale districtului construit prin extinderea orașului de la Ciutat Vella spre sud (secol XIX) și m-am îndreptat spre o altă piață închisă pe care doream neapărat să o văd.

Piața Colón (El Mercado de Colón) a fost realizată la cererea localnicilor pentru a se evita vânzările stradale sau deplasările la alte piețe din oraș (1914-1916). Pe o suprafață de 3.500 metri pătrați a fost ridicată o clădire modernistă lungă, cu porți de deschidere pe două străzi paralele și acoperiș metalic realizat pentru o bună iluminare a interiorului în care foarte mulți comercianți și-au vândut marfa.

Una dintre fațade a fost decorată cu produse alimentare-păsări de curte, legume, fructe, produse de măcelărie, pescărie, etc., pe care eu nu le-am descoperit. Pe a doua fațadă au fost postate două coloane între care a fost realizat un arc mare de cărămidă, restul fațadei prezentând multe vitralii.

În secolul XX, clădirea deteriorându-se, mulți comercianți s-au retras. O parte a clădirii a folosită ca Primărie până în anul 2000.

După restaurarea din 2003 a redevenit piață în care se vând produse din toate sectoarele comerțului.

Subsolul a fost restructurat astfel partea centrală a rămas liberă, cu spațiu pentru cafenele, înconjurător a fost creată o parcare.

În apropierea pieței, pe o stradă laterală se afla o biserică pe care nu puteam să o ratez.

Biserica Părinților Dominicani (Basilica San Vicente Ferrer), o clădire neogotică (1906-1919) în cadrul mânăstirii construită după revenirea Ordinului Dominican în Valencia. În timpul Războiului Civil Spaniol biserica a fost jefuită și distrusă (1936) apoi a fost folosită  ca loc  de întâlnire pentru membrii Frontului Popular și mai târziu ca depozit. Refăcută, din 1951 a primit titlul de Bazilică Minoră.

De la biserică am străbătut străduțele mărginite de clădirile secolului XIX.

Cum orașul se pregătea de sărbătoarea anuală Fallas, într-un spațiu deschis am avut norocul să văd trupe de copii care își pregăteau dansurile tradiționale.

Am ajuns la Casa Evreiască (Casa de Guardiola sau Casa Judia) , o clădire cu 7 etaje, în stil art deco valencian, construită în zona unde trăia mica comunitate evreiască (1930) care își desfășura sărbătorile religioase în clădire. Fațada a fost decorată cu elemente arhitecturale din stilurile arab, egiptean, hindus, ebraic și deasupra intrării a fost etalată steaua lui David.

În decursul timpului parterul și partea superioară au fost modificate, elementele hinduse eliminate.

M-am îndreptat spre bulevardul care traversează districtul Eixample. Gran Via del Marques del Turia cu clădirile sale moderniste m-a fermecat.

De acolo m-am întors iar pe străduțele înghesuite.

Am traversat o alee unde se afla intrarea la Școala Taurină (Escuela Taurina de Valencia) deschisă în 1983.

La capătul lui am ieșit în carrer de Xativa, limita dintre Eixample și Ciutat Vella.

Am ajuns la Arena de Tauri (Plaça de Bous de València) care a fost construită în afara zidurilor orașului, lângă Poarta Ruzafa (1850-1859), azi la capătul cartierului Eixample.

Clădirea rotundă, în stil neoclasic, cu diametrul exterior de 108 metri, înaltă de 4 etaje, la exterior este formată din arcade semicirculare cu balustrade de piatră, delimitate de stâlpi. În interior, cele 16.851 de locuri pentru spectatori, reduse până azi la 10.500, sunt împărțite pe două galerii susținute de stâlpi de fontă. Pentru a le accesa pe cele superioare se urcă 24 de trepte. Principalele curse de tauri au loc în perioadele Festivității Fallas și a Târgului din iunie.

Citește și Valencia, Spania- prin Ciutat Vella

 

 

 

 

Valencia, Spania- prin La Seu și El Carmen, Ciutat Vella

Din Plaza de la Virgen, Valencia, Spania, am continuat vizitarea cartierului La Seu îndreptându-mă  spre Piața Arhiepiscopului (Plaza de Arzobispo) unde se afla Muzeul Orașului Valencia care funcționa în fostul Palat al Marchizului Campo (Palacio del Marqués del Campo).

Primul Marchiz Campo a cumpărat un conac, câteva case alăturate, le-a unit, modificat și a format palatul (1840). Între anii 1989-1990 a fost restaurat și în el s-a deschis muzeul.

Biserica Regală a Sf. Mântuitor Hristos (Reial Església del Santíssim Crist del Salvador) se afla pe locul unde, după eliberarea de sub otomani, în locul unei moschei a fost ridicată o biserică (secol XIII), înlocuită cu altă biserică (secol XIV), la rândul ei reconstruită (secol XVII) și modificată în stil neoclasic (1826-1829).

Fostul Palat Borja (Palau dels Borja) a fost construit, pentru familia căreia îi purta numele (secol XV), în stil gotic și renascentist catalan. Azi în el funcționează Parlamentul din Valencia (Palau de les Corts Valencianes).

Vis a vis de sediul Parlamentului  se află Biserica Sf. Lorenzo (Esglesia de San Lorenzo), una dintre primele biserici construite în Valencia (1238-1276), refăcută în secolul XVII, un secol mai târziu dotată cu o clopotniță nouă, în locul celei vechi care s-a prăbușit.

Printre clădiri, pe o scurtătură indicată de un localnic, ne-am îndreptat spre Teatrul Talia (Teatre Talia). Inițial teatrul a aparținut unei instituții caritabilă catolică, a fost inaugurat în Casa de los Obreros (1928) cu spectacole pentru publicul larg apoi a fost administrat de Generalitat și azi este deținut de o companie privată.

Am ieșit din cartierul La Seu și am intrat în cartierul El Carmen.

Din loc în loc străduțele se lărgeau și formau mici piațete numite după clădirile importante de acolo sau după figuri ilustre care au locuit în unele dintre case, un exemplu Plaça de Beneyto I Coll, numită din 1889 după filantropul care și-a lăsat averea moștenire Consiliului Școlilor Meșteșugărești.

În partea sa nord-estică El Carmen este renumit pentru arta stradală.

De asemenea este unul dintre cele mai populare locuri în care iubitorii de artă se adună și locul cel mai populat seara, în terasele și barurile sale unde ne-am petrecut și noi una dintre seri.

Dar să revin. Tot studiind picturile murale, fără să-mi dau seama am intrat în Piața Carme (Placa del Carme).

În acel loc, situat în afara zidurilor de apărare, după cucerirea creștină a orașului a fost construită de către carmeliți Mănăstirea Regală a Maicii Domnului (1821) cu Biserica „Schimbarea la Față a Domnului” (1343). În secolul XVI mânăstirea s-a extins, un secol mai târziu biserica a fost modificată în stil baroc.

Monumento al pintor Juan de Juanes (1523-1579)

O dată cu confiscarea proprietăților bisericești (Mendizábal-1835) mânăstirea a fost abandonată, clădirile ei au fost separate de biserică, a fost extinsă și a găzduit Academia Regală de Arte Frumoase cu Muzeul și Școlile de Arte Frumoase și Meserii. Renovate între 1989-2011, azi găzduiesc Centru de Cultură Contemporană (Centre del Carme).

Mânăstirea Santa Cruz, aflată în apropiere, a fost demolat, parohia ei s-a mutat în fosta Biserică a Mânăstirii Carmelite (1842) care de atunci a fost denumită Biserica Sfintei Cruci (Parroquia de la Santisima Cruz). În secolul XVIII bisericii i s-a adăugat clopotnița dotată cu 6 clopote.

Fațada orientată spre Piața Carmen a fost realizată în două etape (secolele XVI și XVII). De o parte și cealaltă a ușii de intrare au fost postate câte 3 coloane ionice lateral de care în 1961 au fost postate câte o sculptură reprezentând sfinți și deasupra ușii scutul Ordinului Carmelit. În corpul superior ușii, într-o nișă centrală a fost așezată sculptura Fecioarei cu Pruncul în Brațe și în nișele laterale Santa Teresa de Jesús și Santa Magdalena de Pazzis iar în nișa centrală, superioară acestora, Sf. Iosif și Pruncul.

În spațiul aflat lateral de biserică a fost amenajată Fântâna Copiilor (Fuente de los Niños), un grup de 8 statui din bronz reprezentând copii care se joacă (1862-1947), azi o copie, originalul fiind păstrat în Muzeul de Arte Frumoase San Pio V din Valencia.

Și, din nou pe străduțele cu casele pictate…

Am ieșit la o arteră de circulație mai largă, în dreptul Institutului de Artă Modernă (Institut d’ Art Modern Valencia).

Deplasându-mă spre sud, pe acea stradă am văzut câteva clădiri importante.

Universitatea Catolică din Valencia „San Vicente Mártir“ (Universidad Catolica de Valencia) a fost creată în 2003, cu mai multe facultăți situate în diferite locații ale orașului. În El Carmen se află Rectoratul și serviciile centrale ale Universității care funcționează în fostul Complex San Carlos Borromeo (1760), în locul sediului Academiei de Chirurgie din Valencia.

Biserica „Trupul lui Cristos” (Convento del Corpus Christi) a fost construită în cadrul unei mânăstiri fondată de carmeliți (1687-1693). Datorită traficului rutier în creștere biserica a fost înconjurată cu un zid de protecție.

Aparținând azi Universității Catolice, Biserica la Milagrosa (Eglesia de la Milagrosa) a fost creată în 1957 din fosta Capelă Asilo del Marqués de Campo (1882), foarte deteriorată.

Consiliul Provincial Valencia (Diputació Provincial de València) a început să administreze orașul și teritoriile Provinciei Valencia (1833) după promulgarea Constituției spaniole (1812).

Pe o parte a străzii se aflau clădiri mai vechi, pe cealaltă blocuri de locuințe. În mijlocul unei fântâni am văzut postată satuia lui Miguel de Cervantes, romancier, poet și dramaturg, considerat simbolul literaturii spaniole.

În zonă se afla și o școală de stat care îi purta numele, Col-legi Public Cervantes (CEIP).

Mânăstirea Sf. Ursula (Iglesia y Convento de Santa Ursula) a fost fondată de călugărițele desculțe din  Ordin Augustinian, ordin catolic (1605). Biserica, construită în secolul XVII, este singura care a supraviețuit până azi, restaurată în 1930. Restul complexului mânăstirii a fost reconstruit în 1960.

Lângă mânăstire, la capătul cartierului El Carmen, se aflau Turnurile Quart (Torres de Quart), una dintre cele două porți din vechiul zid medieval care au supraviețuit (1441-1460).

 

 

Valencia, Spania- La Seu, Ciutat Vella

Din Piața Tetuan, Valencia, am cotit pe lângă de Plaza d Alfons El Magnanim dorind să ajung în Piața Reginei.

Am urmat carrer de la Pau, o stradă mărginită de clădirile de epocă cu locuințe și terase.

Cam pe la mijlocul ei am intrat în La Seu, cel mai vechi cartier din Ciutat Vella (Orașul Vechi), pe care urma să-l vizitez.

La parterul unora dintre case funcționau magazine, restaurante, altele găzduiau firme.

Piața Reginei Maria de las Mercedes (Plaza de la Reina) a fost creată pentru lărgirea spațiului de lângă Catedrala la Seu prin demolarea caselor și a Mânăstirii Santa Tecla existente acolo și a fost numită după soția Regelui Alfonso XII (1878).

Pe colțul de sud-vest am văzut o clădire în stil eclectic cu foișoare de lemn, pe fațada căreia erau postate coloane corintice, figuri dansante și alte elemente de decor (1887). Clădirea Monforte (Antiguos Almacenes Isla de Cuba) a găzduit magazinele „La Isla de Cuba”, nume dat probabil după războiul din Cuba care era în desfășurare. Magazinele au funcționat timp de 16 ani până la dizolvarea societății care le deținea.

De lângă clădire se vedea turnul Bisericii Sf. Catalina pe care o vizitasem deja.

În 1930 în piață a fost postat primul semafor din Valencia, operat manual de primul gardian al orașului. O nouă modelare a pieței, prin demolarea altor clădiri, când în mijlocul pieței a fost postată o fântână (1959). În 1970 sub o parte a pieței a fost amenajată o parcare subterană. Piața este locul unde se află kilometrul zero, de unde se măsoară distanțele în Valencia.

După ce am vizitata Catedrala La Seu, am ocolit-o pe sub Arco de La Calle de Barchilla pentru a vedea clădirea Arhiepiscopiei Romano-Catolice (Arzobispado de Valencia).

Complexul în care funcționa și Cabildo de Valencia era situat pe trei străzi.

În apropiere, în Plaza de la Almoina se afla o clădire construită în stil modernism valencian,  Casa del Punt de Ganxo sau Casa Sancho (1902).

Clădirea rezidențială a fost ridicată pe locul Capelei San Valero, capelă unde se spune că a fost închis Episcopul Valero înainte de a fi exilat.

În aceeași zonă, prin săpăturile arheologice (1985) au fost scoase la iveală ruine romane, vizigote și arabe, monede, rămășițe ceramice, oase de animale, etc., care au fost adunate și în 2007 deschis Muzeul Arheologic (Centro Arqueologic de l Almoina). Lângă el, în fundalul pieței se afla fostul Palat al Marchizei de Colomina (Palacio de Colomina) care a fost construit lângă un depozit de cereale (1863).  În timp palatul a fost donat  Școlii Patriarhului care l-a folosit pentru fetele nevăzătoare, în 1980 și 1999 interiorul a fost remodelat și a fost ocupat de Fundația Universității San Pablo-CEU, folosit pentru convenții, evenimente sociale și culturale.

Am intrat în Piața Fecioarei (Plaza de la Virgen) numită și Plaza de la Mare del Deu, situată pe locul fostului for roman Valentia, mărginită de Catedrala La Seu, Bazilica Fecioarei Desamparados și Palatul Generalității cu grădinile sale. Lângă Catedrala La Seu, unită de ea printr-un arc, se află Basilica de la Mare de Déu dels Desemparats numită și Real Basílica De Nuestra Señora De Los Desamparados.

Inițial a fost construită Capela Regală a Fecioarei de la Desamparados (1652-1666) care în 1872 a fost transformată în bazilică.

În decursul secolelor XVIII-XX a suferit transformări succesive cu modificarea stilurilor arhitectonice- renaștere târzie, apoi baroc.

În timpul Războiului Civil Spaniol biserica a fost incendiată. O dată cu refacerea ei s-a dorit și extinderea dar nu a fost posibilă datorită faptului că în timpul excavațiilor din spatele ei au fost descoperite acele ruine și obiecte etalate azi în Muzeul Arheologic.

În nordul pieței Plaza de la Virgen a fost inaugurată Fântâna Turia (Fuente del Turia) numită și Fântâna Neptun (1976), alegorie a râului Turia. Central a fost situată statuia din bronz a lui Neptun (râul Turia) care a fost  înconjurată de opt nuduri feminine reprezentând  cele opt canale principale care irigă Valencia.

Palatul Generalității (Palau de la Generalitat), azi sediul Președinției din Valencia, a fost construit în mai multe etape. În 1422 deputații au cumpărat o casă mai mică pentru birouri, în care se țineau ședințele. Succesiv au achiziționat mai multe clădiri (1481, 1511-1515) pe care le-au transformat în actualul palat.

După desființarea instituției Generalității Valencia (1718) palatul a fost modificat și în el s-a mutat Audiența Valencia (1750)  până în secolul XX când aceasta și-a schimbat locația. Clădirea a fost extinsă, i s-a ridicat un nou turn (1942-1953),  în ea s-a mutat Consiliul Provincial și din 1982 a devenit sediul Generalitat din Valencia.

Presidencia Generalitat Valenciana ocupă fostul Palau de Castellfor numit și Palacio de Fuentehermosa, situat imediat lângă clădirea Generalitat.

Citește și Valencia, Spania- prin La seu și El Carmen, Ciutat Vella

Catedrala La Seu Valencia, Spania

Catedrala Metropolitană- Bazilica Adormirea Maicii Domnului din Valencia (Església Catedral Metropolitana-Basílica de l’Assumpció de la Mare de Deu de Valencia), de rit romano-catolic, este situată în cartierul La Seu din Ciutat Vella (Orașul Vechi) Valencia, între două piețe, Plaza de la Reina și Plaza de la Virgen.  Este numită simplu Catedrala La Seu.

Pe acel loc a existat o catedrală vizigotă care a fost transformată în moschee și,  după cucerirea creștină, moscheea transformată în biserică (1238). Dorindu-se o catedrală maiestuoasă, biserica a fost demolată și a început construcția care a avut loc în decursul mai multor secole, în mai multe etape.

În secolul XIII a fost construită cea mai mare parte a catedralei, ambulatorul și Poarta romanică Almoina (1270-1330), partea de vest până la  Poarta Apostolilor (1300-1350) și Sala Capitulară unde canonicii aveau întâlnirile de afaceri interne, azi Capela Sf. Graal (1356-1369).

Separat a fost construit turnul clopotniță Torre El Micalet sau El Miguelete cu 207 trepte interioare (1381-1425).

Turnul a fost unit cu Catedrala prin construirea Arcadei Nova (1459).

Biserica din secolul XV era în stil gotic. Lucrările din secolele viitoare au transformat-o într-un mix de stiluri- gotic valencian, baroc, neoclasic, renascentist, romanic timpuriu, astfel fiecare dintre cele trei portaluri a fost realizat în alt stil.

Pe partea orientată spre Plaza de la Reina se află „Ușa Apostolilor” care a fost inițial intrarea principală în fosta biserică- moschee.

Lateral, în partea opusă turnului El Micalet, se află  Capilla del Santo Cáliz.

Înconjurând catedrala pe lângă capelă se trece printr-un pasaj, pe sub Arco de la calle de Barchilla care leagă Palatul Arhiepiscopal de Catedrală, realizat în secolul XVIII în locul primului arc care a fost demolat în 1427.

Se ajunge la altă față a catedralei, sobră, fără elemente decorative.

Poarta Principală a Catedralei, situată  în dreapta Turnului El Micalet, în spatele Porții de Fier, a fost construită parțial  pe o fațadă în stil baroc (1703). Lucrarea a fost oprită în timpul Războiului de Succesiune Spaniol.

În secolul XX, o dată cu amenajarea Pieței Reginei, poarta a fost modificată.

În continuarea ei, în partea superioară zidul clădirii a fost format dintr-o arcadă cu coloane.

În 1972 elementele neoclasice au fost eliminate, i s-a redat aspectul gotic original, ulterior a trecut prin restaurări succesive.

În Muzeul Catedralei se găsește relicva Sf. Mucenic Vincent (brazzo incorrupto de San Vicente Mártir), mai precis brațul stâng al sfântului care a fost martirizat în Valencia în jurul anului 304, sfânt reprezentativ în Spania sub stăpânirea musulmană. Relicva a fost donată catedralei de ultimul său proprietar în 1970.

Valencia, Spania- La Xerea, Ciutat Vella

Plimbându-mă prin Ciutat Vella, Valencia, în zona La Xerea, din Piața Patriarhului m-am îndreptat spre Piața Tetuan, lângă râul Turia. În itinerarul meu aflându-se multe clădiri istorice, le voi descrie pe rând.

Consiliul Provincial Valencia (Diputació Provincial de València) administrează cele  266 de orașe din provincia Valencia.

În Plaza de San Vicente Ferrer am văzut Biserica Sf. Tomàs Apostol și Sf. Felip Neri (Iglesia de Santo Tomas Apostol y San Felipe Neri), numită și Biserica Congregației pentru că a făcut parte din mânăstirea construită de Congregația Oraton Sf. Filip Neri, fondată inițial la Roma și care s-a stabilit în Valencia (1648). În cadrul mânăstirii a fost ridicată biserica, în stil baroc (1723-1736). În timpul invaziei franceze a fost bombardată (1812), ulterior restaurată.

În 1835 complexul a fost confiscat de stat și folosit ca depozit. După doi ani mânăstirea a fost transformată în cazarmă. Biserica a fost recondiționată și redeschisă ca Parohia Sf. Toma.

În 1854 mânăstirea a fost demolată și pe locul ei au fost ridicate clădiri pentru locuințe.

La începutul secolului XX biserica a fost recondiționată la exterior apoi, după Războiul Civil Spaniol, interiorul.

Iglesia San Juan del Hospital , biserică catolică cu hramul San Juan Bautista, a fost construită (1255) pe locul unui vechi schit ridicat de cavalerii Ordinului Maltei (1238) împreună cu un spital, o reședință pentru cavaleri și un cimitir. În secolul XIX printr-un decret regal ordinele militare au fost desființate și complexul a fost folosit în alte scopuri, apoi abandonat, în final preluat de Arhiepiscopie.

În 1936 complexul a fost ars și prădat apoi biserica folosită pentru evenimente publice și cinema până în 1967 când a fost predată Ordinului Dei care a refăcut clădirea.  Construită inițial într-un amestec de stiluri romanic, gotic, cu influențe arabe (Mudejar), modificată sec XVII stil baroc, i s-a redat ultima înfățișare. Din 1997 a fost declarată muzeu.

Am traversat Plaça de Nàpols i Sicília, o piață înconjurată de clădiri mai noi, cu bănci pentru relaxare, decorată cu felinare, palmieri și o fântână cenmtrală.

Înghesuită în colțul dintre două clădiri se afla Biserica Sf. Ștefan (Esglesia de San Esteban), fosta biserică a notarilor, ridicată în stil gotic pe locul unei moschei (secol XVI).

De acolo m-am îndreptat spre carrer del Pintor Lopez, stradă paralelă cu Grădinile Turia, unde pe colț se afla  Església i Palau del Temple, cunoscută popular ca Templul pentru că a aparținut Ordinului Templului. Templierii au sosit în Valencia după ce orașul a fost cucerit de Iacob I al Aragonului (1238) și au rămas până în secolul XV când ordinul a fost dizolvat și proprietățile lui au trecut în posesia Ordinului Montesa.

În 1748 clădirile au fost grav avariate într-un cutremur apoi, din ordinul lui Carol III, mânăstirea a fost reconstruită (1761-1770). După ce a fost confiscată de stat  (1854) a avut alte întrebuințări. Actual mânăstirea este sediul Delegației Guvernului (Delegacion del Gobierno) iar biserica, preluată de redemptoriști (1917) este folosită ocazional.

După ce am trecut de Podul Regal am intrat în Piața Tetuan (Plaza de Tetuan) numită după Bătălia de la Tetuan în care trupele spaniole au învins cele marocane (1860). În piață , de-a lungul arterei principale, se aflau mai multe clădiri istorice.

bust Vicente Lopez

Palatul Cervello (Palau de Cervelló) a fost numit după cel al familiei care a deținut-o. Vechea casă gotică (1704), la începutul secolului XVIII intrând în posesia moștenitoarei Laura,  a fost modificată în stil renascentist. După dărâmarea Palatului Regal (secol XIX) a devenit reședință pentru vizitatorii regalității apoi sediul Căpităniei Generale. În clădire s-a stabilit Regele Ferdinand VII, aflat în exil și s-a semnat abolirea Constituției Spaniole (1812) și revenirea la monarhie. În secolul XX, abandonată, s-a deteriorat apoi, intrând în proprietate municipală (1987), a fost restaurat, extins pentru Arhiva Municipală și parterul transformat în muzeu.

Mânăstirea Santo Domingo (Parroquia Castrense del Santo Domingo) a fost reconstruită în stil gotic și baroc valencian cu ocazia celui de-al V-lea Centenar al canonizării lui San Vicente Ferrer (1955). Prima biserică a fost construită în 1239, a fost în timp înlocuită cu o mânăstire mai mare care,  ruinată,  a fost demolată și construită alta (1382) din care în secolul XV a rămas intactă Capela Regilor.

Pe o parte a capelei a fost ridicat turnul clopotniță (1640) apoi, până în 1755,  mânăstirea a fost refăcută.

Demolată în 1810, a fost reconstruită (1955), fațada modificată și atribuită Căpităniei Generale (Capitania General Valencia).

Centrul Cultural Bancaja (Centro Cultural Bancaja) funcționează în una dintre cele două clădiri care aparțin Fundației  Bancaja, clădire în stil eclectic (1891), renovată între anii 1980-1982.

Cealaltă clădire a fost amenajată  pentru biroul principal al unei instituții de credit, Bancaixa, azi Fundația Bancaja.

Citește și Valencia, Spania- La Seu, Ciutat Vella

 

Valencia, Spania-El Mercat, Ciutat Vella

Valencia, al treilea oraș ca mărime din Spania, străbătut de râul Turia, a fost Regat al Valenciei după cucerirea teritoriului de către Iacob I al Aragonului (1238). În 2019 mi-am făcut cadou de 8 martie vizitarea lui. Prima zi a fost obositoare. Împreună cu copiii ne-am deplasat din Arad la Timișoara apoi am zburat aproximativ 3 ore.

munții Alpi

Am aterizat la Aeroportul Manises din Valencia de unde am folosit mijloacele de transport în comun până în Orașul Vechi (Ciutat Vella).

Aveam rezervare la o pensiune aflată în apropierea Pieței Centrale, Hostal El Rincon.

După ce ne-am cazat am început explorarea Orașului Vechi (Ciutat Vella), împărțit în șase cartiere- La Seu, La Xerea, El Carmen, El Pilar, El Mercat, Sant Francesc, unde, una lângă cealaltă, se aflau multe biserici și clădiri istorice.

Ne aflam în cartierul El Mercat unde ne-am îndreptat spre Piața Centrală lângă care se afla Biserica Sf. Ioan al Pieței (Església Sant Joan del Mercat), biserică romano-catolică. A fost construită în stil baroc pe locul unei foste moschei care se afla în afara zidurilor orașului (1700).În secolul XIV a fost aproape distrusă de incendii repetate apoi refăcută. Pe fațada principală s-a păstrat până azi un oculus de la vechea biserică.

În partea dinspre Mercado Central, într-o nișă centrală era postată statuia fecioarei Rozariului cu un copil, încastrați de raze, heruvimi și îngeri. Lângă alte portaluri se aflau statuile sfinților Ioan Evanghelistul, Ioan Botezătorul, Francesco Borgia și Louis Betrand, un sfânt dominican numit și Apostolui Americii.

Mercado Central, Piața Centrală din Valencia, urma să fie punctul de plecare spre zonele pe care doream să le vizitez și pe care le voi enumera.

Fosta Bancă de Economii Mediteraneeană (Caja de Ahorros del Mediterraneo) a falimentat o dată cu bula de proprietate sin Spania (2007-2008).

În Piața Companiei se afla  Biserica Sfintei Inimi a lui Isus (Església Sagrado Corazon de Jesus) construită în 1886 pe locul unei biserici mai vechi  (1595-1700) demolată, urmând planurile ei.

După ce am vizitat La Llotja de la Seda (Bursa de Mătase) m-am îndreptat spre  Biserica Romano-Catolică „Sf. Catalina” (Església Santa Catalina) care a fost construită la începutul secolului XIII pe locul unei moschei. Distrusă într-un incendiu (1548), a fost reconstruită în stil gotic, cu un portal în stil clasicist.

În locul minaretului a fost ridicată clopotnița cu cinci nivele care a fost dotată cu cinci clopote făcute în Londra (1729) și în 1914 cu un ceas care în 2012 a fost înlăturat.

Interiorul în stil gotic a fost modificat în stil baroc (1688-1705). În 1936 a fost distrus de republicani și abia în 1950 a fost restaurat.

Piața Rotundă (Plaza Redonda) numită și Plaza del Clot se află situată la mijlocul cartierului El Mercat (1840). După cum spune și numele, este o piață rotundă delimitată de clădiri cu etaj, locuințe care au la parter spații comerciale.

De la exterior se văd doar clădirile galbene care o împrejmuiesc.

Parohia Regală „Sf. Martin și Sf. Antonio”  (Real Parroquia San Martin Obispo y San Antonio Abad) a fost ridicată pe un spațiu, în care se afla o parte din zidul exterior al orașului, acordat parohiei de Consiliul General al orașului (1372).

Până în 1401 biserica a fost ridicată în stil gotic, apoi exteriorul modificat în secolul XVIII.

Am urmat străduțele mărginite de clădiri în care funcționau diverse magazine și firme, până în zona La Xerea, pentru a vedea Palatul Marchizului de Dos Aguas (Palau del Marqués de Dosaigües) în care funcționa Muzeul de Ceramică și Arte Decorative Gonzales Marti (Museo Nacional de Ceramica).

Lângă muzeu se afla Biserica Sf. Ion al Crucii (Esglesia Sant Joan de la Creu) care a fost ridicată pe locul unei vechi moschei, cu un turn clopotniță cu clopote din gresie (1601-1615). Poarta principală a fost ornată vegetal și deasupra ei a fost postată statuia Sf. Andrei. Un secol mai târziu bisericii i s-a atașat capela de împărtășanie Pescarii (1737).

Biserica a fost abandonată când parohia și-a mutat sediul (1902) apoi, postbelic, a devenit mânăstire carmelită. În anul 2009 biserica a fost complet restaurată pentru a găzdui o expoziție de artă.

Și iar pe străduțe până în Piața Patriarhului (Plaza del Patriarca). O latură a pieței este formată dintr-un complex care cuprinde o biserică, Colegiul Regal și Seminarul Corpus Christi  (Real Colegio Seminario del Corpus Christi).

Colegiul administrează Muzeul Patriarhului (Museo del Patriarca) care a fost fondat pentru etalarea publică a colecției de picturi a acestuia. Azi în muzeu, pe lângă picturile celebre, sunt etalate și cărți, documente, piese de aur unice, etc.

Inițial a fost construită o mânăstire dominicană (1586-1615), complex dreptunghiular, cu o biserică în partea de vest, Iglesia del Patriarca, restul clădirilor înconjurând o curte interioară, ocupate de chilii, sălile de clasă și partea administrativă.

Pe altă latură se află Biblioteca Històrica a Universității Valencia din cadrul Centrului Cultural La Nau.

Clădirea Centrului Cultural (Centre Cultural la Nau) a fost ridicată în 1497 și  remodelată (1830).

Ocupă un spațiu situat pe două străzi și înconjură o curte care este folosită pentru expoziții.

Citește și Valencia, Spania- La Xerea, Ciutat Vella