Excursie în Tunisia-ziua 6: Monastir

În ultima zi a excursiei în Tunisia, ziua a 7-a urmând să zburăm spre București, după ce m-am întors de la Parcul Friguia am servit prânzul și împreună cu colega de cameră, devenit prietenă în acea excursie, ne-am retras pe balconul situat spre curtea complexului, goală la acea oră din cauza căldurii mari. La taclale, o cafea, am așteptat ora la care ea pleca pentru o croazieră cu Nava Pirat. Eu îmi făcusem alte planuri.

Am hotărât să vizitez Monastir, o altă stațiune la Marea Mediterană, de care aparținea și Hotelul Nerolia în care eram cazată. Până la ora când venea autobuzul m-am întreținut cu un tânăr responsabil de sectorul cu narghilele al hotelului.

Cu autobuzul, după aproximativ 30 de minute am coborât lângă Parcul Baladia din Monastir.

Prima localitate, Ruspina, a fost creată de către fenicieni. Câtva ruine și mai multe morminte din acea perioadă au fost scoase la iveală de către arheologi.

După războaiele punice (264-146 î.e.n.) a intrat sub stăpânirea romanilor. A fost singurul oraș din Africa care s-a aliat cu Cezar în timpul războiului său civil împotriva armatei republicane. Tabăra lui Cezar fiind lângă Ruspina, orașul a trecut prin multe bătălii.

Gouvernorate- Municipalite Monastir

În Monastir exista un Ribat spre care m-am îndreptat și eu.

Pe lângă clădiri mai noi în care, la parter, funcționau magazine, bănci, am ajuns la Muzeu de Arte și Tradiții Populare (Musée des Arts et Traditions Populaires).

Era situat lângă Moscheea Hanafi de Bourguiba (Hanafi de Bourguiba mosquée), o moschee mai nouă (1963) dedicată primului președinte tunisian după eliberarea de sub Protectoratul francez.

Intrarea în moschee este delimitată de mai multe arcade susținute de coloane duble. În partea superioară prezintă un brâu decorat cu ceramică colorată. Moscheea, imensă, poate găzdui în sala de rugăciune până la 1.000 de persoane.

În interior bolta este susținută de 86 de stâlpi din marmură roz. Mihrabul, o nișă în perete care indică direcția spre Kaaba din Mecca, a fost situat într-o semi-cupolă și acoperit cu o jumătate de arc decorat cu un mozaic de aur.

Vis a vis de moschee se întindea Piața Artelor, cu alei străjuite de palmieri , în care era postat bustul lui Bourgbuiba.

În fundal am întrezărit Ribatul, în dreapta lui  Moscheea Mare, ambele situate pe malul mării.

Pe lângă Tribunalul Monastir (Premier Instance Monastir) m-am îndreptat spre un mausoleu în care, după deces (2000), a fost înmormântat fostul președinte.

Intrarea spre Mausoleul Habib Bourgbuiba era marcată de două cupole susținute de un sistem de arcade pe stâlpi, folosite și ca loc de relaxare la umbră.

La capătul unei alei pavată cu dale, lungă de aproximativ 200 metri, se înălța  mausoleul, construit în timpul vieții lui Bourgbuiba (1963). A fost extins în 1978 și în diverse aripi a fost îngropată toată familia lui.

Era situat în partea de vest a cimitirului Sidi El Mézeri.

Clădirea în stil arab-musulman modern este flancată de două minarete înalte de 25 metri, central prezintă o cupolă aurită situată între două cupole mai mici, verzi. Pe lângă morminte, în interior există și un mic muzeu în care sunt expuse obiecte personale, piese de mobilier din palatul Prezidențial Cartagina, fotografii, etc., ale fostului președinte.

Am străbătut înapoi aleea și m-am îndreptat spre cetate.

După moartea lui Mahomed (647-709), islamicii arabi au cucerit pe rând Maghrebul, teritoriile din Africa de Nord controlate până atunci de Imperiul Bizantin. Pentru  a apăra orașul de triburile nomade și de navele de război bizantine au construit un Ribat de formă patrulateră pe care l-au numit „Mănăstirea” , de unde și numele actualului oraș (796).

Sub domnia lui Abu al-Qasim ibn Tammam a fost extins cu trei clădiri noi care delimitau două curți interioare, formă păstrată până azi (966), în care s-au amenajat camere mici în care credincioșii jihadiști își făceau rugăciunile în timpul serviciului militar.

I s-a ridicat și un turn de veghe care putea fi accesat pe o scară de 100 de trepte. Din el, noaptea, erau schimbate mesaje vizuale cu turnurile cetăților vecine.

Au fost construite și două moschei. În una dintre ele, Moscheea Mare, azi se află o colecție unică de obiecte folosite la închinare și obiecte medievale tradiționale.

Pentru a găzdui artileria, în decursul timpului au fost ridicate mai multe turnuri de veghe (secolele XI, XIII, XVII, XIX).

În anii 1970 la Ribat au fost filmate unele scene din filmul Isus din Nazaret.

M-am așezat câteva minute pentru a savura imaginea mării pe care cine știe când urma să o revăd.

Într-un golf se afla portul de croazieră Marina Cap Monastir și pe strada paralelă cu țărmul clădiri noi, multe dintre ele construite în scop turistic.

În partea opusă faleza, plaja  continuată de un dig în mare….

Paralel cu ea se întindea un bulevard cu clădiri noi.

Se înserase și trebuia să mă întorc la hotel așa că am revenit la cupolele de la intrarea Mausoleului.

De acolo, pe sub o arcadă, am urmat o străduță la capătul căreia ajungeam la stația de autobuz. 

Cum în toate locurile pe care le vizitez în lume doresc să văd și modul de trai al populației, m-am bucurat că am intrat într-o zonă deloc turistică în care se desfășura viața de zi cu zi.

Clădiri mai noi se intercalau cu cele vechi, unele în stare deplorabilă.

În unele funcționaseră mai demult restaurante și un gen de pensiuni.

Poate eronat, dar m-am gândit că zona a regresat o dată cu construirea vilelor și hotelurilor noi de pe malul mării.

Unii se relaxau… alții munceau…alții se plimbau…

În micile încăperi amenajate sau chiar pe marginea străzii micii meseriași își desfășurau activitatea.

Existau mari discrepanțe. Am trecut pe lângă clădiri foarte bine întreținute și, hop, un maldăr de gunoi care nu deranja pe nimeni.

Strada se termina la altă arcadă care se deschidea într-un bulevard unde preț de o țigară am așteptat autobuzul. Era ultima cursă din acea zi și nu aveam voie să o ratez.

Excursia în Tunisia se terminase. A doua zi de dimineață ne-am îndreptat spre Aeroportul Enfidha-Hammamet de unde cu o cursă charter ne-am întors în România, la București.

Excursie în Tunisia- ziua 6: Friguia Park

În ziua a 6-a prin Tunisia m-am înscris într-o excursie opțională în care urma să văd o mulțime de animale dintre care  pe unele le cunoșteam doar teoretic. După o oră de rulat am parcat lângă poarta de intrare în Parcul Friguia (Friguia Park).

Parcul, primul de acest gen și cel mai mare din Africa de Nord, a fost înființat pe coasta Mării Mediterană, lângă Golful Hammamet.

Se întinde pe o suprafață de 36 hectare.

În colaborare cu sud-africanii și europeni, au fost amenajate spații pentru 62 de specii de animale care au fost aduse din toate colțurile lumii.

A fost realizat cu scopul conservării speciilor pe cale de dispariție, prin programe de reproducere, urmate de readaptarea lor la viața în sălbăticie.

În total în parc trăiesc peste 400 de animale.

Parcul a fost deschis vizitării în anul 2000.

Printre vegetația existentă au fost create alei, în unele zone pasarele de lemn, care trec pe lângă zonele mai largi sau spațiile înconjurate de garduri în care trăiesc animalele, fiecare după necesitățile sale.

La fiecare specie a fost postată o placă informativă cu numele și caracteristicile ei.

În general zonele au fost delimitate pe categorii compatibile.

Din loc în loc au fost postate căsuțe tradiționale, pictate cu diferite motive colorate, care îmi creau senzația că mă aflu în sălbăticie, printre triburile băștinașe.

În unele locuri, bănci sculptate cu formă de animale te pofteau să te odihnești.

O zonă cu spații largi, separate, a fost amenajată pentru gheparzi, lei, tigri, care, la momentul vizitei mele, erau tolăniți din cauza căldurii.

În altă zonă am văzut elefanți africani, girafe, etc.

În spații mai mici, delimitate cu garduri, se aflau lemuri și alte animale, ciudate pentru mine, despre care m-am informat de pe plăcuțe.

O maimuță chiar făcea spectacol, sugând lapte dintr-o sticlă cu biberon.

O zonă amenajată cu bălți era populată de o sumedenie de flamingo roz între care am văzut și unul alb.

Am avut norocul să ajung la timp pentru a savura muzica populară africană interpretată de o trupă care, la finalul melodiei, a încetat spectacolul.

Exista și un spațiu amenajat pentru cei care doreau terapie cu lipitori.

Întorcându-mă spre ieșire am ajuns la un mic amfiteatru plin de spectatori care urmăreau cu interes spectacolul unei foci dresată. În anul 2010 a fost construit și deschis un Delfinariu unde, contra cost, vizitatorii pot înota cu delfinii. Nu am avut timp să ajung până acolo.

Aproape de ora stabilită m-am întors lângă poarta de ieșire. Fiind o punctuală din fire, am fost prima care a ajuns la locul de întâlnire. Mi-am cumpărat un ceai pe care l-am savurat stând pe o băncuță, la umbra unei largi umbrele, așteptând să se adune grupul.

În jurul amiezii am ajuns înapoi la hotel.

Citește și Excursie în Tunisia-ziua 6: Monastir

Excursie în Tunisia- ziua 5: prin Medina Sousse

Medina Sousse, Tunisia,  a fost construită în urma cuceririi islamice timpurii (secol VII). Din 1988 a fost inclusă în patrimoniul UNESCO. După ce m-am învârtit prin labirintul de străduțe unde am văzut diferite clădiri istorice, depășind o piațetă, am ajuns în zona cea mai vizitată de turiști- Ribat cu Moscheea Mare.

Inițial, pentru protecția împotriva pirateriei și a atacurilor inamicilor, musulmanii au construit un fort, Ribat.  

În epoca aghlabidă, sub domnia lui  Ibrahim cel Mare (secol IX), folosindu-se și marmura bisericilor distruse după cucerirea Maltei, a fost refăcut și extins,  devenind o fortăreață puternică.

În acea perioadă i s-au ridicat două etaje cu 30 de camere prevăzute cu băi alimentate cu apă dintr-un bazin care colecta apa de ploaie și i s-a adăugat un turn de veghe.

În unul din colțurile ei, nu ca de obicei în centrul medinei,  a fost ridicată Marea Moschee (La Grande Mosquée), fără minaret,  deoarece era folosit turnul Ribatului (850-851).

Dintr-o curte interioară,  cu câte o cupolă  în colțurile de nord-est și sud-est, printr-un portic se intra în camera de rugăciune.

Ribatul și moscheea au fost  înconjurate de ziduri lungi de 2,5 km,  înalte de 10 m și groase de 2 m.

Pe lângă moschee am intrat în Piața centrală din Sousse, Place des Martyrs.

Pe lângă numeroasele magazine am mers până la grupul statuar al martirilor,  postat în partea dinspre mare.

Am depășit un giratoriu în jurul căruia se ridicau clădiri noi cu diverse firme și bănci.

Central Bank

Place Farhat Hached

În sfârșit am ajuns pe malul mării unde am văzut numeroasele clădiri, containere, mașinării, nave, aparținând Portului Sousse (Port de Sousse), port comercial și cu multiple puncte pentru transport de persoane.

În programul excursiei exista, opțional, o croazieră pe mare. Dorind să văd cât mai mult din zonă, nu m-am înscris dar, fiind în Sousse, m-am îndreptat spre a vedea vasele de croazieră, create asemănător fostelor vase de pirați, fiecare având o altă denumire.

Bateu Pirate AZIZA

M-am întors în medina unde am intrat în partea comercială cu străduțe înțesate de o diversitate mare de produse- alimentare, îmbrăcăminte, covoare, suveniruri, etc.

Doream să mă aprovizionez cu diverse condimente pe care, acasă, cu greu le găseam și cu câteva dulciuri specifice.

Apoi am intrat într-un complex comercial, Soula Center, unde urma să mă întâlnesc pentru ultima dată cu ghidul tunisian de la care, de-a lungul excursiei, am primit multiple informații.  

Scăpase de noi și până la tura următoare de turiști se relaxa.  În raionul de covoare, unde activa unui prieten de al său,  servind un ceai, am stat la o șuetă.

Apoi m-a condus pe terasa superioară de unde m-am delectat cu panorama orașului.

Vizita mea în Sousse era aproape de final. Lângă Soula Centre se afla ultimul meu obiectiv, Mausoleul Sidi Yahia (Le mausolée de Sidi Yahia Ibn Omar).

A fost ridicat în perioada ocupației otomane pentru a-l comemora pe eruditul  născut în Andaluzia (823) care a studiat în Egipt și fiind avid în cunoașterea Hidjaz-ului, într-o regiune în vestul peninsulei arabice (azi a Arabiei Saudite),  s-a mutat la Kairouan.

La terminarea studiilor a devenit Muftiu (jurist islamic). Fiind un islamic moderat a părăsit funcția și s-a mutat la Sousse unde a predat în Moscheea Mare. A scris numeroase cărți printre care și prima carte din lumea islamică despre legile comerțului. După moartea sa (902) a fost îngropat în Sousse. Azi în mausoleu funcționează o Bibliotecă.

Masoleul se afla pe laterala unui giratoriu în care central era postată o statuie.

L-am ocolit până la terminalul de autobuze de unde, cu numărul potrivit, urma să mă întorc la hotel.

Am fost foarte mulțumită de incursiunea mea în Sousse. În sfârșit, de capul meu, fără gălăgia și îmbulzeala grupului, am reușit să văd ce îmi propusesem.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 6: Friguia Park

Excursie în Tunisia-ziua 5: Sousse

În excursia prin Tunisia, după ce în primele zile am străbătut o parte din țară unde am vizitat câteva obiective istorice și am făcut cunoștință cu deșertul, ultimele două zile au fost planificate pentru relaxare pe malul mării.

Majoritatea colegilor de grup au răsuflat ușurați că drumul s-a terminat. În acea zonă, predominant turistică, fiind în sfârșit liberă, am luat un taxi spre Sousse, un oraș situat pe Golful Hammamet al Mării Mediterană, capitală a regiunii Sahel, supranumit „Perla Sahelului”,  al treilea oraș ca mărime din Tunisia după capitala Tunis și Sfax.

În sfârșit, în acea excursie puteam să vizitez în stilul și ritmul meu. Am coborât în zona Medinei, lângă  Guvernoratul Sousse (Gouvernorat de Sousse), unul dintre cele 24 Guvernorate ale provinciilor din Tunisia și am pornit în explorarea unei părți a orașului.

Prima localitate a fost construită în secolul XI î.e.n. de către fenicieni care au format colonia Hadrumetum ca punct comercial și punct de trecere de-a lungul rutelor lor comerciale către Italia și strâmtoarea Gibraltar. Încă din acele timpuri populația se ocupa cu fabricarea uleiului de măsline, în zonă existând, pe suprafețe foarte mari, plantații de măslini.

Pentru a putea prelua controlul asupra Siciliei și Mării Mediterane, în decursul timpului a fost atacat și cucerit de mai multe ori, începând cu regele Babilonului Nabucodonosor II (580-570 î.Hr.). Apoi au avut loc numeroase lupte, în cadrul celui de al treilea război sicilian, între Imperiul Cartaginez și orașele-state grecești conduse de Siracuza (580-265 î. Hr.).

Uniunea Tunisiană a Industriei, Comerțului și Artizanatului (Union Tunisienne de l’industrie, du Commerce et de l’Artisanat)

Au urmat al treilea război punic între Cartagina și Roma, purtat pe teritoriul Tunisiei, și războiul civil al lui Cezar, în urma cărora s-a format Africa Proconsularis care cuprindea teritoriile actualei Tunisia, nord-estul Algeriei și coasta de vest a Libiei. În urma reformelor dioclețiene localitatea a devenit capitala provinciei Byzacena. În acea perioadă au fost construite primele catacombe, zonă  spre care mă îndreptam și eu.

În secolul V vandalii au ocupat zona și  Hadrumetum a încetat să fie capitală. Supunând populația, au încercat să o treacă la arienism dar localnicii, în frunte cu un episcop și un proconsul, s-au opus. Cei doi au fost uciși și pentru curajul lor în decursul timpului au fost martirizați.  În 534 Imperiul Bizantin a recucerit orașul, au ridicat noi fortificații și biserici. L-au pierdut în secolul VII când trupele califatului Umayyad au capturat și distrus total orașul, numit de ei  Susa. De atunci cultura arabă a început să fie răspândită.

Sub aghlabizi (secol IX) lângă ruinele Hadrumetului a fost creat portul principal și în localitate s-a dezvoltat producția de vase și bărci. A devenit un punct strategic de unde au atacat Sardinia, Sicilia și în final au cucerit Malta (870).  

Centrul de Cercetare și Studii pentru Dialogul Civilizațiilor și Religiilor Comparative (Centre de Recherche et d’ Etudes pour Dialoquedes Civilisations et des Religions Comparees)

Luptele au continuat în decursul timpului și între secolele XII-XVI localitatea a intrat în posesia Regatul Siciliei apoi a Imperiului Otoman care a fost atacat de flotele franceze și venețiene. În timp ce înaintam spre catacombe, gândindu-mă la soarta tragică a populației din zonă, am ajuns la Moscheea Al Ghazali (Al Ghazali mosquée).

Moscheea a fost numită după Imam Muhamad-i Ghazali, unul dintre cei mai proeminenți și influenți filozofi, teologi, juriști, logicieni și mistici din islam, considerat de majoritatea musulmanilor un reînnoitor al credinței care, conform profeției, apare o dată la fiecare secol pentru a restabili credința pură.

În perioada medievală s-a dezvoltat industria textilă producându-se țesături de mătase și in numite Sūsī. Din ele se fabricau hainele numite shuqqas, unele tipuri pe scară mare, care erau comecializate în toate teritoriile de la Marea Mediterană.

Școală Primară

Din 1881 Tunisia a intrat sub Protectorat francez. Orașul s-a dezvoltat, s-au stabilit mulți francezi și alți europeni-italieni, maltezi, etc., numărul populației a crescut ajungând înainte de Primul Război Mondial la aproximativ 25.000 de locuitori. Portul a devenit garnizoana Regimentului 4 Tunisian Rifle.

Grădiniță

Am ajuns la Catacombele Bunului Păstor (Les Catacombes du Bon Pasteur) care se întind pe 1,6 kilometri cu 6.000 de morminte. Ele reprezintă doar o parte din cele 240 de pasaje subterane construite de romani și bizantini, păstrându-se până azi și Catacombele Hermes (sec III- 2.500 morminte), Catacombele Severus (sec IV- 5000 morminte), în total ocupând o suprafață de peste 5 km.

Au fost create pentru practică religioasă și ca locuri de înmormântare sub forma unor nișe de perete săpate în rocă moale (sec II-IV), situate una deasupra celeilalte, închise cu plăci, unele de marmură, în care oamenii au fost înveliți și îngropați. Din păcate nu le-am putut vizita. Erau închise pentru restaurare.

Printr-o zonă cu construcții mai noi m-am întors la Guvernorat.

În apropiere se afla Kasbah, cetatea construită în secolul XI î.e.n. cu ziduri fortificate și  turnul Khalaf, înalt de 30 metri, azi folosit ca far.

În anul 1951 în Kasbah a fost înființat Muzeul Arheologic (Musée archéologique) care a fost deschis publicului mult mai târziu (2012). Colecțiile sale etalează artefacte din antichitate până în secolul II î.e.n., unele din Hadrumetum, în camera punică unele stele votive și urne din sec XVII î.e.n.

Se pot vedea statui de marmură din epoca romană, cum ar fi bustul Împăratului Hadrian, ceramică din Grecia și colecția de mozaicuri situată pe locul doi în lume ca mărime.

Dorind să intru pe străduțele medinei am coborât pe lângă zidurile cetății căutând o intrare.

Prin Poarta Hammam Sidi Edhaher (Hammam Sidi Edhaher portail) am intrat pe străduțele înguste, orașul Sousse păstrându-și până azi aspectul specific arab.

Pe unele clădiri am văzut amprenta prezentului.

Continuând labirintul m-am îndreptat spre capătul sudic al medinei unde se afla o moschee veche.

Moscheea Bou-ftata (Mosquée Bou-ftata) a fost ridicată în timpul domniei emirului aghlabid Aboul Affan (838-841), fiind însărcinat cu construcția ei servitorul acestuia,  Foutata, de unde și originea numelui ei. În colțul de vest a fost ridicat un minaret cu influențe andaluze care în partea superioară prezintă golfuri încadrate de plăci ceramice. Pe fațadele de vest și nord s-au păstrat câte o inscripție în kufic, una dintre cele mai vechi forme caligrafice în arabă.

Aveam un itinerar propriu făcut în amănunt folosind GOOGLE maps.

Stânga…dreapta… magazine…o multitudine de pisici…

Deși nu asta doream, am ajuns din nou la poarta prin care intrasem. Un sfat: nu vă bazați pe hartă în locuri cu multe alei și străduțe înfundate.

De acolo, pentru a vedea obiectivele pe care mi le stabilisem, am recurs la metoda veche și anume a întreba diverse persoane. Nu a fost ușor deoarece orașul era plin de turiști și cu greu găseam câte un localnic care să înțeleagă franceza mea clasică.

Am urcat iar pe lângă zidurile cetății, de data aceea prin interior, apoi am cotit pe lângă Kasbah.

Ieșind într-o arteră rutieră aglomerată am ajuns în dreptul unei Secții de Poliție (Police Sousse) de unde, întrebând, am fost îndrumată spre următorul obiectiv. 

Am intrat într-o zonă neumblată de turiști unde orașul îmi arăta o altă față a sa- viața de zi cu zi a locuitorilor.

Am avut noroc. Întrebând, am întâlnit un fost elvețian, însurat în tinerețe cu o franțuzoaică care, împreună cu familia, s-a stabilit în Sousse. Mi-a devenit un fel de ghid personal.

M-a condus, pe străduțele întortocheate, la o moschee veche din 1535 pe care nu aș fi văzut-o fără el.  Moscheea Sidi Righi (Sidi Righi mosquée), o clădire mică, cu un minaret pătrat, avea deasupra intrării o potcoavă arcuită sprijinită de două coloane deasupra căreia se afla o inscripție în limba arabă și anul construcției.

Povestind, am urmat ca un cățel „ghidul meu” care m-a condus la Moscheea Zaouia Zakkak (Mosquée Zaouia Zakkak) un complex format dintr-o moschee, o madrasa (școală) și un mausoleu, construit în secolul XVII în stil arhitectonic otoman, moscheea cu un minaret octogonal, decorată în stil andaluzian cu piatră albastră-verde și țiglă ecou.

Trecând pe sub o arcadă deasupra căreia, lateral, se afla un mecanism, mi s-a explicat că pe vremuri era o instalație la care era înhămat un cal. Prin deplasarea lui pe suprafața arcadei acesta trăgea de un lanț care deschidea un sistem prin care apa se scurgea până jos la băi. 

În dreptul unei Grădinițe, după ce mi-a indicat ruta următoare, elvețianul m-a părăsit.

Am coborât pe lângă Muzeul de Arte și Tradiții Populare El Koba ( El Koba musée) care funcționează într-o clădire din secolul X prevăzută cu o cupolă pliată în zig-zag, unică în Tunisia, a cărei fațadă era decorată cu nișe deasupra cărora au fost create arcade polilobate.

În secolul XIX a funcționat ca și caravanserai. Deși în 1945 a fost inclusă în Patrimoniul Național ca monument istoric, până în 1960 a funcționat ca han. Ulterior a fost amenajată ca muzeu, inaugurat în 1994.

În continuare am traversat un pasaj acoperit și am ajuns în dreptul unei porți a unui fost caravanserai. Lateral, în partea de jos era prevăzută cu o mică ușă rabatabilă, despre care mi s-a relatat că era locul pe unde oamenii intrau. Nu avea logică…sau era o glumă din zonă pe care eu nu o înțelegeam ?

Pe cealaltă parte a străduței se aflau Băile Turcești (Bains turcs) care funcționau încă din anul 1420.

Cam atâta am putut vedea în labirintul orașului. De acolo m-am îndreptat spre zona  predominant turistică.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 5: prin Medina Sousse

Marea Moschee din Kairouan, Tunisia

Marea Moschee din Kairouan, Tunisia, este azi situată în nord-estul medinei orașului. Moscheea Uqba a fost înființată de generalul arab Uqba ibn Nafi  o dată cu înființarea orașului Kairouan (670). A fost distrusă de berberii conduși de regele Kusalia care, în timpul luptelor împotriva musulmanilor, au ocupat orașul și reconstruită în centrul orașului, lângă sediul guvernatorului, începând cu anul 703. În decursul timpului orașul s-a extins spre sud și moscheea a ajuns să fie situată la marginea zidurilor estice. Numărul credincioșilor crescând califul Ummayyad din Damasc, conducătorul dinastiei, a dărâmat moscheea, cu excepția mihrabului și a construit una nouă căreia i s-a ridicat în partea de nord un minaret.

Sub dinastia Aghlabid, când Kairouan era la apogeul său, moscheea a fost refăcută și extinsă, când mihrabul a fost înălțat, cupola situată deasupra intrării în sala de rugăciune a fost înălțată și pe trei laturi au fost construite galerii duble susținute de coloane, primind aspectul actual (836) devenit model pentru construirea moscheilor din Maghreb (partea de nord-vest a Africii ocupată de arabi). A devenit centrul de educație și religios care a dus la prosperitatea orașului până la mijlocul secolului XI când datorită declinului orașului, centrul intelectual s-a mutat  la Universitatea Ez-Zitouna din Tunis.

Clădirea dreptunghiulară ocupă o suprafață de peste 9.000 de metri pătrați. Din exterior are aspectul unei fortărețe datorită zidurilor sale masive de 1,90 metri grosime și a turnurilor de colț, de 4,25 metri, construite pentru a o stabiliza deoarece terenul era moale. A suferit restaurări parțiale sub dinastia Zirid, sub hafsizi, beii muradizi, în secolele XIX-XX și între 1967-1972 o restaurare majoră.

A fost prevăzută inițial cu 10 porți. Din cele 9 rămase până azi 6 se deschid spre curte, 2 spre sala de rugăciune și una permite accesul la maqsurah, o incintă cu un ecran de lemn inițial conceput pentru a-l proteja de potențiali asasini în timpul rugăciunii  lângă mihrab. Cea mai măreață poartă, Bab Lalla Rihana, situată pe peretele estic (1293), a fost flancată cu coloane care susțin arcade potcoavă acoperite de o cupolă și fațada, un arc potcoavă susținut de două coloane de marmură, a fost decorată cu o friză împodobită cu arcade de decor. La construcția ei islamicii au folosit pentru prima dată arcul maur.

Minaretul, situat în centrul fațadei nordice, nu are acces decât din interior. Înalt de 31,5 metri, este format din 3 niveluri conice, ultimul acoperit cu o mică cupolă. La primul nivel prezintă terase la care accesul se face pe cele 129 de trepte din interior. A servit ca turn de veghe și pentru a chema credincioșii la rugăciune. Este cel mai vechi din lume care a supraviețuit.

Curtea trapezoidală, de aproximativ 90 metru lungime și 72 metri lățime, este accesată prin 6 intrări laterale (secolele IX, XIII). Aproape central a fost postat un cadran solar care determină timpul rugăciunilor.

A fost creat și un colector de apă (impluvium) care captează și filtrează apa de ploaie. Aceasta se scurge de pe suprafața ușor înclinată a curții într-un bazin central apoi într-o cisternă subterană susținută de stâlpi înalți de 7 metri.

Curtea este înconjurată de porticuri cu rânduri duble de arcade susținute de coloane.

Unele din marmură, altele din granit sau porfir, au fost aduse și refolosite din fostele zone ocupate de romani, în special din Cartagina.

Porticul sudic, până la sala de rugăciune prezintă două șiruri paralele de coloane care susțin arcade, apoi un arc central, asemănător unui arc de triumf, flancat de câte 6 arcade, toate susținute de coloane de marmură albă cu capiteluri corintice unde formează un pridvor de 7 metri înălțime.

Sala de rugăciune, hipostilă, este accesată prin 17 uși de lemn sculptat cu motive geometrice și florale.

Intrarea în naos se face printr-o ușă de lemn monumentală realizată sub domnia dinastiei husainide.

Sala  de rugăciune are acoperișul susținut de coloane din granit, marmură, porfir, unele sculptate pentru moschee, altele aduse din clădirile romane distruse (secolele II-IV). Fiind de dimensiuni diferite, pentru a le egaliza li s-au creat baze variabile și au fost unite cu traverse din lemn de cedru.

În sală se află  cele mai multe coloane din moschee (414 din totalul de 500) care o împart în 17 culoare. Acoperișul, pictat pe lemn cu motive vegetale, prezintă două cupole, una deasupra naosului central, cealaltă în fața mihrabului.

Partea centrală, mai mare, prezintă o „alee”,  iluminată de candelabre mari, care conduce la mihrab, o nișă de 4,5 metri înălțime și 1,6 metri adâncime, înconjurată superior de dale ceramice sub formă de tablă de șah, ai cărei pereți sunt acoperiți cu panouri de marmură albă sculptată și spre arcada care indică direcția spre Mecca (Qibla) în fața cărora stă imamul în timpul rugăciunii.

În dreapta mihrabului se află minbarul, un amvon care folosit de imam în zilele de vineri și la predicile de la sfârșitul Ramadanului (secol XIX).

Excursie în Tunisia- ziua 5: din Tozeur prin Kairouan spre Monastir

În ziua a 5-a din excursia prin Tunisia aveam de parcurs aproximativ 400 kilometri până la destinația finală- Hotelul Nerolia, Monastir, așa că de dimineață am părăsit,  cu regret, hotelul din Tozeur.

În drum, după vreo 4-5 ore de rulat, urma să oprim pentru a vizita orașul Kairouan.

Totuși drumul nu a fost plictisitor pentru că am trecut pe lângă mai multe localități și din mers am remarcat cât de cât modul de trai al tunisienilor din zonă.

Dacă acasă în fiecare localitate aș fi văzut măcar o turlă de biserică, în Tunisia se înălțau minaretele moscheilor.

Majoritatea caselor erau neterminate. Întrebând, ghidul tunisian mi-a spus că există o lege prin care până la finalizarea lucrărilor cetățenii erau scutiți de o parte din impozite.

Încetul cu încetul, pe întinderea nisipoasă a început să reapară vegetația.

Autocarul a intrat într-o curte păzită de gărzi înarmate unde am făcut o mică pauză pentru o gustare, cafea, ceai, etc. Nedorind să consum ceva m-am îndreptat spre ieșire pentru a fotografia niște flori.  Nu am înțeles de ce personajul înarmat nu mi-a permis ieșirea din perimetru, afară existând doar drumul pe care venisem.

Și din nou la drum. Pe marginea șoselei au început să apară tarabe părăsite, folosite cândva la comercializarea produselor alimentare, însoțite de grămezi de gunoi.

Am ajuns la intrarea în Kairouan (Al-Quayrawan), un giratoriu în mijlocul căruia trona un monument. Ca peste tot la intrările în localități pe o laterală staționa o patrulă de Poliție.

Orașul, construit în secolul VIII, a fost capitala țării până în secolul XII când această funcție a fost preluată de orașul Tunis.

De asemenea a fost cel mai important centru islamic din actuala Tunisia.

Ne-am îndreptat spre Marea Moschee Uqba, una dintre puținele care se puteau vizita.

Vizita fiind încheiată am crezut că urma să vedem  măcar zona înconjurătoare unde se afla Moscheea Sidi Sahab, impropriu denumită și „Moscheea Bărbii”, cu mormântul lui Abu Zam’a al-Balawî, unul din însoțitorii profetului Mohammed, în care s-au păstrat 3 fire din barba profetului, dar „normal” că s-a mers la cumpărături iar eu nu am avut voie să mă îndepărtez de grup.

Cam atâta am văzut din orașul Kairouan. Deja mă obișnuisem cu itinerarul excursiei, pe puncte fixe, dar nu mă simțeam în elementul meu.

Mai aveam de parcurs cam 60 kilometri până la cazare.

În sfârșit am ajuns la Hotelul Nerolia, Monastir unde urma să rămânem ultimele 2 zile.

După cazare și servirea mesei am făcut o plimbare până la malul Mării Mediterană unde hotelul avea rezervată o poțiune din plajă.

Citește și Excursie în Tunisia-ziua 5: Sousse

Excursie în Tunisa-ziua 4: Oaza Tamerza; Onk Jemel

După ce am vizitat o parte din Oaza Chebika, Tunisia, ne-am îndreptat spre o altă oază de munte situată la aproximativ 15 kilometri de granița cu Algeria.

Oaza Tamerza, în perioada ocupației romane numită Ad Turres, fiind situată pe drumul  care lega Tbessa (Algeria) de Gafsa (Tunisia),  înconjurată de munți înalți și abrupți, a devenit un punct important în  apărarea granițelor.

Sub bizantini a devenit sediul unei episcopii romano-catolice. În decursul timpului a devenit un fel de capitală a teritoriului muntos înconjurător, numită Tamaghza.

Casele au fost construite de-a lungul râului El Horcane.

Albia sa, ca un canal, formează un canion.

Oaza este renumită pentru cascadele și izvoarele care, în final, irigă orașul.

A fost abandonată în 1969 când, în urma unei mari inundații, au murit mai mult de  400 de persoane. Ulterior, la mică distanță, a fost construit un nou oraș. 

La intrarea în canion se aflau mai multe tarabe care comercializau suveniruri. Eu, „mai cu moț”, am plătit pentru a „socializa” cu un mic șarpe care imediat mi s-a încolăcit pe mână, parcă ar fi dorit să nu ne mai despărțim.

După ce am văzut cele două oaze am pornit cu jeep-ul prin deșert spre lacul Chot-el Gharsa.

Am oprit la o formațiune muntoasă din care se desprindea o stâncă ce semăna cu gâtul și capul unei cămile, numită Ong Jemel. Acel loc a fost folosit pentru filmarea mai multor scene din filmele Pacientul englez și Star Wars (Războiul stelelor), în al doilea film formațiunea fiind numită „Mos Espa”.

Am continuat drumul prin marea întindere cafenie, urcând și coborând dunele. Mi-am dat seama de înălțimea lor doar când am oprit la marginea uneia de unde jos, în depărtare, am văzut, minuscule, niște clădiri estompate de soarele care cobora spre asfințit.

Spre frica companionilor de drum și spre amuzamentul meu, am coborât brusc duna, cu senzația căderii  în gol, cu capul în jos.

Am ajuns la o altă locație în care s-au filmat scene din filmul Star Wars.

Ca peste tot în zonele turistice chiar și acolo, în mijlocul deșertului, ne așteptau tarabele cu suveniruri de vânzare.

M-am învârtit printre clădirile cu forme ciudate, construite din pământ tasat pe suporturi de lemn sau metalice.

Locul ca atare era destul de anost dar mi-am adus aminte de film, mi-am imaginat că participam la scenele filmate acolo și locul a prins viață.

Mă aflam la marginea universului Star Wars, pe planeta deșertică Tatooine…

M-a trezit la realitate apariția unui dromader.

Se înserase așa că vrând, nevrând, am părăsit zona și am pornit din nou pe dune.  Conducătorului jeep-ului ne-a informat că pe unele porțiuni urmam ruta raliului Paris, Franța-Dakar, Senegal, a cărei primă cursă a avut loc în 1978. S-a ținut regulat  până când din cauza amenințărilor teroriste din Mauritania (2008) din 2009 s-a mutat în America de Sud.

Am părăsit deșertul și am continuat drumul spre Tozeur. Privind frumusețea apusului de soare nici nu mi-am dat seama când am ajuns la hotel.

Nu doream să se termine acea zi superbă așa că am încheiat-o cu o baie nocturnă în piscina hotelului.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 5: din Tozeur prin Kairouan spre Monastir

Excursie în Tunisia-ziua 4: Oaza Chebika

După cazarea la Hotelul Palm Beach Palace din Tozeur, Tunisia, și servirea mesei de prânz, aveam de ales între a rămâne la hotel sau a porni cu jeepul prin deșert. Firesc că am ales-o pe a doua.

A trebuit să aștept ora stabilită pentru plecare și mi-am ocupat timpul explorând parterul hotelului. Existau diverse încăperi decorate în stil tradițional.

Mi-a atras atenția sala amenajată pentru fumătorii de narghilea. Avea pereții placați cu plăci ceramice colorate.

Tavanul de lemn era decorat cu motive florale.

Ne-am îmbarcat în jeep-uri și am pornit spre granița cu Algeria. Orașul Tozeur este situat între două lacuri sărate, Chott el Djerid, pe lângă care venit în localitate și Chott el Gharsa, un lac sărat mai mic, lung de 50 kilometri și lat de 20 kilometri, situat la 17 metri sub nivelul mării, în cel mai jos punct al țării, la granița cu Algeria. 

Diferitele porțiuni ale lacului Chott el Gharsa au fost numite Chtihatt Sghatt, Mejez Sfa și el Rahim. Ne-am deplasat de-a lungul lacului Chott el Rahim îndreptându-ne spre zona muntoasă din nord.

Munți înalți s-au format din roci sedimentare, în perioadele Cretacic și Eocen, cu coaste abrupte, unele concave datorită eroziunii și alunecărilor de teren. Între ei s-a format o depresiune sub formă de bazin- Chott el Gharsa.

Lacul este alimentat cu apă dulce din pânza freatică existentă  sub coaja de sare, în cele mai adânci straturi de nisip. Depozitele sale de sare gemă și gips au luat diverse forme, comparate cu cele de pe suprafața planetei Marte.

După aproximativ 1 oră am ajuns la Oaza Chebika, situată la poalele munților Djebel el Negueb.

A fost numită și Palatul Soarelui (Qasr el-Shams ) datorită temperaturilor ridicate din zonă.

În perioada ocupației romane purta numele Ad Speculum și era un avanpost de apărare a granițelor acelei zone.

Ostașii legiunilor romane aveau în munți puncte de observație de unde, cu ajutorul reflexiei oglinzilor, comunicau între ei și de la acea manevră localitatea și-a primit numele.

Situat pe „șanțul african” (Fossatum Africae), o linie defensivă construită de romani  în nordul Africii pe o lungime de aproximativ 750 kilometri,  pe drumul care leagă Tebessa și Gafsa, a devenit un important punct strategic.

Așezarea s-a format între munții parțial acoperiți cu palmieri, măslini și alți pomi fructiferi.

Populația avea ca ocupație de bază cultivarea acelor produse și creșterea animalelor.  

Au fost ridicate case de piatră și pământ.

Conform sistemului roman au fost ordonate pe străzi pavate cu pietre.

În unele locuri formau culoare, ca niște verande, acoperite cu structuri din lemn.

A fost aleasă acea zonă și datorită faptului că exista o sursă de apă, pârâul Wadi Khanga, care, mai ales primăvara, este alimentat de apa de ploaia ce se revarsă de pe munți.

Pârâul care se formează trece printr-un culoar format între stânci, apoi se lărgește și, printr-un sistem de irigații creat de om, irigă câmpia oazei.

Vara albia aproape seacă însă iarna, prin cantitățile mari de ploaie, formează un torent învolburat care curge spre câmpie.

Am urmat albia râului până la o porțiune unde se afla un fel de podeț peste apă și o platformă, construite de oameni.

De pe un versant  al muntelui, fiind septembrie,  se revărsa doar o mică cascadă.

La baza ei exista un superb lac cu apă cristalină în care se reflecta imaginea munților.

Apoi apa continua drumul său urmând albia pârâului.

În antichitate în toate oazele a fost creată așa numita „cameră clepsidră” în care un personaj, considerat important pe scara socială, umplea și golea alternativ două amfore, semnalând timpul în care să se pornească sistemul de irigare a oazei.

În 1969 timp de 3 săptămâni a plouat fără întrerupere, cu rafale abundente care au distrus casele și au omorât sute de persoane. Localitatea veche a fost abandonată și în apropiere a fost construită o localitate nouă.

Oaza a găzduit filmarea multor scene din filmul Pacientul englez.

Citește și Excursie în Tunisa-ziua 4: Oaza Tamerza; Onk Jemel

Excursie în Tunisia- ziua 4: Tozeur- Eden Palm, ZOO

Traversând Lacul Cott el Djerid ne-am îndreptat spre Tozeur, Tunisia, oraș situat la marginea deșertului Sahara. Numit Tusuros, în perioada romană era un important punct pe ruta caravanelor care veneau din deșertul Sahara îndreptându-se spre coasta nord-estică a Mării Mediterană și punct de apărare a frontierei sudice.

De asemenea a devenit un centru important al donatiștilor, o sectă romano-catolică strictă (secolele IV-VI), pentru care a fost formată o episcopie.

Tozeur guverna  provincia romană Byzacena care cuprindea partea centrală a Africii de Nord, aproximativ Tunisia de azi, funcție pe care a păstrat-o sub Imperiul Bizantin și sub Regatul Vandalilor. De fapt și azi este capitala Guvernoratului Tozeur.

Atât sub bizantini cât și sub arabi, orașul a prosperat, mai ales prin comerțul cu sclavi negri din Africa de Nord (haratini) pentru care s-a organizat o adevărată „piață”.

Orașul a ajuns la apogeu în secolul XIV când istoricii estimează că avea o populație de trei ori mai mare decât azi. Fiind un oraș bogat, tot mai frecvent au avut loc raiduri ale nomazilor apoi, sub ocupația otomană, i s-au impus impozite mari. Episcopia a fost desființată și a avut loc o islamizare masivă. În decursul timpului orașul a intrat în declin.

Lovitura cea mai mare a primit-o în secolul XVI când o epidemie de holeră a omorât jumătate din populația orașului. Cândva foarte important și înfloritor, treptat a decăzut și a devenit o localitate nesemnificativă pe care francezii au ocupat-o fără luptă (1881). Sub Protectorat francez s-a dezvoltat, a fost europenizat, dar clădirile au rămas în stilul arhitectural tradițional. În 1933 Episcopia Romano-Catolică a fost repusă în drepturi.

Autocarul a traversat o parte din oraș și a oprit în dreptul unor șarete și trăsurici care,  aliniate, așteptau turiștii.

Cu ele am ieșit din oraș. Destinația era o surpriză.

Am urmat un drum care străbătea o pădure de palmieri și alte soiuri de copaci. Îmi imaginam munca depusă la plantarea acelor pomi în vremea când se crea oaza.

Am părăsit trăsurica și am intrat în Jardin du Paradis, în porțiunea Eden Palm, o grădină botanică cu diferite specii de palmieri și pomi fructiferi- curmali, banani, rodii, etc.

Pentru alimentarea cu apă au fost create sisteme de irigații.

Șezând la umbră, pe o banchetă improvizată, am urmărit un localnic care ne-a demonstrat modul în care se culegeau fructele. Cu mare rapiditate, ajutându-se de cele patru membre, s-a cățărat într-un curmal. La întinderea mare a plantațiilor și comercializarea curmalelor în toată lumea, mă gândeam că era modul străvechi de recoltare a roadelor.

Întorcându-ne la trăsuri am întâlnit niște copii cu un măgăruș pe care, contra cost, se putea călări pentru o tură. Își făceau și ei un ban de buzunar așa că le-am plătit fără să fac tura, fiindu-mi milă de frumosul, fragilul și pașnicul animal. 

De acolo, la înțelegere cu proprietarul, am luat hățurile și am condus trăsurica.

Printr-o zonă aridă, la marginea construcțiilor, ne-am îndreptat spre Grădina Zoologică.

Intrarea la ZOO du desert se făcea printr-un complex de clădiri ridicate din cărămidă, după stilul tradițional.

Iubesc absolut toate speciile de animale. Deși nu îmi surâde ideea capturării și izolării animalelor într-un mediu neadecvat modului lor de trai, m-am hotărât să vizitez ZOO pentru a vedea specii nevăzute pe viu până atunci.

Plata fiind făcută, ne-a preluat ghidul, un tânăr vorbăreț care prima dată ne-a arătat diverse oase ale unor specii de animale, dispărute azi, care au trăit în deșert. 

Vorbind în limba franceză și ghida nefiind cu noi, mă obișnuisem deja cu absența ei, pentru cei necunoscători, un coleg de grup a preluat traducerea.

Ghidul ne-a povestit că viața în deșert, deși grea, nu este imposibilă și multe specii de animale s-au adaptat la ea, hrănindu-se cu puțina vegetație existentă. Un exemplu au fost dromaderii care pot consuma în jur de 100 de specii de plante care se găsesc în deșert. Ne-a făcut și o demonstrație cu unul dintre dromaderii captivi care, din mâna lui, a consumat o sticlă de Coca- Cola, spre amuzamentul oamenilor, dar, cred eu, în detrimentul sănătății lui.

Pentru prima dată în viață am văzut pe viu skinks, șopârle cu corpul neted, acoperit cu solzi mici, cu membrele scurte, având mersul târâit ca al unui șarpe, una dintre cele 1.500 de specii din familia Scincidae, care în mod obișnuit se îngroapă în solul nisipos.

Au o coadă lungă pe care, în momentul în care sunt atacați și prinși de ea, o detașează. Ulterior coada se reface.

În cuști sau țarcuri mici se aflau gazele, șacali, șerpi cu clopoței, etc. Ni s-a făcut o demonstrație și cu un scorpion. Lăsându-l liber și cerându-i-se, scorpionul a luat viteză și a intrat într-o cutie de țigări. După ce l-a ridicat, ținându-l de coada otrăvitoare, ghidul s-a apropiat pentru a-l vedea mai de aproape. Atingerea lui, în loc să mă sperie, gâdilându-mă, m-a făcut să râd.

Fiind întrebați cine se oferă să preia un cameleon, pentru a-i putea urmări schimbarea culorilor, am fost prima cu mâna sus, ca la școală. Bietul animal a rămas inert, fără să-și schimbe culoarea. Era prea speriat sau mai degrabă plictisit de activitatea care se repeta la nesfârșit cu alte și alte grupuri de turiști.

Vizita încheindu-se, cu trăsurile ne-am întors la autocar. Speram că vom putea vizita și micul oraș. Speranța a murit în momentul când autocarul a fost oprit. Strada era blocată de personaje în uniforme, vehicule, între care și una blindată. Normal că am furat niște poze, nu prea reușite. Spun am furat pentru că ni se interzisese fotografiatul.

Mi-am dat seama de ce în acea excursie nu puteam să ies singură și să hoinăresc după capul meu și de ce se evita vizitarea localităților (probabil, comparativ cu hotelurile luxoase, să nu vedem gradul de sărăcie în care populația trăiește ?). După pățania din Tunis, încă o dată mi-am confirmat că, deși „modernizată” de francezi, azi Republică independentă, țara este închisă și populația strict supravegheată.

După ce s-a ridicat blocajul am fost transportați pentru cazarea într-un hotel de lux, Hotelul Palm Beach Palace.

Citește și Excursie în Tunisia-ziua 4: Oaza Chebika

Excursie în Tunisia- ziua 4: Lacul Chott-el Jerid

După ce am savurat excursiile pe dromader și cu ATV-ul prin deșert, de la Douz, Tunisia, ne-am îndreptat spre Tozeur.

Am trecut pe lângă multe plantații de curmali, activitatea de bază în zonă.

În drumul nostru urma să traversăm cel mai mare lac sărat din Tunisia.

Traversând câteva localități am ajuns la o mare întindere de nisip cu urme albe de sare

Telmine

Tombar– Alqods mosquee

Lacul Chott El Jerid, tradus însemnând „Laguna din Țara Palmierilor”, este un lac endoreic, bazin de drenaj terminal. Acest tip de lac se găsește cel mai frecvent în zonele deșertice. 

Un lac endoreic se formează în timp din apa ploilor care se adună în zonă și nu se poate scurge datorită localizării lângă munți și suprafețe mari nisipoase, care îl înconjoară și nu lasă să se formeze râuri care ulterior să se verse în ocean.

Apa se poate evacua prin infiltrare și, datorită temperaturilor ridicate, prin evaporare. Mineralele uscate și alte produse de eroziune se acumulează în bazin și apa devine sărată.

De asemenea se poate polua mult mai ușor decât lacurile cu scurgere deoarece agenții poluanți se acumulează în timp. În timpul sezonului uscat lacul se poate diviza în părți mai mici sau își poate schimba forma.

Lacul Chott el Djerid, situat la 10-25 metri sub nivelul mării, se întinde pe o lungime de 250 km, cu lățimea de 20 kilometri și este cel mai mare lac sărat din Sahara, ocupând o suprafață de peste 7.000 km pătrați.

Până la începutul secolului XX a fost populat de crocodili de deșert și pe malurile lui, primăvara, își făceau cuiburi flamingo roz.

Conform unei legende este locul unde s-a născut zeița Atena.

Datorită temperaturilor foarte ridicate care pot ajunge la 50 grade Celsius, vara lacul seacă, pe întinderea lui se poate vedea scoarța de sare și apare des fenomenul de Fata Morgana. Pentru a-l traversa sau colecta sarea locuitorii trebuie să aibă grijă deoarece crusta de sare nu este peste tot rigidă. 

În unele părți lacul apare în diferite nuanțe de violet, alb, cafeniu și chiar albăstrui fapt pentru care a fost folosit la turnarea filmului Star Wars.

Citește și Excursie în Tunisia- ziua 4: Tozeur- Eden Palm, ZOO