Comuna Păuliș cu 3 sate aparținătoare, jud. Arad

Plecând din Arad spre Deva, drum care urmează valea râului Mureș, trecând prin comuna Vladimirescu și două sate aparținătoare ei, după 17 kilometri se ajunge în satul Sâmbăteni. A fost atestat prima dată documentar din 1138, cu numele Szumbuth, dar o așezare a existat încă din eneolitic, arheologii descoperind,  la vest de localitate, fragmente ceramice din acea perioadă. Probabil numele l-a primit de la târgul săptămânal care se ținea sâmbăta sau de la obiceiul grănicerilor, care patrulau zona, de a se întâlni sâmbăta la crâșma „La Baba Cati” sau la căpitan, pentru a primi instrucțiunile pentru săptămâna următoare (sec. XVIII).

În acea perioadă în cimitirul satului exista o Biserică de lemn. Numărul populației crescând, a devenit neîncăpătoare și sătenii au ridicat Biserică Ortodoxă „Sf. Ierarh Nicolae” (1835-1838) al cărei interior a fost pictat în anul 1875. Biserica de lemn a fost dărâmată și în locul ei construită Casa Comitatului. Biserica a rezistat până în 1944 când a fost bombardată, din ea rămânând doar zidurile și o parte din turn. A fost reconstruită după 1956 și pictura interioară realizată în 1973. În timp a fost recondiționată (1992, 1996).

Împreună cu satele Barațca și Cladova, din 1967 Sâmbăteni aparține administrativ de comuna Păuliș, toate situate pe malul drept al râului Mureș. Satul Păuliș a fost atestat documentar din 1333 cu numele Sacerdos de Paulese, după Ordinul călugărilor Paulini din Cetatea Cladova, ordin care la sfârșitul secolului XVI, nedorind să treacă la religia reformată, a fost silit să părăsească zona. Așezarea a fost mult mai veche, arheologii descoperind în partea de est a satului urmele unui vechi castru roman.

Satul, situat la poalele munților Zărandului, s-a dezvoltat prin cultivarea viței-de-vie, activitate care se continuă și azi, zona dealurilor fiind numită Podgoria Aradului și prin exploatarea minereurilor neferoase (argint și aur), în minele amenajate de nobilii de Maroth (1393). În secolul XVI, după luptele purtate între trupele austriece și otomane, ultimii au cucerit zona, au produs mari distrugeri și zona s-a depopulat (1550-1558). În acea perioadă în sat a existat o Biserică de lemn (1530). Deteriorată, a fost înlocuită cu actuala Biserică Ortodoxă „Sf. Nicolae” (1780-1783), în stil baroc vienez.

În secolul XVII localitățile Păuliș și Cladova se aflau sub conducerea Cetății Ineului (1650), cucerită de otomani. Au fost eliberate de armata austriacă (1693), populate cu militari sârbi și transformate în localități grănicerești. Satul, fiind situat pe malul râului Mureș, a fost de multe ori inundat. Din această cauză în 1772 vatra satului a fost mutată în actuala locație, la baza dealurilor munților Zărandului și numit „opidul” Păuliș.

Primăria Păuliș

Pentru catolicii din localitate exista doar o capelă, mărită în timp și în 1761 înlocuită cu actuala Biserică Romano-Catolică „Sf. Ap. Petru și Pavel” (în Păulișul Vechi).

Apoi  localitatea a fost colonizată cu germani care și-au construit casele în nord-vestul satului și au format Păulișul Nou (1772). Catolici, și-au ținut slujbele în incinta școlii și într-o mică capelă ce aparținea de Școala viticolă Miniș. Începând cu anul 1867, o dată cu crearea statului dualist austro-ungar, a avut loc maghiarizarea populației. Numărul catolicilor crescând, s-a construit actuala Biserică Romano-Catolică „Sf. Martin” (1879-1880), al cărei interior a fost pictat abia în anul 1927.

În aceeași perioadă, în apropierea bisericii din Păulișul Vechi, s-a ridicat o Capelă (1886), azi numită de localnici „La Bisericuță”.

Ea adăpostește statuia Sf. Ioan de Nepomuk.

Fiind în zonă ocupată de austro-ungari, la declanșarea Primului Război Mondial localnicii au fost mobilizați să lupte de partea acestora, împotriva românilor din Regat. După război s-au declanșat revolte țărănești împotriva austriecilor și în 1918 s-a constituit Garda Națională Română, atât în Păuliș cât și în Cladova. În amintirea celor căzuți în război în centrul comunei s-a ridicat Monumentul Eroilor (1925).

În septembrie 1944 germanii și horthyștii au atacat zona Aradului și orașul a fost cucerit în doar 6 zile. Apoi au înaintat pe valea Crișului Alb, în luptele de la Beliu și Prunișor fiind opriți de elevii Școlii de ofițeri în rezervă de la Ineu și pe valea Mureșului unde, după lupte sângeroase,  divizia Budapesta a fost înfrântă de elevii de la Școala de subofițeri în rezervă Radna, Detașamentul Păuliș, peste 1.800 de militari. În amintirea ostașilor căzuți a fost ridicat Monumentul Eroilor de la Păuliș (1974), situat pe marginea șoselei dintre Sâmbăteni și Păuliș.

În continuarea comunei Păuliș, pe dealurile munților Zărandului, este situat satul Barațca. În vechime pe acele dealuri se cultivau piersici și forma satului fiind cea a fructului, a fost numit după el, din maghiarul Barcka. Zona a fost locuită încă din paleoliticul mijlociu, în 1972 arheologii descoperind un vârf de silex din acea perioadă. De la începutul secolului XX pe Valea Domnească s-a păstrat un fost conac de vânătoare, deținut atunci de familia Birtolon, înconjurat de 20 hectare de pădure, cu specii rare de arbori.

Conacul a fost construit în trei etape. Inițial s-a ridicat corpul principal, în stil neoclasic (1902), căruia i s-a amenajat o terasă susținută de coloane dorice. În ultima fază s-a construit casa cu turn, în stil eclectic. La subsol s-a amenajat o cramă din cărămidă pentru păstrarea vinurilor produse în cele peste 35 hectare cu vie pe care le dețineau.

În perioada comunistă conacul a devenit sediul I.A.S. Barațca, apoi a fost retrocedat, în 2018 cumpărat și amenajat ca restaurant, devenind foarte cunoscutul Conac Roca Brună.

Postbelic în sat a fost construită Biserica Ortodoxă „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” (1946-1947), ca filie a Parohiei Ortodoxe Păuliș, apoi a devenit parohie de sine stătătoare (1996) și între anii 2001-2002 pictura interioară a fost refăcută în tempera.  

Spre est, apoi spre nord, după 5 kilometri se ajunge în satul Cladova, atestat prima dată documentar în 1308, ca Kolodva și în 1333 numit Sacerdos de Galadua, dar săpăturile arheologice (1972) au descoperit că zona a fost locuită încă de la sfârșitul epocii bronzului.  

Din paleolitic până în Evul Mediu la Cladova a existat o fortăreață cu rolul de a apăra căile de acces de pe Valea Mureșului spre nordul țării. Se pare că în zonă s-a exploatat cuprul, pe valea Chersca, afluent al Cladovei, cam la 14 kilometri amonte de Cladova, fiind descoperite vechile cuptoare de ars var.

Localnicii, ortodocși, aveau o Biserică de lemn, situată în cătunul „Valea”, la podul Cladovei, care a rezistat până în 1780. Un secol mai târziu a fost ridicată o biserică de zid, actuala Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”, care în timpul celui de Al Doilea Război Mondial a fost bombardată, ulterior refăcută (1943-1948). 

Citește și Comuna Ghioroc cu satele Miniș și Cuvin, jud. Arad